Lansări de carte

Lansări de carte, întâlniri cu cititorii, reeditări…

Evenimente

Întâmplări, aniversări, festivaluri etcetera

Proiecte

Proiecte și programe ale filialei Dobrogea și ale Uniunii Scriitorilor din România

Premii

Premiile Uniunii Scriitorilor din România, participări la festivaluri și distincții obținute de scriitorii dobrogeni

Anunţuri

Anunţuri administrative, miscellanea…

Acasă » Anunţuri

In memoriam Traian T. Coşovei

Scris de pe ianuarie 2, 2014 – 5:37 pmFără comentarii
Traian T. Coşovei

Membrii Uniunii Scriitorilor, Filiala din Dobrogea, precum şi preşedintele Filialei, dl. Angelo Mitchievici, regretă profund dispariţia prematură şi neaşteptată a poetului Traian T. Coşovei, un poet exemplar şi inegalabil al generaţiei ’80.
Transmitem sincere condoleanţe familiei îndoliate şi vom încerca prin mijloacele de care dispunem să păstrăm vie memoria acestui poet la Constanţa. 

Traian T. Coşovei – la adio      

Poezia, această ardere care pentru unii poeţi nu se stinge decât cu propriul sânge, cu propria carne, cu propriul suflet sfârşind prin a cere totul, a fost daimonul care l-a posedat pe acest autentic optzecist…

Foto: Mădălin Roşioru (16 octombrie 2004, Constanţa)

În Postmodernismul românesc, pasager, Mircea Cărtărescu observa ceea ce eu aş numi un complex Peter Pan al generaţiei optzeciste. Nu ştiu cât de adevărat este, însă intuiţia cărtăresciană aducea cu sine mărturia cuiva care a trăit în miezul unei generaţii marcate de o mare nelinişte, de un freamăt interior, în afara angajamentelor ideologice, dar cu angajament deplin faţă de poezie. Aici aş decupa un singur vers din cunoscutul catren al poeziei lui Labiş: „Şi-i dăm a-nsufleţirii noastre vamă”, ceea ce aceşti poeţi au făcut-o pe deplin.
Mitul latent al generaţiei este această tinereţe fără bătrâneţe pe care o mare parte dintre poeţii ei par să o fi cultivat dincolo de orice vârstă, refuzând cu obstinaţie îmbătrânirea şi păstrând ceva juvenil, rebel şi provocator, fie şi prin refuzul unei aşezări în rândul lumii, al poeţilor cu diplomă, pe care consacrarea o aduce cu sine. În acest refuz, care are uneori nota sa de ridicol sublim, se strecoară şi un fel de dramatism al unei căutări fără sfârşit şi fără împăcare.

În Marele Gatsby, Scott Fitzgerald intuia într-unul dintre personajele sale, Tom Buchanan, această nelinişte legată de căutarea tensiunii sportive din jocurile de rugby, tensiune care nu avea să se mai întoarcă niciodată. Mutatis mutandis, mi s-a părut că nimeni decât Train T. Coşovei nu întruchipează mai bine această nelinişte, această nostalgie. Am văzut la aceşti  poeţi această dorinţă de a retrăi tensiunea inegalabilă din preajma debutului lor, din cadrul Cenaclului de Luni condus de Nicolae Manolescu într-o emulaţie pe care contextul constrângerilor ideologice şi atacurilor imunde de la revista Săptămâna, atacuri orchestrate de cei doi trişti şi penibili menestreli ceauşişti, Eugen Barbu şi Corneliu Vadim Tudor, o făcea încă şi mai puternică. Aer cu diamante (Litera, 1982), o inestimabilă antologie preciza formula acestei frăţii de cruce între patru poeţi remarcabili, Traian T Coşovei, Mircea Cărtărescu, Florin Iaru şi Ion Stratan. Cu cartea în mână am rămas cu privirea fixată pe fotografia de pe coperta a 4-a. Cei patru stau călare pe o locomotivă cu abur, un monstru de fier, negru catran, dormind liniştit, fără un pufăit, cu amintirea arderilor de odinioară şi a şuierului intens. Un monstru tras definitiv pe o linie moartă, devenit scena celor patru muşchetari săltaţi în scările ei de cal apocaliptic.  Fotografia  această reflectă pentru mine etosul optzecist, cei patru apar ca membrii unei formaţii de rock, cu pletele lor nepermis de lungi, pe vremea când Partidul te dorea tuns, cu bărbi şi mustăţi stufoase, haiduceşti, (Florin Iaru barbă, Ion Stratan, Mircea Cărtărescu, doar mustaţă viforoasă), sau cu mustăţile fine, de culoarea spicului, à la mousquetaire (Traian T. Coşovei) sau, cu blugii lor occidentali, deşi şi pantalonii de stofă stau aprcă altfel pe un poet. Traian T. Coşovei poartă nişte pantofi cu toc, care-i conferă aerul de vedetă rock combinată cu un enfant terrible, aliaj de juvenil Don Juan de Bucureşti şi golan fermecător. Pletele şi mustăţile asigură o coeziune de grup care este transferată posturii jemanfişiste şi aerului spadasin, căci ceva de obrăznicie inteligentă te fixează provocator din acest portret de grup cu locomotiva care ţine locul doamnei, aşa cum în aerul cu diamante mai străluceşte şi un fel de visătorie fără leac ce pare să fi caracterizat întreaga generaţie.
Primele volume ale lui Traian T Coşovei m-au fascinat de la prima lectură, Ninsoarea electrică (Cartea Românească, 1978) şi 1,2,3 sau (Albatros, 1980) rămân preferatele mele. În special 1,2,3 saunu-i găsesc nimic asemănător ca formulă poetică. Nu am ieşit de sub această vrajă nici acum şi este suficient să încep să-i recitesc poemele ca să simt cum un fel de otravă dulce mi se infuzează lent în vene şi cum intru în jocul pe care mi-l dictează inconştient această poezie, bântuit de fantasme care nu sunt ale mele. Acest efect hipnotic al liricii lui Coşovei, dimensiunea ei spectrală de dagherotip cu fantome, e marele secret al acestei poezii care îţi ninge direct în sânge cu fulgi mari care se transformă în lacrimi la atingere cu pielea fierbinte. Lacrimi care rămân mereu reci pentru că nu există nimic din sentimentalismul ieftin al poeziei care plânge ce-şi are începuturile în Conachi.

În nr. 851 din 2009, în Formula As, apărea cu titlul „Confesiunile unui poet – Traian T. Coşovei” un interviu pe care-l găsesc inegalabil. Dacă ar trebui să fac o introducere în ceea ce înseamnă poezia ca artă de a trăi, aş apela la formulările lui Traian T. Coşovei din acest interviu tulburător. Dispariţia poetului conferă răspunsurilor sale o semnificaţie testamentară. Din ele răzbate pe lângă o sinceritate pe care aş numi-o liminală, şi confesiunea unui mare poet care şi-a trăit viaţa pe măsura propriei sale vocaţii şi sensibilităţi, imperfect şi intens cu toate celulele firii. Nu cred că există o mai bună încheiere a modestului meu omagiu adus unui scriitor care continuă să mă fascineze, decât propriile sale cuvinte mult mai inspirate. Am decupat din interviul său din Formula As doar două sensibile şi minunate mărturii despre poezie ale cuiva pentru care poezia a fost totul:

- Se spune ca artiştii nu iubesc ca oamenii de rând. Au ei nevoi mai speciale?

T.T.C.: – Artiştii se răsfaţă. Îşi inventează drame personale, mici puneri pe scena publică, spectacole de la care adesea sunt absenţi… chiar ei, care ar fi trebuit sa fie actorii principali. A iubit Eminescu altfel decât muritorii din jurul lui? Nu! Dar a ştiut să exprime acest sentiment cum puţini au făcut-o. Versurile mele ascund o îndoială în privinţa autenticităţii sentimentelor. Am fost de prea multe ori dezamăgit. Dacă aş fi scris câte o carte de fiecare dată, l-aş fi depăşit pe nemuritorul Balzac. De altfel, întreaga literatură modernă are structura unui imens, necuprins discurs de dragoste… fie el şi poetic. Dacă marea poezie este o poezie a nefericirii, este pentru că literatura nu se naşte din fericire şi îmbuibare. Poezia e o pastilă de uitat, un bandaj pentru toate aceste suferinţe, o exorcizare a neîmplinirii. Dacă îmi recitesc o antologie de poezie, pot spune cu exactitate cu ce iubită eram în perioada în care am scris anumite poeme.

 V-a cotropit o oboseală de a fi, o lehamite existenţială?

T.T.C.: – Eu am trăit intens totul, şi viaţa socială, şi cea sentimentală. Chiar şi momentele de răzgândire ale acestei vieţi în versuri. Am avut viraje periculoase, am ars intens. M-am implicat în ce am făcut. Dar am constatat că viaţa merge mai departe şi că nu merge în direcţia pe care mi-aş fi dorit-o, nici cultural, nici social. Am o vagă bănuială că societatea se poate dispensa şi de noi, poeţii. Suntem ţinuţi ca nişte bibelouri decorative. În plus, sunt un om cu un spirit autocritic foarte dezvoltat. Nu sunt încă mulţumit de mine. Mai am multe de făcut. Dar nu e un sictir, nu e o resemnare. E doar revoltă. Revolta mea e poezia, care, ca şi iubirea, trebuie să triumfe.”

Angelo Mitchievici

Lasă un comentariu!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

Anda dapat menggunakan tag HTML ini:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.


4 × 5 =