Lansări de carte

Lansări de carte, întâlniri cu cititorii, reeditări…

Evenimente

Întâmplări, aniversări, festivaluri etcetera

Proiecte

Proiecte și programe ale filialei Dobrogea și ale Uniunii Scriitorilor din România

Premii

Premiile Uniunii Scriitorilor din România, participări la festivaluri și distincții obținute de scriitorii dobrogeni

Anunţuri

Anunţuri administrative, miscellanea…

Acasă » Lansări de carte

O „ctitorie spirituală dobrogeană”, la ceas aniversar

Scris de pe martie 17, 2011 – 1:52 pmFără comentarii
O „ctitorie spirituală dobrogeană”, la ceas aniversar

Amplele manifestări prilejuite de aniversarea a 50 de ani de la înfiinţarea Universităţii „Ovidius” au continuat, ieri, cu alte evenimente culturale ce au culminat cu lansarea monografiei „Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius din Constanţa”, elaborată de rectorul Universităţii „Ovidius”, prof. univ. dr. Victor Ciupină şi şeful Biroului de Presă, conf. univ. dr. Aurelia Lăpuşan. Prezentarea importantului volum a fost realizată, în holul Rectoratului, de către decanul Facultăţii de Litere, prof. univ. dr. Adina Ciugureanu şi prof. univ. dr. Ion Coja. „Dacă veţi citi cartea, şi vă invit să faceţi acest lucru, veţi descoperi cât de multe persoane au dorit, au contribuit şi au luptat pentru ca în acest oraş să existe instituţii de învăţământ superior”, a spus prof. univ. dr. Adina Ciugureanu, care a mărturisit că a citit cartea integral, într-o singură noapte.

De formaţie fizician, rectorul Universităţii „Ovidius”, prof. univ. dr. Victor Ciupină, a subliniat că şi-a redescoperit pasiunea pentru literatură, pentru scris. „Sunt fizician, am scris multe cărţi, dar îmi aduc aminte că atunci când eram licean, eram numărul 1 la literatură, eram numărul 1 la fizică, eram numărul 1 la matematică şi probabil că acest început, care este cartea aceasta pe care o vedeţi acum, îmi demonstrează mie însumi că mai e o latură care poate fi exploatată în ceea ce mă priveşte. Determinism, aş zice. Nimic nu e dacă nu se sprijină ceva, nimic nu e, mai ales atunci când e vorba de act cultural în prezent, dacă nu a fost ceva în trecut. Acest lucru am vrut noi să demonstrăm. Universitatea Ovidius nu putea apărea şi nu se putea dezvolta dacă ceva nu ar fi fost înaintea ei. Ceea ce se numeşte, astăzi, învăţământ superior constănţean, se sprijină pe ceva foarte trainic”, a spus rectorul Universităţii „Ovidius”, prof. univ. dr. Victor Ciupină.

„Cărţile se scriu din dragoste sau din datorie. Cred că am scris această carte din datorie. Din datorie pentru instituţia care mi-a definit identitatea profesională în aceşti ultimi ani ai carierei mele, din datorie faţă de oraşul meu şi faţă de cei care au clădit din speranţe şi visuri idealul de a avea la Constanţa o universitate”, a spus conf. univ. dr. Aurelia Lăpuşan.

Lansarea a continuat cu o invitaţie la „poveşti”, în Aula Magna a Universităţii „Ovidius”, avându-l ca protagonist pe prof. univ. dr. Ion Coja. Monografia „Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius din Constanţa” este rezultatul a doi ani de muncă şi cercetări prin arhivele Ministerului Educaţiei şi ale Serviciului Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale.

Mirela Stângă, Telegraf

 

Recenzie de Raluca Petre

Cartea „Ctitorii spirituale dobrogene Universitatea ‘Ovidius’ din Constanţa” are viaţă şi reuşeşte să o trasmită cititorilor, căci universitatea şi ideea de şcoală sunt surprinse în mişcare, în schimbare, în cursul mai larg al vieţii unor oameni pentru care şcoala şi universitatea sunt o menire şi o misiune.  Autorii Aurelia Lăpuşan şi Victor Ciupină fac parte din această categorie de persoane, iar acest fapt dă produsului final, volumul de faţă, profunzime dar şi sentimentul de viaţă reală, semnificativă şi ziditoare. Aurelia Lăpuşan este conferenţiar universitar doctor şi Directoarea Biroului de presă al Universităţii iar Victor Ciupină este profesor universitar doctor, Rector al Universităţii Ovidius, aflat la al doilea mandat.

În volumul consistent, de 276 de pagini în format A4 este vizibilă vasta experienţă jurnalistică a Aureliei Lăpuşan, căci cititorul este cu sufletul la gură şi dă pagina curios să afle ce s-a mai întâmplat, ce urmează. Subiectul construcţiei instituţionale nu este prin definiţie unul palpitant, dar autorii, unul prin verva stilului jurnalistic, celălalt prin apropierea, până la confundarea cu subiectul, reuşesc să ţină chiar şi un cititor al timpurilor grăbite aproape de carte.

Documentarea este precisă, fiecare informaţie este însoţită de sursa din care provine. Este vizibilă cufundarea într-o muncă de strângere de date ce trebuie să fi luat mult timp, efort şi concentrare în sensul degajării unui drum coerent în multitudinea de documente de accesat. Autorii au avut mai multe alegeri de făcut, între date esenţiale şi detalii, între evenimente particulare şi evenimente fondatoare, între nume care au marcat fundamental sau doar tangenţial tumultoasa poveste a ctitoririii Universităţii Ovidius din Constanţa. Consider că au reuşit să facă alegerile cele mai bune pentru cititori, pentru generaţiile care vor să înţeleagă de unde vin, pentru cei care sunt activi în cadrul instituţiei dar îşi dau seama că de fapt nu o cunoşteau.

În ritm alert, cartea prezintă ctitorirea educaţiei în Dobrogea, de la momentul 1878, când regiunea a devenit parte a României, şi până în prezent. Pentru cei care cunosc Universitatea Ovidius din prezent, cu peste 20000 de studenţi inclusiv la nivelul doctorat, este destul de greu de imaginat că în urmă cu un secol şi câteva decenii problema principală era generalizarea învăţământului primar. În acele momente, studenţii din Constanţa ajungeau aici doar în vacanţe sau pentru a face fapte bune, ca de exemplu baluri de caritate pentru săraci.

Prima instituţie academică, cu un profil de cercetare avansată, este Staţiunea de la Agigea, din perioada interbelică. După cum observa şi câţigătorul premiului Nobel, Emil Palade (care a lucrat în laboratorul de la Agigea pentru teza sa pe delfini), era un contrast puternic între zona de cercetare şi ceea ce era în jur, dune şi câteva case modeste. În mai puţin de un secol de la acele momente, Universitatea Ovidius din Constanţa serveşte comunitatea, participă la ridicarea regiunii,  aduce tinerii din regiunea Dobrogea mai aproape de ştiinţe, mai aproape de şansa de a-şi desăvârşi potenţialul.

Epopeea edificării Unviersităţii Ovidius este o poveste cu eroi reali, pe care autorii nu uită să îi menţioneze. Persoanele care au contribuit la ridicarea instituţiei sunt reliefate în text prin formatul grafic bold, în acest fel semnalându-se că oamenii sunt importanţi, pe lângă deciziile administrative sau politice, sistemul socio-economic sau diversele acte de întemeiere.

Cantitatea de informaţie nu este copleşitoare deoarece este frumos dozată şi ritmată. Se propun în deschiderea cărţii episoade distincte ale întemeierii şcolii ca instituţie şi a Dobrogei ca regiune ce trebuia integrată în spaţiul de dezvoltare românesc după 1978. În prima sută de pagini suntem introduşi în episoade ce reprezintă contextul şi fundamentul instituţiei educaţie în regiune. Fiecare bucată de text are viaţa sa: situaţia Dobrogei de la sfârşitul secolulului al XIX-lea până în 1961, primele şcoli şi devenirea lor, primii studenţi, primii dascăli, primele proiecte de înfiinţare a unor instituţii de învăţământ şi iniţiatorii lor. Institutului Pedagogic de trei ani, de jure prima instituţie de învăţământ superior din Constanţa, primeşte în volum o acoperire de aproximativ patruzeci de pagini; este capitolul punte între trecut şi prezent. Ultimele capitole tratează devenirea Universităţii Ovidius din Constanţa, autorii acordând mai mult de o sută de pagini ultimelor două decenii, din momentul 1989, până în prezent, perioadă ce corespunde creşterii furtunoase a acestei ctitorii spirituale dobrogene. Tratarea cronologică este o alegere fericită, căci avem în faţă un volum document, mai mult decât atât, avem în faţă o saga, cu oameni şi vieţi, cu tumult, cu reuşite şi piedici, cu momente de dezvoltare şi momente de trenare sau chiar regres.

Cartea nu este o punere împreună de date, este mult mai mult decât atât, căci are vigoarea şi ritmul unei povestiri vii, cu personaje şi evenimente, cu fapte care se înlănţuiesc. Este într-adevăr dificil ca o operă care nu este de ficţiune, unde autorul nu are libertatea de a-şi construi povestea şi personajele, să aibă ritmul şi vigoarea unui roman. Puţine sunt licenţele literare, cartea se menţine în spiritul datelor concrete, autorii nu îşi exprimă opinii, ci împărtăşesc o cunoaştere aprofundată a subiectului, ca martori: Victor Ciupină mai ales din postura de cadru universitar, Aurelia Lăpuşan şi din postura de jurnalist, cronicar al vremurilor.

Momentele importante ale universităţii sunt ilustrate cu imagini ce însoţesc textul şi îi dau dinamism, într-o structură asemănătoare unui produs de presă de calitate. Fiecare fotografie este însoţită şi de legendă, în acest fel explicaţia plasându-se pe mai multe niveluri: textul, vizual, în puntea pe care legenda unei fotografii o face între text si imagine. Lucrurile nu rămân neexplicate, nespuse, iar această manieră francă de tratare a subiectului face volumul accesibil generaţiilor care nu au avut acces direct la timpurile despre care se discută în mod competent, dar nu autoritar.

Această carte poate fi considerată o argumentare împotriva reflexivului impersonal „se” din limba română, care nu specifică agentul acţiunii. În această carte vedem că lucrurile nu „se fac”, ci sunt făcute de către oameni concreţi, care pun în joc cunoaşterea şi energia lor pentru ca o universitate să existe. Consider că este o carte care va rămâne un reper, iar în momentul în care reprezentanţi ai tinerei generaţii se vor întreba de unde vine universitatea şi cum de a fost posibilă o atât de amplă mişcare de întemeiere, vor afla un răspuns.

Fundalul schimbărilor de regim politic nu rupe cadenţa firului narativ şi nici nu blochează calea discursului, din fericire. Tonul reuşeşte a fi menţinut egal, căci pe sub vremi sunt oamenii şi ideea lor de a face şcoală. Apreciez lipsa judecăţilor de valoare şi oferirea de date calde şi vii, care permit cititorilor, în deplin respect, să ajungă singuri la concluzii, să îşi formuleze opinii pe marginea subiectului pe baza informaţiilor, nu pe baza părerilor autorilor. Este un confort să te laşi dus pe firul evenimentelor, fără a fi admonestat de opinii moralizatoare.

Cu generozitate, autorii dau cetăţii un reper fundamental al devenirii acesteia, al întemeierii, mai presus de interesul personal, al unei universităţi ce serveşte interesului public. Această carte, pe lângă a fi o lecţie de stăpânie a informaţiei şi a stilului, este o lecţie de virtute, absolut utilă în România timpurilor pe care le trăim.

Lasă un comentariu!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

Anda dapat menggunakan tag HTML ini:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.


7 + = 9