Anul acesta, poeta Sanda Ghinea, membră a Filialei „Dobrogea” a USR, împlineşte, tocmai de ziua lui Eminescu (şi cu siguranţă sub zodia poeziei), frumoasa vârstă de 80 de ani. Îi dorim tot binele din lume, …
Citeşte articolul »Lansări de carte, întâlniri cu cititorii, reeditări…
Întâmplări, aniversări, festivaluri etcetera
Proiecte și programe ale filialei Dobrogea și ale Uniunii Scriitorilor din România
Premiile Uniunii Scriitorilor din România, participări la festivaluri și distincții obținute de scriitorii dobrogeni
Anunţuri administrative, miscellanea…
Lacrimi şi stropi de ploaie, la despărţirea de cei dragi
(Preluare Telegraf, Sâmbată, 21 Aprilie 2012, Mirela STÎNGĂ)
Zeci de universitari din spaţiul tomitan, medici, directori de instituţii de cultură, prieteni ai cărţii, plasticieni şi muzicieni, rude şi cunoscuţi l-au condus, vineri, pe ultimul drum, pe regretatul director al Bibliotecii şi Editurii Universităţii „Ovidius” (1968-2010), prof. Ioan Popişteanu, bibliolog, editor şi publicist constănţean… Cu puţin timp înainte de intrarea în biserică, dar şi în momentul în care sicriul cu trupul neînsufleţit al prof. Popişteanu a fost purtat în lăcaşul de cult, s-a pornit, din senin, o scurtă ploaie torenţială.
Au luat cuvântul, după ceremonialul religios, fostul rector al Universităţii „Ovidius”, prof. univ. dr. Victor Ciupină, conf. univ. Ileana Marin, preşedintele Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, conf. dr. Cristina Tamaş, dar şi bibliograful dr. Corina Apostoleanu de la Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman”. Aceasta din urmă a dat citire mesajului de regret transmis de Asociaţia Bibliotecarilor din România. La final, un emoţionant cuvânt in memoriam a susţinut ierarhul tomitan, IPS Teodosie.
După slujbă, cortegiul funerar s-a îndreptat spre Cimitirul Municipal, unde prof. Ioan Popişteanu a fost înmormântat sub privirile îndurerate ale văduvei şi copiilor, ale prietenilor lui de-o viaţă şi ale celor care l-au cunoscut.
Prof. Ioan Popişteanu a încetat din viaţă pe 18 aprilie, în urma unui infarct. Pe 30 ianuarie împlinise 70 de ani.
Regrete…
Deşi cuvintele sunt neputincioase pentru a exprima pierderea suferită, oamenii de cultură ai Constanţei au încercat să îşi exprime profundul regret.
Scriitorul Ovidiu Dunăreanu: „Ioan Popişteanu a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Proiectele comune, gândurile, visurile noastre din anii tinereţii, legate de carte, de bibliotecă, de scris, am început să le materializăm la modul cel mai serios după 1990, după înfiinţarea filialei dobrogene a Uniunii Scriitorilor din România, dar mai ales după apariţia editurii Ex Ponto, al cărei fondator şi director a fost. Iar din 2003, am fost mult mai apropiaţi prin fondarea revistei Ex Ponto”.
Poetul şi publicistul Iulian Talianu a spus că avea în proiect elaborarea volumului „Convorbiri cu Ioan Popişteanu”, dar şi că cel mai recent număr al revistei „Tomisul cultural”, trimis spre tipar, îl are pe prima pagină pe Ioan Popişteanu.
Fostul rector al Universităţii „Ovidius”, prof. univ. dr. Victor Ciupină: „Popişteanu a iubit cartea, fiind ctitorul bibliotecii universitare, a tipografiei şi editurii Universităţii „Ovidius”. Dacă astăzi avem o universitate puternică, acest lucru i se datorează, în mare măsură, şi lui Ioan Popişteanu (…) Suntem obligaţi să nu-l uităm niciodată”.
Preşedintele Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, conf. dr. Cristina Tamaş: „Ioan Popişteanu a fost unul din acei oameni a căror viaţă se confundă cu instituţia în care a lucrat, iar despărţire de această instituţie a însemnat despărţirea de viaţă. L-aş numi „omul-carte”, pentru că s-a aflat ani de zile în fruntea bibliotecii universitare, fiind el însuşi o instituţie. Noi îl considerăm mai scriitor decât alţii, chiar dacă nu a fost membru al filialei noastre, pentru că a ajutat la editare multor cărţi”.
Prof. univ. dr. Viorel Tode: „Ioan Popişteanu rămâne o personalitate şi culturală, şi ştiinţifică a oraşului. El este cel care a înfiinţat şi dezvoltat biblioteca universitară, unde a adus zeci de mii de cărţi. Prieten bun cu profesorul Mihai Şora, ministrul Învăţământului după Revoluţie, a fost unul dintre fondatorii Universităţii din Constanţa şi a participat şi la înfiinţarea Facultăţii de Medicină. Personal, l-am cunoscut şi în viaţa particulară şi m-a cutremurat acest eveniment nefericit”.
Anul 2011 i-a adus prozatorului Ovidiu Dunăreanu o bucurie specială. Volumul său de povestiri “Întâmplări din anul șarpelui”, premiat de filiala Dobrogea a USR, a fost tradus și publicat în Bulgaria de către Societatea “Elias …
O veste tristă pentru colegii din Filiala “Dobrogea” a USR. Astăzi, 2 decembrie 2011, s-a stins din viaţă poetul Arthur Porumboiu, o voce de forţă a poeziei române contemporane, un mentor pentru mulţi dintre poeţii …
Luni, 7 noiembrie 2011, ora 17:00, în sala casei de Cultura a municipiului Mangalia, în prezenţa a peste 200 de persoane, scriitoarea Dora Alina Romanescu şi-a lansat noul roman, Jocul Destinului. Prezenţi la eveniment au fost …
Pe 14 octombrie 2011, la sediul U.D.T.T.M.R., a avut loc lansarea primului volum al romanului Tătarii, de Ghiuner Acmola. Romanul, apărut iniţial în limba tătară, în două volume, sub titlul Tatarlar, este o ficţiune bazată pe fapte reale. La …
În ședința din 1 septembrie 2011, au fost validate dosarele a doi noi membri pentru filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România: Mihaela Burlacu și Costel Bunoaica.
Le urăm bun venit!
În acest weekend, sudul litoralului românesc devine un centru de greutate al lumii literare. Între 10 şi 12 iunie 2011 are loc a zecea ediţie a Festivalului Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură”, organizat de …
Stimați colegi,
Vă rog să trimiteți o fișă conținând datele personale, aparițiile editoriale, premiile literare și selecții din referințe critice pe adresa presedinte@usr-dobrogea.ro pentru a completa profilurile dumneavoastră de pe site.
Cu stimă,
Cristina Tamaș
Cei mai buni scriitori şi poeţi constănţeni vor fi premiaţi sâmbătă, 16 aprilie, începând cu ora 11.00 la sediul filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, unde va avea loc decernarea premiilor pe anul 2010. …
Cunoscuta poetă Emilia Dabu, membră a Uniunii Scriitorilor din România (U.S.R.), Filiala Dobrogea, îşi va lansa, în această duminică, de la ora 15.00, la Clubul Artelor Solteris din cadrul Cercului Militar Mangalia, …
Amplele manifestări prilejuite de aniversarea a 50 de ani de la înfiinţarea Universităţii „Ovidius” au continuat, ieri, cu alte evenimente culturale ce au culminat cu lansarea monografiei „Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius …