Acasă » Ovidiu Dunăreanu

Ovidiu Dunăreanu

 

Ovidiu Dunareanu

Ovidiu Dunareanu

Prozator, publicist literar. Pseudonimul literar al lui Ovidiu Petcu. Pseudonimul i-a fost pus de Ştefan Bănulescu şi Sânziana Pop, (pe care îi consideră naşii lui literari), în anul 1970, când a debutat în revista ”Luceafărul” (31 ianuarie) în cadrul rubricii ”Cei mai tineri autori“. Cu el a semnat tot ce a scris şi publicat de atunci până în prezent.

Născut la 21 februarie 1950 în Arad, unde părinţii săi s-au aflat pentru scurt timp. Copilăria şi adolescenţa şi le petrece pe malul Dunării, în comuna Ostrov, judeţul Constanţa, localitatea de baştină a mamai sale. Natura şi lumea miraculoase, greu de egalat, ale acestui colţ de ţară dintre ape şi cer, vor avea un rol determinant în devenirea sa ulterioară ca scriitor.

Absolvent al Liceului Teoretic din Ostrov (1967) şi al Facultăţii de Filologie – Specialitatea Biblioteconomie, Bucureşti (1970).

Primele versuri şi crochiuri de povestiri datează din anii şcolii generale şi ai liceului, încurajat de profesoara de limba şi literatura română, Constanţa Vlăsceanu, care-l publica la “Gazeta de perete” a şcolii. Dar încercările mai închegate de proză se produc în anii studenţiei bucureştene, când frecventează câteva cenacluri, între care şi “Junimea“ din Amfiteatrul “Odobescu“ al Universităţii Bucureşti, unde are şansa să-i asculte şi să-i întâlnească pe marii critici, poeţi şi prozatori ai vremii. În acei ani debutează şi publică povestiri în revista “Luceafărul“. Debutul editorial se produce târziu, în anul 1990, cu grupajul de proză scurtă “Grădina lui Ieronim“, apărut în volumul colectiv “Preludii epice“ la Editura Eminescu.

Colaborări:

  • la revistele: “Tomis”, “Luceafărul”, “Artpanoram”, “Observator” şi “Archenoah” din Munchen, ”Suplimentul Literar-Artistic al Tineretului Liber”, ”Literatura şi Arta” şi ”Limba Română” din Chişinău, ”Analele Dobrogei”(Serie nouă), ”Dorul” din Danemarca, ”Convorbiri literare”, ”România literară”, ”Amphion”, ”Pro Saeculum”, “Euromuzeum, “Transilvania”, “Ateneu”, “Ex Ponto” ş.a. ;
  • la ziarele: ”Litoral”, ”Seara”, ”Jurnal de Constanţa”, ”România liberă”, ”Cuget liber”, ”Azi”, ”Teleormanul” ş.a. ;
  • la editurile: Eminescu, Europolis, Leda, Ex Ponto, Muzeul Literaturii Române, Paralela 45, Radu Bărbulescu (München, Germania), Editura Societăţii Internaţionale ”Elias Canetti” (Ruse, Bulgaria).;
  • la posturile de Radio-TV: Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Radio Constanţa, Radio Neptun, Radio Dobrogea, MTC TV, TVR Cultural, Neptun TV, Constanța TV.

A lucrat ca : bibliograf principal la Biblioteca Judeţeană Constanţa (1970-1990); redactor (1990-1999), redactor şef-adjunct (1999-2002), redactor şef (2002-2003) al revistei ”Tomis”. Din septembrie 2003 este redactor şef al Editurii  Ex Ponto din Constanţa. De la aceeaşi dată se numără printre fondatorii revistei trimestriale „Ex Ponto – text/imagine/metatext”, al cărei redactor şef devine, funcţie pe care o ocupă şi în prezent.

Membru  al Uniunii Scriitorilor din România din 1996, filiala Dobrogea ; Membru în Consiliul Uniunii Scriitorilor din România (2001-2009); Preşedinte al filialei Dobrogea a U.S.R. (2005-2009);

Membru în colegiul de conducere al filialei Dobrogea (din 2009).

Volume publicate

  • Grădina lui Ieronim (Proză scurtă. În volumul colectiv ”Preludii epice”. Prefaţă – „Prezumţia de talent” – de Ion Cristoiu,  Bucureşti, Editura Eminescu, 1990)
  • Vânzătorul de enigme (Antologie de proză contemporană. Coautor: C. Novac, Constanţa, Editura Europolis şi Revista Tomis, 1993).
  • Cu bucuria în suflet (Proză scurtă. Cu o prezen-tare de Ştefan Cucu,  Constanţa, Editura Leda, 1995).
  • Scriitori de la Tomis (Dicţionar biobibliografic. Ediţia a I-a,  Constanţa, Editor Revista Tomis,  1997 ; Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită,  Constanţa, Editura Ex Ponto şi Revista Tomis, 2000).
  • Convorbiri pontice (Interviuri,  Constanţa, Editura Ex Ponto, 1998)
  • Corabia de fildeş. Poeţi ai sudului. (Antologie. Coautor: Victor Corcheş, Cuvânt înainte de Corina Apostoleanu. Constanţa, Editura Ex Ponto, 2000).
  • Întâmplări din anul şarpelui. Unsprezece povestiri. (Cu un studiu „Ovidiu Dunăreanu, semantica misterului” de Carmen Raluca Şerban. Şi o prezentare a autorului de Alex. Ştefănescu,  Constanţa, Editura Ex Ponto, 2003).
  • Vaporul de la amiază/Der Mittagsdampfer (Povestiri, Ediţie bilingvă română/germană,  Munchen/Constanţa, Verlag Radu Bărbulescu/Editura Ex Ponto, 2004)
  • Concert la patru mâini (Antologie de grup. Cu prezentări biobibliografice şi opinii critice. Coautori : Liviu Lungu, Dan Perşa, Florin Şlapac. Cu o prefaţă – „Patrulaterul pontic”- de Vasile Spiridon,  Constanţa, Editura Ex Ponto, 2005).
  • Vitralii (Publicistică literară.  Bucureşti, Editura Muzeul Literaturii Române, 2006)
  • Cu bucuria în suflet (Proză scurtă.Ediţia a II-a , revăzută şi adăugită. Prefaţă „Ultimul stilist” de Alex. Ştefănescu. Postfaţă de Angelo Mitchievici.  Piteşti, Editura Paralela 45, 2008).
  • Prikazki ot godinata na zmiiata (Povestiri. Traducere în limba bulgară de Vanina Bojikova.  Ruse, Editura Societăţii Internaţionale Elias Canetti, 2011)
  • inclus în Antologia internaţională de proză contemporană bilingvă română/germană Raumfahrt/Călătorie spaţială (Munchen, Verlag Radu Bărbulescu,1999).

Premii literare

  • Premiul naţional „ Alexandru Odobescu” pentru un volum de proză scurtă (Cu bucuria în suflet), 1995.
  • Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea pentru proză pe anii : 1995, 2003, 2005.
  • Premiul Special al Salonului Internaţional de Carte – Oradea, ediţia a zecea, 2002.
  • Premiul de Excelenţă pentru proză al Salonului Internaţional de Carte „Ovidius”- Constanţa, 2003.
  • Premiul Revistei „Convorbiri literare” pentru revista Ex Ponto, pe care în calitate de redactor şef o scoate la Constanţa, Iaşi,2004.
  • Ordinul „Meritul Cultural” în Grad de Cavaler, categoria A „Literatură”, Bucureşti, 2004.
  • Medalia şi Brevetul : „Centenarul Uniunii Scriitorilor din România”, Bucureşti, 2008.
  • Premiul „Remus Opreanu” de Ziua recunoştiinţei constănţenilor şi Medalia „130 de ani de la reintegrarea Dobrogei la Statul Român”. Acordate de Instituţia Prefectului Judeţului Constanţa. Noiembrie, 2008.

Referinţe critice

„Ovidiu Dunăreanu (…) este un prozator foarte talentat, exersat şi matur. (…) Viziunea sa asupra spaţiului de la malul mării este extatică şi poetică (fără poetizări exterioare). Proza şi publicistica literară (…) îl prezintă totodată ca pe un stilist care nu scrie, ci montează cuvintele în frază, asemenea unor pietre preţioase într-un colier. (..) Ovidiu Dunăreanu se situează într-o zonă literară delimitată de Mihail Sadoveanu şi Vasile Voiculescu, Ştefan Bănulescu şi Fănuş Neagu. Lumea prozei lui Ovidiu Dunăreanu n-are nimic etnografic, este o suprarealitate, obţinută prin transfigurarea radicală a peisajului dobrogean (…). Ovidiu Dunăreanu nu ierarhizează prozaic faptele. El dă o importanţă egală (şi anume maximă) tuturor întâmplărilor din viaţa de fiecare zi a unor oameni simpli, ca şi cum ar face biografia unor zei. ”

(Alex. Ştefănescu. Istoria literaturii române contemporane.1941-2000. Bucureşti, Editura „Maşina de scris”,2005, p.1119)

„ Densă în realismul ei fantastic, proza lui Ovidiu Dunăreanu este de o remarcabilă forţă evocatoare aplicată ţinutului ostroavelor sud-dunărene. Prin acest topos autorul descoperă şi propune cititorului o lume cuceritoare, aparte, replică a citadinismului, o lume a cărei putere de seducţie se află în caracterul ei frust.”

(Enache Puiu. Istoria literaturii din Dobrogea. Constanţa, Editura „Ex Ponto”, 2005, p.520-522)

„Într-o avalanşă de modernism, postmodernism, de tineri furioşi sau… postfurioşi, într-un peisaj literar în care scriitura vine ca o răsfrângere a luminii crude pe lama unui briceag bine ascuţit, scrisul lui Ovidiu Dunăreanu aduce liniştea tradiţiei, echilibrul şi propune o reîntoarcere la ceea ce defineşte esenţialitatea prozei româneşti.”

(Alexandru Spânu. Luceafărul, nr.9, 6 mar.1996, p.3)

„Ovidiu Dunăreanu face parte din acea categorie a povestitorilor care, revendicându-se de la primul volum de la adevărata tradiţie a povestirii româneşti, avea să fie încadrat ca atare de o critică literară ce i-a primit favorabil producţia epică, mergând până la a-l apropia de mari nume ale prozei româneşti, precum Mihail Sadoveanu, Vasile Voiculescu, Ştefan Bănulescu sau Fănuş Neagu, prin arta povestirii, prin ştiinţa secretă a dozării lirismului, prin articularea metaforei ; în acelaşi timp critica remarca, la fel de judicios, originalitatea prozatorului care, percepând notele distincte ale unui bogat imaginar ce a încorporat, în primul rând, semnele mitului, completându-le cu cele ale fantasticului, ale misterului, a ştiut să le conducă spre propria-i notă particulară, caracterizată prin perceperea amănuntelor într-un mod impresionant, prin atitudinea plină de exuberanţă în faţa spectacolului vieţii, combinată cu starea de visare, de contemplare, într-un discurs care poate convinge, poate uneori chiar fascina.”

(Constantin Dram. Convorbiri literare, nr.1, ian.2004, p.49-50)

„ Faptele narate se prelungesc în mit, istoria îşi pierde determină- rile reale. Unele aspecte sunt pur fantastice şi, poveştile în chipul celui  mai riguros realism, tulbură şi din această direcţie atmosfera. Este o lume veche, legată intim de podişul dobrogean, îngrădită de el şi aducând împreună cu ea străvechi legi nescrise. Un univers inaugural umple aceaste spaţii (…). Este o lume a limburilor în care pacea dintre om şi sălbăticiune vorbeşte despre înrudire şi continuităţi uitate. Omul de aici are capacitatea de a păstra şi sintetiza în memorie gesturile esenţiale ale strămoşilor, de a unifica la nivelul unor trăiri tensionate etapele succesive ale vieţii biologice.”

( Vasile Spiridon. Convorbiri literare, nr.7, iul.2004, p.55-57 )

„Obsesia nemuririi sau a căutării căii de a ajunge la ea este fundamentală în proza lui Ovidiu Dunăreanu. Conştient au ba, personajele sale caută să „înşele” cumva destinul şi să ajungă la o zeească şi inocent-păgână imortalitate. (…) Desigur, unor asemenea oameni (…) nu le lipseşte voluptatea visului. Dimpotrivă. Fie că visează de unii singuri ori au îndelungi şi meşteşugite halucinaţii colective, ei amestecă dezinvolt realitatea de aici cu cea de dincolo şi ajung, uneori, să nu mai ştie nici ei pe care dintre cele două tărâmuri se găsesc. Prozatorul întreţine, mai pe faţă, mai pe ascuns, o aiuritoare ambiguitate vis-realitate. Un element puternic de care se ajută în scopul abia pomenit este lumina. Ovidiu Dunăreanu este fascinat de lumină, ni se arată înrobit de ea până la uitarea de sine, până când cuvintele poveştii devin cioburi de poezie. ”

(Bogdan Popescu. Caiete critice, nr.4, 2004, p.12-14)

„Expresionist, riguros şi totodată violent poematic, cu harul estetic al copilului de a hiperboliza mitologic (…), îmblânzitor magic al eposului românesc la liziera cu cel universal (…), Ovidiu Dunăreanu face parte din rasa prizatorilor artişti, posedaţi de perfecţiune. ”

(Geo Vasile. De veghe în lanul de proză. De la Mircea Eliade la Mircea Cărtărescu. Iaşi, Editura Lumen, 2009, p.98-1o1)

„Proza lui Ovidiu Dunăreanu vizează un scenariu ce asamblează realităţile rurale, cotidiene, practicile „naturiste”, tinzând spre fantastic şi fabulos. Ironia subţire, vorba grea de înţelesuri, incredibile disponibilităţi onomastice, capacitatea de a provoca fantasticul şi a-l valorifica în spaţiul unor realităţi ca senzorial specific exprimă capacitatea povestitorului de a crea un univers în permanentă mişcare. În această „geografie planetară a fantasticului” (Gilbert Durand ) îşi găseşte un loc bine definit, prin Ovidiu Dunăreanu, miticul spaţiu dobrogean.”

(Nicolae Rotund. Critica de la margine la centru. Constanţa, Ovidius University Press, 2005, p.161-166)

„Ovidiu Dunăreanu este unul dintre puţinii prozatori care are acest al şaptelea simţ al miraculosului, iar cartea sa, Cu bucuria în suflet (Paralela 45, 2008), nu face decât să reflecte această înzestrare a autorului ei, de a fascina şi de a se lăsa fascinat. (…) Pentru Ovidiu Dunăreanu, Dobrogea este, înainte de toate, locul unde iau naştere poveştile, locul de care eşti legat printr-o intensă nostalgie sau cum spune un proverb chinez, singura din cele o sută de vieţi de care îţi aduci aminte.”

(Angelo Mitchievici. Convorbiri literare, nr.12 dec. 2008, p. 83-86)