Acasă » Anda Hristu

Anda Hristu

Prozatoare. Pseudonimul literar al Anne-Mariei Gheorghe. Născută la 1 mai 1946 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română – Universitatea Bucureşti (1969). Profesoară în învăţământul liceal constănţean.

În timpul facultăţii şi în primii ani de după absolvire face sport de performanţă, la disciplina „scrimă”, fiind premiată în cadrul competiţiilor naţionale de floretă.

Scrie literatură încă din anii studenţiei, fără să publice proză scurtă sau poezie, nici piese de teatru, romanul fiind pentru ea singura modalitate de exprimare.

Debutează direct cu romanul „Timp pentru dragoste”, în anul 1997. În apariţia cărţilor sale s-a bucurat de sprijinul editorilor şi scriitorilor : George Buzatu şi Mircea Ciobanu.

Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala „Dobrogea”, din anul 2000.

CĂRŢI PUBLICATE: „Timp pentru dragoste” (Roman, Bucureşti, Editura Litera, 1987); „Dragoste ciudată” (Roman, Constanţa, Editura Europolis, 1994); „Delia” (Roman, Bucureşti, Editura Mihai Eminescu, 1996).

OPINII CRITICE:

„Lectura cărţii Andei Hristu («Dragoste ciudată», n.n.) este agreabilă, cu momente de interes. Personajele, provenite mai toate din mediul artiştilor, se apropie sub semnul înalt al nevoii de dragoste ori al impulsului sexual, sunt apte de analiză şi auto-analiză. Dialogurile, rememorările, unele de tip radiografic, au tensiune sau cad în poncifuri. (…) Partea durabilă a romanului Andei Hristu stă în analiză şi descriere. (…) Descrierile, caracterizările sunt făcute cu rafinament, sondarea demonstrează capacităţi de fin psiholog. (…). Alăturând acest roman celui de debut, observăm frapante asemănări, aşa cum am mai spus. Şi, cu toate acestea, «Dragoste ciudată» este altceva. Primul rămâne un exerciţiu, o încercare. Al doilea roman care exprimă depăşirea unui studiu, pe care nu mulţi o reuşesc. O schimbare a perspectivei tehnicii romaneşti; o mai mare siguranţă a scrisului, un spirit moralizator şi eticist diminuat sunt semne peremptorii ale unui mare câştig.” (Nicolae Rotund, Incursiuni critice, 1997).

„Tot fenomenologia iubirii o preocupă pe Anda Hristu şi-n cea de a treia carte «Delia», publicată de curând la Editura Eminescu. (…) Un aer greu, de fatalitate orientală, apasă asupra destinelor eroilor, care la urma urmelor nu trăiesc, ci «sunt trăiţi», sunt «marcaţi» cu nişte izotopi radioactivi. Că liberul arbitru nu-i decât o iluzie, că raţiunea şi voinţa sunt neputincioase în faţa cutumei, a ritualului, se conving pe rând toţi protagoniştii. Cu cât se zbat cu mai multă energie să rupă iţele încâlcite ale destinului, cu atât acestea, aidoma unui năvod uriaş, îi cuprinde mai tare. Diagrama acestei zbateri disperate nu face obiectul unei povestiri lineare. Înfruntarea clasică dintre «pasiune» şi «datorie» e surprinsă într-o cheie modernă, depoziţiile eroilor iluminându-se la nesfârşit în oglinzi paralele ca în romanele lui Anton Holban.” (Ioan Adam, Adevărul Literar şi Artistic, 1997).

„Anda Hristu îşi dovedeşte înzestrarea pentru introspecţia psihologică şi în romanul «Delia», recentă apariţie editorială (…). Interesant este modul în care Anda Hristu structurează şi mânuieşte materialul epic. Cele două mari capitole intitulate «Erdin» şi «Delia» permit urmărirea întregii poveşti din două perspective diferite, dar complementare (…). Anda Hristu se dovedeşte a fi o bună povestitoare şi mai ales o atentă observatoare a psihologiei omeneşti. Fraza atent construită arată un valoros exerciţiu al scrisului care se citeşte cu plăcere.” (Corina Apostoleanu, Tomis, 1997).

„Cartea («Delia», n.n.) Andei Hristu e, aşadar, o pledoarie pentru refuzul convenţionalismelor, minciunii, ipocriziei şi acceptării singurătăţii în doi. Însetat de adevărul moral şi de trăirea autentică în plan afectiv, Erdin conclude biblic ca şi Marin Preda că «viaţa fără dragoste este atât de săracă şi de întunecată, încât un om normal n-o poate suporta». Naraţiunea are ca fundal spovedaniile pictorului către un fost coleg de liceu, Dan, îndrăgostit cândva de Delia, şi nutrind posesiv speranţa că aceasta, o dată disponibilizată, l-ar putea accepta ca soţ. (…) Povestea de dragoste, citibilă şi prin grila feministă a militării pentru eliberarea de servituţi a sexului, aşa-zis slab, îi va releva lui Erdin faptul că el poartă genetic în sânge blestemul iubirii neconstrânse de prejudecăţi. Mai devreme sau mai târziu el se va întoarce la Delia. Finalul deschis al romanului Andei Hristu face oricând posibilă continuarea acestei poveşti mustind de întrebări ocazionate de traversarea unei crize afective unice în existenţa personajelor, situate la interferenţa a două culturi.” (Ion Roşioru, Tomis, 1998)