Acasă » Aurelia Lăpușan

Aurelia Lăpușan

Poetă, prozatoare, publicistă. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română, Universitatea Bucureşti (1976). Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului (1998). Între 2003 și 2006, director general la ziarul Cuget liber, Constanța. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Directorul Biroului de presă al Universității „Ovidius” din Constanţa. Conferenţiar universitar titular, Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism. Ca director al biroului de presă realizează strategia de imagine şi comunicare a universităţii. Coordonează realizarea materialelor de promovare (pliante, pagina web, revista „Ovidianum”).

Debutează în revista „Tomis”, 1996, apoi în revista „Universitas” a Facultăţii de Litere Bucureşti (1967). Bogată activitate de cenaclu la Student Club Bucureşti. A publicat la „Luceafărul”, „Steaua”, „Săptămâna”, Suplimentul literar artistic al „Scânteii tineretului”, „Tomis”, „Teleormanul literar”, „Litoral”, „Cuget liber”, „Marea Noastră.”

Membră a Societăţii internaţionale a ziariştilor, a Uniunii ziarişilor profesionişti din România, preşedinta Filialei Constanţa a Asociaţiei femeilor din presă, artă şi afaceri ARIADNA.

Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala „Dobrogea”, din 1997.

Premii literare

  • Premiul internaţional de jurnalistică „I.N. Roman” – Viterbo – Italia, 1996
  • Premiul Filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor şi al revistei „Tomis” pentru activitate de monografist pe anul 1999
  • Premiul special la Salonul Naţional de Carte „Ovidius” pentru monografia „Drumul Pâinii în istoria Dobrogei” (coautor Ştefan Lăpuşan) editura “Dobrogea”, Constanţa, 2002
  • Premiul de excelenţă la Salonul Naţional de Carte „Ovidius” pentru monografia „Constanţa – file de album”, editura Dobrogea, 2004
  • Premiul pentru proză al Editurii Ex Ponto, 2005
  • Premiul de publicistică „Comandor Eugeniu Botez” acordat de Clubul amiralilor din România

Volume publicate

  • „Spovedania unei femei” (Proză scurtă, Constanţa, Editura Europolis, 1995)
  • „Cernavodă 1995” (coautori Ştefan Lăpuşan, Tiberiu Birda, reportaje, Constanţa, Editura Mondograf, 1995)
  • „Chemarea dragostei”, (Versuri, Constanţa, Editura Muntenia, 1996)
  • „Medgidia – Carasu” (coautor Ştefan Lăpuşan, publicistică, Constanţa, Editura Muntenia, 1996)
  • „Constanţa – memoria oraşului, 1878 – 1940”, vol. 1 (coautor Ştefan Lăpuşan), publicistică, Constanţa, Editura Muntenia, 1997)
  • „Drumuri în istorie” (publicistică, coautor Ştefan Lăpuşan, Editura Mondograf, Constanţa, 1998)
  • „Techirghiol pentru Europa” (coautor Ştefan Lăpuşan, Editura Alma, Galaţi, 1999)
  • „Presă şi teatru în Dobrogea. Consideraţii despre receptarea estetică a actului teatral” (publicistică, Constanţa, Editura Mondograf, 2000)
  • „Drumul Pâinii în istoria Dobrogei” (coautor Ştefan Lăpuşan, prefaţă P.F.Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cuvânt înainte Dr. Corneliu Bucur, Editura Dobrogea, Constanţa, 2001)
  • „Curs de jurnalistică. Genurile presei” (University Press, Constanţa, 2002)
  • Maria” (proză, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2002)
  • „Navigaţia sub control. Din istoricul căpităniilor româneşti” (coautor Ştefan Lăpuşan, 2 volume, 2004, format electronic)
  • „Tehnici de redactare în presa scrisă” (coautor Raluca Petre, University Press, Constanţa, 2005)
  • „Reporter de serviciu” (postfaţă Cristina Tamaş, University Press Constanţa, 2006)
  • „Mamaia – file de album (1906-2006)” (coautori Ştefan Lăpuşan, Gheorghe Stănescu, Editura Dobrogea, Constanţa, 2006)
  • „Mangalia în paginile vremii” (coautor Ştefan Lăpuşan, prefaţă Manuela Cernat, Editura Dobrogea, Constanţa, 2007)
  • „La vama anilor” (Editura Dobrogea, Constanța, 2008)
  • „Lecţia de iubire. Corespondenţă cu scriitorul Pericle Martinescu” (Editura Ex Ponto, Constanța, 2008)
  • „Tahiti-perla misterioasă a Planetei albastre. Jurnalism în spaţiu internaţional. Interviu cu dr.Ioana Atger. Reportaje de călătorie” (Editura Dobrogea, Constanța, 2008)
  • „Valori ale culturii de masă în Dobrogea. Şcoala populară de artă” (coautor Ştefan Lăpuşan, Editura Dobrogea, Constanţa, 2009)
  • „Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius din Constanţa ” (coautor Victor Ciupină, Editura Dobrogea, Constanţa, Constanţa, 2011)

Referințe critice

„Marea şi pământul dobrogean, cu atmosfera şi climatul lor specific, ce iradiază un fluid incitant de senzualitate frenetică sau de aspiraţie spre aventură, formează sursa din care se alimentează laboratorul de creaţie al scriitoarei, născută şi crescută pe malul mării, într-un oraş portuar dezvoltat. Principala dramă a acestor povestiri este desigur Dragostea, cu toate avatarurile de ordin sentimental ale cuplurilor sudate prin afinităţi şi tandreţe sau dezafectate de saţietate şi decepţii. Tumultul trăirilor interioare, foamea de iubire, de la poezia stadiului emoţional, până la voluptatea carnală sunt prezentate în linii delicate dar nu mai puţin sugestive prin detalii./…/ Stilul, el  însuşi sprinten, neelaborat, de o feciorelnică prospeţime, cucereşte prin naturaleţe şi spontaneitate. Imagini şi metafore ingenioase, limbajul bine aplicat, cu nuanţări şi terminologii adecvate – din viaţa marinărească îndeosebi – conferă scriitoarei girul unei vocaţii deplin stăpână pe instrumentele sale de lucru.” (Pericle Martinescu, Cuvânt de întâmpinare, Spovedania unei femei, 1995)

„Versurile pe care le scrie – şi din care publică rar – sunt evanescente şi misterioase, încărcate de foşnirea mătăsoasă a mărilor cu sare. Imagini fulgurante se succed imprevizibil şi lasă în urma lor câte ceva din toate acestea. Modul de a scrie al Aureliei Lăpuşan nu seamănă cu al nimănui. Şi totuşi, cât de bine seamănă cu modul de a scrie al tuturor poeţilor adevăraţi.” (Alex. Ştefănescu, Suplimentul literar artistic al Scânteii tineretului, 1989)

„Aceste poeme sunt unitare stilistic, evanescente şi misterioase, exprimă o melancolie difuză, indefinibilă şi o dorinţă de ceva îndepărtat, luminos, abia presimţit.” (Alex. Ştefănescu – prezentare la Editura Albatros pentru susţinerea volumului de debut, manuscris)

„Lirica Aureliei Lăpuşan are tonalitatea unor descântece exorcizate de dragoste, de dor sau de durere, a unor fulguraţii cu sunet de magie blândă, unde limbajul devine incoerent, abscons, dar ataşant prin asociaţii ideatice emotive sau semantice imprevizibile, incifrate, parametaforice, ori pur şi simplu şocante pentru logica obişnuită. O poezie ce desfide regulile clasice ale genului, arborând o structură artistică potrivită cu stilul, gustul şi viziunea omului de astăzi, al sfârşitului de veac şi mileniu.” (Pericle Martinescu, Chemarea dragostei, 1996)

„Atât proza, cât mai ales «Chemarea …» atestă eliberarea autoarei din ancora (ştim noi cât de ruginită) a gazetăriei, pe care puţini salahori ai acestei profesii o izbutesc. În proze se întrevede deja respiraţia alergătorului de cursă lungă, dornic să legumească naraţiunea, chiar dacă ciulinii verbiajului ziaristic mai tăvălugesc orizontul ficţionar şi mai râde, pe ici pe colo, lirismul excesiv de Fata Morgana (cum se întâmplă până şi în «Spovedania …», poveste de bună vibraţie psihologică). «Frica» este, de acum, decadentă, scrisă dintr-o respiraţie, ca o naştere, sare singură din propria-i placentă. Şi mai clare mi se par rostirile lirice (chiar dacă eu mai mârâi la … postmodernisme): în ciuda eclectismului fortuit (piese despărţite de mari distanţe de timp) şi a absenţei unei «tonalităţi» unificatoare, «Chemarea …» se impune ca structură poetică (prin «ziceri»: Noi, La despărţire, De dragoste IV etc.).” (Simion Pop, prefaţă la Un miner la Paris, roman în manuscris)

„Să te încumeţi să scrii în timpurile noastre alerte o monografie este cel puţin o întreprindere temerară. Ceea ce Aurelia Lăpuşan şi Ştefan Lăpuşan au desăvârşit întocmind volumul «Techirghiol pentru Europa» merită toată atenţia.(…) Ce se poate spune, aşadar, despre această lucrare? Mai întâi, dimensiunea ei impresionantă de aproape 500 de pagini, de o densitate ieşită din comun  şi ilustrată de o iconografie remarcabilă de hărţi, facsimile, reproduceri de fotografii care evocă ultima sută de ani de viaţă a Techirghiolului şi litoralului./…/ De la aceste începuturi, autorii dezvoltă o fabuloasă galerie de portrete ce animă secvenţe de viaţă şi istorie într-o lucrare caleidoscopică de neuitat.” (Dr. Sebastian Nicolau – Viaţa medicală, 2000)

„Apărut în condiţii grafice desebite, bogat ilustrat, cu peste 200 de fotografii, volumul «Constanţa – memoria oraşului», o veritabilă monografie a vechiului dar mereu tânărului şi tumultuosului oraş Constanţa, este în acelaşi timp o incursiune sentimentală în timp şi spaţiu.” (Gelu Culicea – Tomis, 1998)

„Cunoscând-o pe Aurelia Lăpuşean ca pe o fiinţă realistă şi de frumoasă distincţie pragmatică, mărturisesc faptul că, la început, m-au surprins orgoliile ei poetice. M-au derutat mai bine zis adică, m-au pus în faţa surprizei unei feţe nevăzute a lunii. Venea poezia aceasta de maturitate din ecourile unei timidităţi adolescentine ? Era rezultatul nevoii în plus de exprimare a unei experienţe târzii ? … Şi iată superba transfigurare : reporterul împătimit în savoarea faptelor diverse descoperă că îi e mai puternic filonul liric. Şi păşeşte cu pietate înspre frumosul poeziei.” (Corneliu Leu, Spovedania unei femei – postfaţă).

„Volumul «Spovedania unei femei» a surprins un univers feminin care are autenticitate şi vibraţie. «Chemarea dragostei» este tot o confesiune, dar cu mijloacele poeziei. Un suflet sensibil, peregrin pe ţărmul euxin, îşi converteşte trăirile în imagini poetice care-şi află întocmai cuvântul şi metafora. Compoziţia este întotdeauna într-o gradaţie al cărei punct culminant e tocmai finalul. Descrierea e îmbinată cu meditaţia, cu monologul interior liric, autoarea dovedind şi aici un exerciţiu îndelung în domeniul scrisului, disponibilităţi remarcabile de creaţie.” (Ion Topolog, recomandare pentru primirea în Uniunea Scriitorilor)

„Cele mai frumoase pagini din volum («Spovedania unei femei», n.n.) sunt dedicate Erosului. Ritualul iubirii se desfăşoară mai ales pe fundalul marin dar şi în spaţiul silvestru. Există în cartea Aureliei Lăpuşan o puternică infuzie de lirism, multe fragmente au aspect de poeme în versuri. /…/ Există şi scene de o puternică senzualitate, tandreţea, gingăşia se îmbină cu frenezia erotică, cu vitalitatea debordantă. Autoarea descrie aceste scene cu naturaleţe, fără falsă pudoare, îndrăgostiţii descoperindu-şi cu uimire şi cu voluptate trupurile dornice de îngemănare.” (Ştefan Cucu, Tomis, 1995)

„După mai bine de două decenii dedicate gazetăriei, Aurelia Lăpuşan debutează cu volumul de proză «Spovedania unei femei», la editura Europolis din Constanţa. Dobrogeancă get beget, autoarea priveşte cu sensibiitate dar nu cu naivitate contemplativă peisajul marin, fundal al celor mai multe dintre povestirile sale. Aproape nimic nu pare imaginat, iar rigoarea impusă de datele realităţii conferă scriiturii o anumită asprime. Unele texte sunt de-a dreptul reportaje rescrise.” (Simona Hodoş, România liberă, 1996)

„Universul fabulos ce există în spaţiul dintre Dunăre şi Mare, mentalităţi şi deprinderi privite de aproape, cu îngăduinţă aş zice, destine dramatice, majoritatea exemplare, constituie filoane viguroase ale prozei Aureliei Lăpuşan. Elementele autobiografice pe care le-am intuit uneori sunt asimilate osmotic în naraţiune, constituind doar puncte de referinţă în derularea acţiunii.” (Horia Deliu, Ecran magazin, 1995)

„Cartea Aureliei Lăpuşan («Spovedania unei femei», n.n.), un debut ce-şi aşteaptă confirmarea, este un şir de confesiuni dramatice într-un discurs narativ pigmentat cu lirism şi alimentat de o reală pasiune pentru scris.” (Alexandru Tion, Transilvania Express, 1995)

„O poezie discretă, fixând în crochiuri caligrafiate cu acurateţe şi sinceritate lirică intensa clipă de graţie ţâşnind fie dinspre trecut-pasăre a amintirii încărcate de căinţa gestului de tandreţe amânată sau a unui gând nerostit la momentul respectiv (De dragoste I şi II), fie tupilându-se platonic sub streaşina aşteptării unui strop de fericire şi de împăcare cu sine şi cu un univers care poate oricând deveni ostil fiinţei, scrie Aurelia Lăpuşean în «Chemarea dragostei», placheta apărută la Editura Muntenia din Constanţa în 1995. E vizibilă în fiecare text strădania poetei de a-l sustrage pe cititor obsesiei scurgerii timpului, scop în care-l face să zăbovească asupra oazelor de calm solar şi de bucurie a rodirii mirabilei seminţe.” (Ion Roşioru, Tomis, 1996)

Poetă şi prozatoare, publicistă, Aurelia Lăpuşan s-a angajat în ultimii ani în scrierea unor lucrări monografice de mare interes, consacrate celor mai importante localităţi din Dobrogea (Constanţa, Medgidia, Cernavoda etc.) şi activităţilor specifice zonei (navigaţia, cultivarea şi valorificarea grâului etc.). Şi l-a asociat în această întreprindere pe propriul ei soţ, istoricul Ştefan Lăpuşan, şi a colaborat, de la caz la caz, şi cu alţi cercetători ai spaţiului dobrogean ca Gheorghe Stănescu sau Tiberiu Birda.
Munca de acest fel trece de obicei neobservată, deşi este indiscutabil importantă, nu numai în plan cultural, ci şi moral. Ea contribuie la formarea unor oameni întregi, care ştiu cine sunt, din ce fel de societate fac parte, ce precursori au etc. Numai pisica trăieşte instalată exclusiv în prezent. Oamenii cuprind în raza conştiinţei lor, în afară de prezent, şi trecutul şi viitorul (dacă, bineînţeles, nu se lasă animalizaţi de epicureismul vulgar şi de cinismul lipsit de spirit pe care le practică în momentul de faţă o mare parte din societatea românească). Pe de altă parte, monografiile fiecărei localităţi (visul de altădată al lui Dimitrie Gusti), ilustrează (şi generează) un fenomen de descentralizare culturală, foarte vizibil în Europa de Vest, dar încă timid în România.
Recent, (dr.) Aurelia Lăpuşan şi (dr.) Ştefan Lăpuşan, au publicat şi lansat o admirabilă monografie, Mangalia în paginile vremii. Puţine oraşe din România au în prezent o asemenea carte de vizită. Lucrarea se bazează pe o documentaţie imensă. Subsolul fiecărei pagini este plin până la refuz de trimiteri bibliografice. Au fost consultate cărţi de istorie româneşti şi străine, reviste de specialitate, scrisori păstrate ca amintire de diverşi localnici, colecţii de ziare de la începuturile presei şi până azi. Nu lipsesc nici elemente de istorie orală (autorii au explicat, la lansare, cu câtă pasiune unii locuitori vârstnici ai oraşului le-au oferit sprijinul, evocând momente istorice trăite de ei înşişi).
Aurelia şi Ştefan Lăpuşan şi-au petrecut ani la rând în biblioteci şi arhive pentru a reconstitui trecutul Mangaliei, cel mai vechi oraş din România (înfiinţat probabil la începutul secolului IV î.e.n., cu numele Callatis, de colonişti greci veniţi din Heraclea Pontica, o colonie a Megarei). Citatele reproduse de ei din presa de altădată şi din documentele găsite în arhive, comentariile succinte, remarcabile prin rigoare, dar şi prin nerv publicistic, sunt completate de o ilustraţie bogată şi sugestivă: fotografii (unele foarte vechi, de negăsit în altă parte), desene, cărţi poştale, facsimile etc.
Lucrarea poate fi considerată, în egală măsură, un tratat de istorie, o ediţie specială a unei reviste vivante, un album şi o poveste (a unui oraş fabulos). Mangalia (nume derivat din “Panguala”, aşa cum este menţionat Callatis în portulanele portugheze din sec. XII-XIV, cf. dr. Mihai Ionescu) are o istorie în multe privinţe spectaculoasă. Iată câteva dintre datele care îi fac originalitatea, selectate de autorii înşişi ai monografiei:
Este cel mai vechi oraş din România.
Zona a fost locuită încă din preistorie, dovada constituind-o vestigiile culturii materiale neolitice, Gumelniţa.
Oraşul este singura colonie dorică de pe ţărmul Pontului Euxin.
Aici s-a găsit singurul papirus din Europa, în afară de cele descoperite la Pompei.
Unii cetăţeni al Callatisului au fost mercenari regali în Egipt.
Sub bolţile bazilicii din Callatis a răsunat, se pare, pentru prima dată Te Deum Laudamus, compus de Niceta Remesianul.
Oraşul a încheiat un tratat de pace cu Roma, considerat în prezent cel mai vechi document în limba latină cunoscut în Estul Europei.
În secolul I e.n. cetatea Callatis a ajutat cu bani Roma.
Oraşul este prima staţiune balneo-climaterică din ţara noastră (băile mezotermale sulfuroase fiind cunoscute încă din timpul lui Burebista).
Sub împăratul Gordian (238-244), la Callatis a funcţionat prima asociaţie a vânătorilor atestată la noi.
Din Callatis sunt originari vestiţii învăţaţi care au trăit în Egiptul elenistic: Demetrios, Heracleides, Satyros, Istros, Thales.
Cărturarul creştin Leontie Bizantinul (485-542) s-a născut la Zaldapa, lângă Callatis.
Cel mai vechi gimnaziu elen de la noi (cu profil sportiv!) a funcţionat la Callatis în sec. I e.n.
În sec. XV-XVI, Mangalia a făcut parte din paşalâcul Rumeliei, fiind reşedinţa unei circumscripţii judecătoreşti numite “caza”.
Geamia Esmahan Sultan este cel mai vechi lăcaş de cult musulman din România.
În 1883 apărea, la Mangalia, Triunghiul, jurnal al masoneriei din România, prin grija lui Constantin M. Moroiu, Marele Maestru al Marii Loji Naţionale din România.
Mangalia este declarată în 1899 staţiune climaterică maritimă şi balneară (prima din România), după ce analizele de laborator stabiliseră că apele sale minerale sunt sulfuroase, alcaline, uşor cloruro-sodice şi iodurate.
Nicolae Iorga a dedicat Mangaliei o frază compusă din 102 cuvinte.
Fraza, rostită la radio, în cadrul faimoasei emisiuni Sfaturi pe întuneric, face parte dintr-o mărturisire referitoare la mările şi porturile pe care savantul le-a cutreierat de-a lungul vieţii:
… “tocmai târziu de tot, pe viziunea acelui ţărm al Dobrogei, pe care-l cunoaştem aşa de puţin şi care nu se cuprinde numai în iluzia de argint a Balcicului şi în pitorescul tătaro-turcesc al unei biete rase pe care astăzi o ia vântul, am ajuns să preţuiesc, fireşte nu năvala de trivialitate şi de dezmăţ a staţiunilor balneare, urâta icoană a lipsei de pudoare în timpurile noastre, ci, în singurătatea de la Mangalia, frumuseţea serilor care isprăvesc în brumă uşoară, farmecul luminilor din fund, care îţi arată o lume în mers, surprinderea luminilor fugare de la luntrile pescarilor care-şi vrăjesc prin licărirea torţelor prada din adâncuri şi mai ales acel lucru de neuitat care este chemarea de dimineaţă, în faptul chiar al zilei încă răcoroase, a luceafărului, care se ridică deodată în fundul cerului vioriu, şi este ca o trezire la viaţa cea nouă, ce trebuie să înceapă pentru locuitorii adâncului de apă, ca şi pentru cei care, astăzi, pe ruinele cetăţilor elenice, duc numai rămăşiţa tristă şi vulgară a unei civilizaţii pe care noi până astăzi n-am ştiut-o învia.”
Autorii monografiei evocă mai multe momente ale prezenţei la Mangalia a lui Nicolae Iorga, ca şi a altor personalităţi ale culturii noastre. La rândul ei, Manuela Cernat, în prefaţă, povesteşte ce se întâmpla în oraş imediat după cel de-al doilea război mondial: “Paradoxal, în plină sovietizare, departe de capitală, uitată la graniţă, Mangalia încă respira şi trăia în ritmul de dinainte de război. În prea scurtul răgaz de până la strângerea şurubului, aici se regrupase rapid şi crema artistică alungată din Balcic. Fraţii Radu Tudoran şi Geo Bogza, pictoriţele Marcela şi Florica Cordescu, romancierii Cezar Petrescu şi Iosif Igiroşianu, actorii Grigore Vasiliu Birlic şi Radu Beligan, regizorii Sică Alexandrescu şi Marietta Sadova, dizeurul Manole Stroici, epigramistul Păstorel Teodoreanu şi o puzderie de femei frumoase şi extrem de elegante dădeau strălucire ceasurilor de plimbare pe faleză.”
Cu alte cuvinte, departe de a fi doar un oraş de pe malul mării, Mangalia este şi un capitol din istoria culturii române, fapt de care, din fericire, este conştient şi actualul primar al Mangaliei, Zanfir Iorguş (atât de îndrăgit de localnici încât ar putea fi supranumit “cel mai iubit dintre pământeni”). Zanfir Iorguş şi echipa sa au susţinut cu convingere realizarea şi publicarea monografiei.
Ar fi bine dacă exemplul Aureliei şi al lui Ştefan Lăpuşan i-ar contamina şi pe alţi intelectuali, din alte zone ale ţării. Ei există pretutindeni, aşa cum există şi arhive, şi colecţii de ziare, şi fotografii vechi. Mai trebuie entuziasm.

(Alex. Ştefănescu, România literară, nr. 29/2007)

3.Maria, proză, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2002.