Acasă » Ion Codrescu

Ion Codrescu

Poet. Născut la 16 decembrie 1951, în satul Viişoara, comuna Cobadin, judeţul Constanţa. Absolvent al Institutului de Arte Plastice, “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (1973). Profesor de desen.
Debutează în revista “Atelier”, nr. 1, 1976.
Poemele, eseurile, prefeţele, recenziile, articolele şi desenele sale sunt publicate în reviste, ziare şi cărţi din România, Japonia, S.U.A., Canada, Marea Britanie, Franţa, Belgia, Germania, Columbia, Croaţia, Irlanda, Iugoslavia, Slovenia, Grecia, Australia şi Noua Zeelandă.
Fondează Societatea de Haiku din Constanţa, revista “Albatros”, Festivalul Internaţional de Haiku de la Constanţa (1992) şi Colocviul Naţional de Haiku de la Constanţa (1993).
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala “Dobrogea” din anul 1995, al Societăţii de Haiku din America (1991), al Asociaţiei Internaţionale de Haiku din Japonia (1994),  al Asociaţiei de Renku din Japonia (1998) şi al Academiei Internaţionale de Litere, Arte şi Ştiinţă “Greci-Marino” din Verbano, Italia (1999). Este inclus în volumul “Who’s Who in poetry and Poets’ Encyclopaedia, 1999, Cambridge, Marea Britanie.

PREMII LITERARE: Premiul Muzeului de Literatură Haiku din Tokio (1991); premiul “This is Yomiuri” (1992); Premiul Societăţii de Haiku din Constanţa (1993); Premiul I Carte de Merit – Societatea de Haiku din America (1994); Marele Premiu – Concursul de Renku din S.U.A. (1996); Premiul de excelenţă – Concursul Internaţional de Haiku, Itoen, Japonia (1997); Premiul revistei Sparrow, Croaţia (1997); Premiul de excelenţă la Congresul Internaţional de Arte şi Mijloace de Comunicare, Oxford, Marea Britanie (1997); Premiul Concursului Internaţional de Poezie, Nis, Iugoslavia (1998); Premiul oraşului Nagoya, Japonia (1998); Medalia Universităţii Kokushikan, Japonia (1998); Premiul Concursului Internaţional de Haiku din Kusamakura, Japonia (1998) şi Premiul Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Dobrogea şi  al revistei Tomis (1999).

CĂRŢI PUBLICATE: “Desene printre haiku”, Editura Muntenia, Constanţa, 1992; “Constanţa – Antologie de Haiku”, Editura Muntenia, Constanţa, 1992; “L’Abricotier change de visage”, Editura Voix d’Encre, Montélimar, Franţa, 1994; “Ocolind iazul” – antologie, Editura Muntenia, Constanţa, 1994; “Flori nevândute”, Editura Hub, Marea Britanie, 1995; “Oaspete străin”, Editura Ex Ponto, Constanţa, 1999; “Mountain Voices / Vocile muntelui” (haiku, haibun, renku, Editura AMI-NET International Press, Marea Britanie, 2000).

OPINII CRITICE:

“Ion Codrescu întreţine la Constanţa o flacără vie pentru poezia haiku (…). Autorul acestor delectări pentru sine şi pentru alţii a reuşit transpunerea unei sensibilităţi poetice din desen în muzică. Un loc în antologia românească a haikului s-a dobândit”. (Aurel Rău, “Steaua”, 1992).
“Tehnica lui Ion Codrescu de a scrie haiku este una dintre cele mai bune, deoarece el înţelege în profunzime atât forma cât şi spiritul acestui poem. Ochiul său de pictor găseşte imaginile cele mai sugestive, iar sufletul său de artist presară în fiecare poem o bucurie tainică, reţinută. Toate acestea creează stilul său unic”. (Jane Reichhold – S.U.A. “Mirrors”, 1992).
“Volumul Desene printre haiku conţine, incontestabil, haiku-uri de un nivel foarte ridicat. Fiecare poem posedă ceva din frumoasa tradiţie japoneză, dar, în acelaşi timp, relevă originalitatea şi individualitatea autorului. Ion Codrescu a înţeles estetica haiku-ului în mod profund şi cuprinzător. Keimyo-sa (linişte, calm), hohoemi (spirit, umor), wabi (singurătate, sărăcie) şi sabi (patină, frumuseţe cu un sentiment al singurătăţii în timp, asemănătoare cu nostalgia, dar mai profundă decât ea) sunt doar câteva din categoriile esteticii haiku pe care le întâlnim în poemele lui Ion Codrescu. Trebuie să ne amintim că haiku-ul este o expresie profundă a propriilor trăiri, iar simplitatea sa este foarte greu de atins. Dacă nu scrii de la început în spiritul haiku-ului nu poţi progresa spre nivelul cel mai înalt al artei. (Prof. dr. Takeshi Nakada, Universitatea Senshu – Tokio; dinPrefaţa la Desene printre haiku, 1992).
“Haiku-urile lui Ion Codrescu sunt notabile, în special pentru claritate şi naturaleţe (…). Iar Codrescu are puterea de a permite unui atât deinsignifiant lucru, cum este o frunză de toamnă, să vorbească despre problema existenţială a singurătăţii noastre umane”. (H.F. Noyes – S.U.A., “Albatros”, 1993).
“Volumul «Desene printre haiku» adună într-un veritabil florilegiu poeme şi tuşe la frontiera dintre imagine şi ideogramă (…). Ion Codrescu a dat un nou impuls practicării şi teoretizării poeziei haiku, iar antologiile şi iniţiativele sale trebuie apreciate la superlativ, ele mărturisind încă o dată despre puterea de asimilare / prefacere creatoare a fibrei lirice româneşti de ieri şi de astăzi”. (Mircea Muthu, “Tribuna”, 1995).
“Poemele lui Ion Codrescu exprimă o sensibilitate singulară în ceea ce priveşte redarea spaţiului. Percepţia planului apropiat şi a celui îndepărtat, infinitul mare şi infinitul mic, prezenţa sau absenţa obiectelor apar în multe haiku-uri sub o privire tandră şi plină de umor. Observând lucrurile, momentele care scapă unei societăţi grăbite, poetul luptă pentru un alt mod de a fi om”. (Jean Antonini – Franţa, “Verso”, 1994).
“Ion Codrescu nu pregetă să rămână atent, în ambele sensuri ale cuvântului : atent la murmurul preajmei, la limbajul secret al lucrurilor, la spectacolul lumii şi atent la construcţia fiecărei piese în parte, la montarea lor în pagină (…). «Flori nevândute» este o carte sobră, elegantă, care se joacă pe linia de demarcaţie dintre căutare şi descoperire, absenţă şi prezenţă, vid şi plin, linişte şi tăcere”. (Mircea Petean, “Steaua”, 1996).
“Poezia lui Ion Codrescu este subtilă şi transparentă, este rodul unei sensibilităţi aparte şi a unei concepţii estetice temeinic însuşite. Mişcarea poetică haiku din România îi datorează foarte mult. Revista «Albatros», pe care Ion Codrescu o conduce, este una din cele mai bune reviste literare din ţară”. (Constantin Abăluţă, “Contemporanul – ideea europeană”, 1996).
“Cele mai multe haiku-uri din creaţia lui Ion Codrescu sunt splendid compuse, autorul făcând uz de o serie plină de sensuri, încât momentul prezentat în poem respiră prin el însuşi şi trimite ecou mult timp după citirea lui. Premiul CARTE DE MERIT, oferit de Societatea de Haiku din America volumului Desene printre haiku, în 1992, este pe deplin meritat. (Elizabeth St. Jacques – Canada , “Canadian Writer’s Journal”).
“Care este secretul farmecului acestor «priviri» pasagere îndreptate spre obiecte sau scene obişnuite ? În primul rând, oricât de rapidă şi trecătoare ar fi o astfel de privire, ea poate include o lume întreagă. Impactul multor haiku-uri depinde de capacitatea de a vedea lucrurile şi oamenii «ca şi cum aceasta s-ar întâmpla pentru prima dată». Acest lucru se simte în creaţia lui Ion Codrescu, dar mai este şi altceva, ceva mult mai profund. El parcă ne spune că ceea ce vedem pentru întâia oară este un lucru ce nu mai poate fi surprins altă dată, că îl vedem, «o dată pentru totdeauna»”. (James Kirkup – Marea Britanie, membru în Academia Regală de Poezie).
“Poemele lui Ion Codrescu au o abilitate supranaturală de a răsuna în minte ca un gong care bate, iar vibraţia de sunet pare să se topească în el însuşi, precum creasta ondulată a unui val care se reîntoarce la un centru de calm şi linişte”. (Wally Swist, S.U.A., revista “Modern Haiku”, 1993).
“Volumul recent semnat de Ion Codrescu (însumând creaţii de tip haiku, renku şi haibun) e un posibil răspuns despre universaliile psiho-afective ale omenescului. “Vocile muntelui”, ca de altfel şi creaţia precedentă a autorului, demonstrează că există sensibilităţi nu doar funciar compatibile cu vibraţia sufletului oriental, ci care nu-şi pot găsi o altă formă adecvată de exprimare decât în spiritul acestei vibraţii. Deloc întâmplător, Ion Codrescu este creatorul în care o sensibilitate de tip plastic, rafinată prin formaţie, şi o sensibilitate de natură poetico-reflexivă se potenţează reciproc în actul de contemplare estetică a lumii. Iar suportul conceptual ce susţine contemplaţia, identic celui nipon, este asumat de scriitor cu o sinceritate liminară, dincolo de orice suspiciune de artificialitate”. (Evelina Cârligeanu, “Tomis”, 2000).