Acasă » Emilia Dabu

Emilia Dabu

Poetă. Născută la 2 august 1954, în comuna Unirea, judeţul Dolj. Absolventă a Liceului teoretic “Nicolae Titulescu” din Craiova. Studii de specialitate în domeniul radioactiv.

Debutează în revista “Convorbiri literare” (1982). Colaborează la : “Convorbiri literare”, “Tomis”, “SLAST”, “Flacăra”, “Luceafărul”, “România literară”, “Transilvania” ş.a.

Remarcată de Nina Cassian, Laurenţiu Ulici, Anghel Dumbrăveanu, Ion Mircea, Arthur Porumboiu ş.a.

Colaboratoare permanentă a Radio-Televiziunii Române şi a altor posturi de radio şi televiziune. Redactor al publicaţiei săptămânale “Şansa” din Mangalia. Coordonatoare de peste cincisprezece ani a teatrului pentru copii “Magic”, cu care a montat numeroase scenarii originale şi spectacole dedicate poeţilor Mihai Eminescu şi Nichita Stănescu.

Este inclusă în antologia de poezie contemporană “Fereastra dinspre mare” (Constanţa, Editor revista Tomis, 1995).

PREMII LITERARE: A fost distinsă cu peste douăzeci de premii în cadrul concursurilor naţionale de poezie : “Mihai Eminescu”, “Lucian Blaga”, “George Topârceanu”, “Panait Cerna” ş.a.; Premiul “Ovidius” al grupării literare “Albatrosul” pentru volumele de versuri : “Floare albastră”, “Cuvinte săpate pe cer” şi “Necunoscutei din mine” (1995-1997).

Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala “Dobrogea”, din anul 1998.

CĂRŢI PUBLICATE: “Floare albastră”, (Versuri, Bucureşti, Editura Senin, 1994); “Cuvinte săpate pe cer” (Versuri, Constanţa, Editura Metafora, 1996); “Necunoscutei din mine” (Versuri, Constanţa, Editura Metafora, 1997); “Ne-a mai rămas iubirea” (Versuri, Bucureşti, Editura Cara, 1998).

OPINII CRITICE:

“Aşadar ne aflăm în prezenţa unei poete a cărei originalitate nu poate fi pusă sub semnul îndoielii. Talentul ei este atât de vizibil, încât, a accentua pe această idee ar fi o demonstraţie de prisos.” (Arthur Porumboiu, “Cuget liber”, 1997)

“N-am întâlnit decât rar, extrem de rar la poeţii români ai ultimelor decenii, atâta tumult sufletesc pur, neîntinat, atâta ardoare, legitimând cum nu se poate mai firesc şi plenar această ardere de tot, care e celălalt nume al artei Emiliei Dabu. Şi acest lucru extraordinar nu e altceva decât sufletul, roua omului, de care uităm atât de uşor, e marea interioară a poetei, a unei autentice poete române.” (Ion Mircea, “Transilvania”, 1998)

“Cea de a treia plachetă a Emiliei Dabu consolidează un univers poetic original şi confirmă un debut strălucit despre care, la vremea respectivă, mi-am exprimat fără rezerve entuziasmul. «Doamne, câtă literatură conţinem !», îţi vine să exclami o dată cu Ana Blandiana, invitat la acest festin poetic de delicioasă senzorialitate lirică, poezia adevărată irumpând din fiecare vers chiar şi decontextualizat … (…) Necunoscutei din mine (…) e întru totul o apariţie remarcabilă în peisajul atât de colorat şi de liberalizat al poeziei actuale.” (Ion Roşioru, “Tomis”, 1997)

“Modul în care Emilia Dabu îşi concentrează universul poetic nu trece printr-o artă a cuvântului, ci foloseşte valenţele magice ale lui de transmitere a unei stări, printr-un flux incantatoriu, care, mereu egal cu el însuşi, se recomandă drept miez al fiinţei. Acest miez este însăşi starea de lirism incantatoriu a omului, capabilă să reunească prin duioşie şi compasiune, nivelele cosmice rupte de starea fatală, a finalităţii fără sens, pe care o propune civilizaţia modernă (…). Alternând pulsatoriu avântul generos întru descătuşarea formelor perene ale lumii create cu retragerea spre întrebările existenţiale fără răspuns, Emilia Dabu şi-a descoperit şi ne dezvăluie un teritoriu liric personal, de o sensibilitate aparte.” (Dan Perşa, “Tomis”, 1997)