Acasă » Marina Cușa

Marina Cușa

MARINA CUŞA este membră a Filialei ,,Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor din România din anul 2017. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română, Universitatea din Bucureşti, Secţia română-engleză, a funcţionat ca profesor în mediul rural, bibliotecar la Biblioteca Universităţii Ovidius, iar din  anul 1991 ca profesor de limba şi literatura română la Liceul Teoretic ,,George Călinescu” din Constanţa.

Provine dintr–o familie ce a dat încă doi scriitori, istoricul şi romancierul Nicolae Cuşa şi George Cuşa, fost deţinut politic, memorialist al detenţiei comuniste.

A debutat editorial cu Poemele mature, Constanţa, Ex Ponto, 2009.

Au urmat volumele: Întâlnire virtuală, roman, Ex Ponto, 2012 (Premiul pentru debut în roman pe anul 2012 al Filialei ,,Dobrogea” a U.S.R.), Orizontul cărţilor (recenzii şi eseuri), Ex Ponto, 2016, Grădina japoneza, Ex Ponto, 2017.

A colaborat mai ales la revistele de cultură constănţene Ex Ponto, Agora, Albatros, InterArtes, dar şi la Permanenţe, Actualitatea literară, Poezia, Helis şi altele.

REFERINŢE CRITICE

,,Intitulat Grădina japoneză, volumul are ca orice grădină tot felul de flori, pentru descrierea cărora autoarea a folosit atât proza cât şi versul, uitându-se când la tradiţie, când la libertatea de expresie/selectare a mijloacelor potrivite elaborării mesajului, cum ar fi de exemplu metafora.[…] Pe lângă faptul că haibun, haiku, renga se intercalează (a fost alegerea autoarei), textele nu sunt ,,amplasate” cronologic, în funcţie de anotimp, cum în general, sunt structurate majoritatea volumelor de gen.[…] Proza se caracterizează prin forţă şi sugestie, reuşind să atragă deopotrivă prin descriere şi naraţiune.”

(Iulian Dămăcuş, Marina Cuşa – ,,Grădina japoneză”, în Caiete silvane, nr.144, 2017, p.16)

,,Unele asemenea piese au structura pantunurilor malaeze care pivotează pe analogia sau corespondenţa detaliului din natură cu trăirea declanşată în sufletul întocmitorului de cântec.[…] Grădina japoneză este încă una din piesele de rezistenţă ale Marinei Cuşa.”

(Ion Roşioru, Încet şi sigur spre incontestabila consacrare, Ex Ponto nr.1, 2017, p.110- 114)

 

,,Cartea Orizontul cărţilor conţine o selecţie de eseuri critice publicate în revistele literare Ex Ponto, InterArtes, Agora, Helis, Tomis şi conferinţe prezentate la unele simpozioane ştiinţifice.[…] Eseista apelează la o critică tematică, fiindcă această grilă de lectură este la îndemâna publicului larg, celelalte metode de investigare a textului ar fi restricţionat receptarea, ele adresându-se mai mult specialiştilor în teorie literară.[….] Marina Cuşa este printre puţinii cronicari de la Pontul Euxin, tocmai de aceea, demersul autoarei este binevenit şi remarcabil, fiind un act de cultură atât de necesar.”

(Anastasia Dumitru, Bucuria lecturii, în Ex Ponto, nr.2, 2016, p.125-126)

,,Orizontul cărţilor este o carte de care niciun cercetător al fenomenului literar din ţinutul Dobrogei nu va putea face abstracţie. Numele autoarei impune prin  osârdie, bagaj cultural, sobrietate, limpezime şi seriozitatea exegetică.”

(Ion Roşioru, O voce critică din ce în ce mai distinctă, în Agora, nr.65-66, 2017, p.18)

,,Lectura poveştii m-a dus – inevitabil – cu gândul, la un celebru film, Trandafirul roşu din Cairo, al cărui scenarist şi regizor era,  în anii 80, nonconformistul Woody Allen. Acolo, protagonista, Mia Farrow, îşi dorea să iasă din platitudinea zilnică şi evada continuu în câte o sală de cinematograf. Idila cu un personaj de film devine posibilă, căci personajul însuşi, plictisit de reţetele hollywoodiene fuge la rându-i de pe pânză în lumea reală.[…] Autoarea pare să exprime prin fiecare frază din roman ataşamentul la o lume care stă să se destrame, sub presiunea uneia care s-a născut deja şi care îşi caută cu îndrăzneală locul: virtualul.”

(Corina Apostoleanu, Întâlnire în lumea virtuală, Ex Ponto,  nr.3, 2013, p.130-132)

,,Facem greşeala de a-i citi, dintre nou-veniţii în literatură, numai pe cei recomandaţi de cineva cu autoritate sau de …ei înşişi. Apar însă autori talentaţi care nu au susţinători influenţi şi nici aplombul necesar ca să creeze agitaţie în jurul lor. O asemenea scriitoare, care riscă să treacă neobservată, deşi scrie bine şi atrăgător, este Marina Cuşa din Constanţa. Romanul Întâlnire virtuală a primit, este drept, un premiu pentru debut în proză din partea Filialei ,,Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor, dar tot n-a ajuns în centrul atenţiei iubitorilor de literatură.[…] Romanul se remarcă printr-o demnitate stilistică rar întâlnită la autorii de azi. Marina Cuşa scrie clar, nuanţat, fără să-şi artistizeze ostentativ textul [….], romanul interesează şi place.’’

(Alex. Ştefănescu, Femeia la 40 de ani, în România literară, nr.24, iunie 2015)

,,Nestăpânită de ambiţia anvergurii şi de pretenţia de a palpa dimensiunile abisale ale sufletului, autoarea scrie cu disciplină intelectuală şi acurateţe un roman, tors, limpede şi proaspăt, dintr-o memorie afectivă care aduce în prim-plan autoscopia, erosul ca fascinaţie intelectuală, emulaţia dintre iubire şi creaţie.[…] Cine pe cine seduce în această niciodată târzie poveste de dragoste, evocată într-o parcimonioasă compoziţie romanescă, coerentă şi cvasilineară, de o simplitate elegantă şi lapidară? […] Romanul de debut al Marinei Cuşa este o carte surprinzătoare prin profunzimea ei, invitând cititorul la o lectură de adâncime, pentru a descoperi esenţe ale propriei lui identităţi umane şi intelectuale.”

(Ilie Cileagă, Întâlnire virtuală, în Ex Ponto, nr.2,  2014, p.140-143)

,,Conceptul de identitate este un punct de sudură care îşi află originea în intersecţia dintre discurs şi contradiscurs, în acceptarea diferenţelor, iar prin pierderea punctelor esenţiale ale propriului eu, se ajunge la pierderea propriilor graniţe identitare, aşa cum se întâmplă cu personajele din romanul Întâlnire virtuală, de Marina Cuşa.[…] Întâlnim în paginile romanului  imaginea femeii moderne, dar şi a raporturilor pe care aceasta le stabileşte în prezenţa sau chiar prin absenţa ei. Silvia ar trebui să se simtă ocrotită, să se simtă stăpână pe sine, dar cu toate acestea ea pare că se află în mijlocul acelei sciziuni de care Gadamer vorbea.[…] Identificăm un eu care gândeşte, care corespunde realităţii substituibile, de aici posibilitatea îndepărtării de sine şi de ceilalţi, dar şi un eu gândit, legat de vise, cenzură, excentricitate, dorinţă, mai mult sau mai puţin gândit.”

            (Nastasia Savin, Problema identităţii în romanul ,,Întâlnire virtuală” de Marina Cuşa, în vol. Mixaje, Iaşi, Editura Ştef, 2015, p.46- 48)

,,Romanul Marinei Cuşa, Întâlnire virtuală, trebuie văzut drept o meditaţie filosofică creată de o lectură de suprafaţă care nu reprezintă esenţa lecturii, esenţa textului narativ. Dacă avem în vedere mesajul epic, structura compoziţională, vom constata că tehnica care stă la baza realizării prezentului text este actul de a scrie despre iubire, rafinamentul stilistic şi,  nu în ultimul rând, structura limbajului figurativ. Astfel, putem spune că acest roman creează o dematerializare a iubirii şi, implicit, a omului aflat sub puterea iubirii.

Marina Cuşa pleacă de la individ, de la a sa instabilitate emoţională, frică şi disperatele sale încercări de a trăi, de a fi cineva, de a iubi prin punerea în (auto)criză existenţială.”

(Mirela Savin, Jocul dintre Kosmos aisthetos şi Kosmos noetos în romanul ,,Întâlnire virtuală’’de Marina Cuşa, în InterArtes, nr.4, 2014, p.128- 130.)

 

,,Simţim că eul liric, trăind sincer tristeţi profunde şi bucurii de fiecare zi, consună cu stările afective ale cititorului.Terminând lectura volumului de versuri proprii, la care se adaugă omagial, un snop liric al tatălui ( Dr. Constantin Meliu, n.n.), iubitor şi făurar de poezie, cititorul se îmbogăţeşte cu o ideaţie sensibilă şi cu emoţiile unui discurs expresiv şi lapidar care sălăşluiesc în rostirea fulgurantă şi simplitatea elegantă a acestor creaţii, unele dintre ele memorabile.’’

(Ilie Cileagă, Poeme mature, în Ex Ponto, nr.1, 2011, p.179- 182)

,,Scrie Marina Cuşa la finalul cărţii, că volumul Grădina japoneză ar putea să fie privit şi ca un experiment. Am putea spune că specificul poeziei sale constă în aspiraţia de a disocia caracteristicul/ sublimul lumii căreia îi aparţine, de anonimul ansamblu  care o conţine şi o opacizează.’’

(Diana Dobriţa Bâlea, Pe drumul elevării literare, InterArtes, nr.10,  2017, p.176- 180)