Acasă » Sorin Roșca

Sorin Roșca

Poet, reporter. Pseudonimul literar al lui Sorinel Rosentzveig. Născut la 28 decembrie 1951 în oraşul Bacău. Absolvent al Liceului „Mircea cel Bătrân” din Constanţa (1974). Din 1990 tehnoredactor la revista „Tomis.”

Debuteză în revista „Cutezătorii” (6 nov. 1969), cu o prezentare a lui Virgil Teodorescu. Colaborează la : „Tomis”, „Amfiteatru”, „SLAST”, „Cronica”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Viaţa românească”, „Familia”, „Observator” (München), „Convorbiri literare”, „Revista «V»„, „Poesis”, „Analele Dobrogei” (serie nouă). Este cuprins în antologiile „Duizend kolibries” (haiku), (Belgia, 1993); „Fereastra dinspre mare”, (Constanţa, 1995); „Un sfert de veac de poezie” (Sighetul Marmaţiei, Fundaţia Luceafărul, 1998); „Trei poeţi din România” (München, Editura Radu Bărbulescu, 1999).

PREMII LITERARE : Premiul I „Panait Cerna”, Tulcea, 1975; Premiul „Nicolae Labiş”, Suceava, 1977; Premiul I „Andrei Mureşanu”, 1985; Premiul „Ovidius”, Constanţa, 1994; Premiul I „Lucian Blaga”, Timişoara, 1995; Premiul pentru debut în volum al Filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor din România şi al Revistei „Tomis” pe anul 1996; Premiul „Orion”, Slobozia, 1998 şi 1999.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala „Dobrogea”, din anul 1997.

CĂRŢI PUBLICATE: „Cu mine între patru ochi” (Versuri. În „Cântec pentru zorii de zi”, Bucureşti, Editura Albatros, 1986); „Paznicul gerului” (Versuri, Iaşi, Editura „Timpul”, 1996); „Sezonul indiferenţei (Versuri, Constanţa, Editura Ex Ponto, 1999).

OPINII CRITICE :

„Sorin Roşca scrie o poezie „frumoasă”, în sensul vechi, dar atât de adevărat şi nedemodabil al cuvântului, instaurând de la primele cuvinte o atmosferă de basm şi purtându-l apoi pe cititor printr-o lume feerică. Tânărul poet are în atitudinea sa o anumită notă princiară, care este imposibil să nu placă.” (Alex. Ştefănescu, „Argeş”, 1978).

„Poezia lui Sorin Roşca s-a născut sub cerul misterios şi subtil al Dobrogei. Prezentul şi trecutul se întâlnesc într-o largă şi generoasă sugestie asupra viitorului. Sorin Roşca redescoperă amforele pontice şi triremele scufundate acum 2000 de ani. Ora predilectă o aflăm undeva în cumpăna nopţii, sub o lună eternă, când caii timpului trec dintr-o realitate în alta. Sorin Roşca are dreptul să păşească cu inima uşoară la întâlnirea cu adevărata poezie.” (Eugen Barbu, „Luceafărul”, 1978).

„Sorin Roşca aduce aerul celui mai sigur har, firescul poeziei ce se alcătuieşte de la sine, fără crispare. Atmosfera de frumoasă irealitate, instinctul poetic ce-l conduce spre mânuirea fericită a cuvântului, gradarea subtilă a tensiunilor sunt tot atâtea calităţi ale acestui poet ce vine totuşi din Moldova.” (Mirela Roznoveanu, „Tomis”, 1972).

„Sorin Roşca e delicat şi subţire ca un plop cu coama roşcat-aurie bătută de gândurile primei toamne. Nu e mândru, dar nici sfios. C-o sprânceană râde, cu cealaltă plânge. În trunchiul lui fălos zace zidită, în genunchi, o salcie. De obicei tace şi te iscodeşte cu un zâmbet obosit pe buze. Impenetrabil. Cu siguranţa secretă a celui care simte că are rădăcini. Un pronostic asupra destinului său liric ? Cine îl poate da, când, aşa cum îmi mărturisea Nichita la o agapă ieşeană, ceea ce desparte un poet de un mare poet nu-i decât o geană de copil ?” (Nicolae Motoc, „Tomis”, 1978).

„Sorin Roşca este un poet al rafinamentului, ducând uneori cizelarea versului până la a-i smulge acestuia aburul primordial. În ciuda acestui fapt, lucru rar, poezia sa intră în zona autenticităţii. Un fior cosmic se degajă şi hrăneşte poezia. În lirica actuală, Sorin Roşca este o certitudine.” (Arthur Porumboiu, „Dobrogea nouă”, 1980).

„Cartea de poeme «Paznicul genului» a lui Sorin Roşca are o remarcabilă unitate stilistică şi individualitate. (…) Cromatica este intensă şi fastuoasă. Poetul descrie, în sensul înalt al cuvântului, are gustul punerii în scenă, al teatralizării actelor umane fundamentale. (…) Versul are o muzicalitate dulce şi tristă, imaginea o construcţie elaborată cu minuţie.” (Gabriel Rusu, Luceafărul, 1996)

„Tentaţia poeziei este, pentru Sorin Roşca, tentaţia aurolacului şi cuvintele lui Jakob Böhme cred că i se potrivesc destul de bine : «Tot astfel cu îngerii – şi ei sunt toţi din sămânţa dumnezeiască, dar îşi păstrează fiecare corpul pentru sine …». Sămânţa dumnezeiască este, la Sorin Roşca, atracţia spre imponderabil, transparenţă şi lumină, iar trupul este urmarea unei metamorfoze prin jertfă. (…) Cea mai puternică dintre tentaţiile luminii se dovedeşte a fi iubirea. În toate poeziile metaforele ţâşnesc, mijloc de a circumscrie în imagini fragilitatea fiinţei şi dorul ei de imponderabil şi transparenţă.” (Dan Perşa, Tomis, 1996)

„Sorin Roşca este un veritabil condei înmuiat în cerneală de aur amestecat cu lacrimi nevăzute, un Poet cu nervul simţirii ascuns între luminile de har ale sufletului, un vizionar subtil al unor realităţi supuse cercetării unui cer înstelat sau nu, în care aşteptarea devine timp fugar, iar Timpul abia o secundă !… Totul se aşterne în sufletul cititorului atent (ritm, comparaţii, viziuni, imagini ori existenţă) ca un macat cu împletitura fină, sugestivă, în care firul de ţesut devine când o enigmă, când un adevăr dureros, când o cântare în infinit….” (Baruţu T. Arghezi, Tomis, 1997)

„În poezia lui Sorin Roşca revărsarea de frumuseţe – în sensul originar şi plin al cuvântului – este cuceritoare prin prospeţime şi prin capacitatea de a ne satisface o necesitate afectivă vitală. (…) Textele poetului ieşeano-constănţean ne oferă ocazia de a trăi încă o dată, neobosiţi, neplictisiţi, încântarea trăită încă de la prima noastră întâlnire cu poezia. Iar când totuşi devenim circumspecţi, din cauza excesului de frumuseţe, Sorin Roşca are grijă să ne recâştige încrederea, injectând în versuri o doză mică – homeopatică – de ironie.” (Alex. Ştefănescu, România literară, 1997)

„Demersul liric principal asumat de Sorin Roşca, sfetnic de taină al poeziei alungate de la balul pragmaticist al societăţii de consum, e unul de remonetizare a discursului prin întoarcerea sa programatic-intuitivă la izvoarele emoţiei netrucate, dacă nu de-a dreptul strivite sub tăvălugul civilizaţiei alienant-uniformizatoare (…) Frumos fără a fi calofil, profund fără a fi hermetic, discursul poetic propus de Sorin Roşca în «Sezonul indiferenţei», conţine implicit şi o lecţie de poezie adevărată în sensul primordial al cuvântului.” (Ion Roşioru, Convorbiri literare, 2000)

„Fiind unul dintre cei mai înzestraţi creatori contemporani, Sorin Roşca îşi demonstrează încă o dată prin «Sezonul indiferenţei» noul său volum de versuri, apărut la Editura Ex Ponto din Constanţa, vocaţia de poeta artifex şi de poeta vates. De la cunoscutele sale poeme ample, incantatorii, tributare calofiliei, autorul a ajuns la o remarcabilă concizie a expresiei, la o maximă concentrare a discursului liric. Refugiul poetului pe ţărmul mitului, al basmului şi legendei, al oniricului, „reîntoarcerea în poveste” se produce în mod frecvent, fiind o modalitate de salvare a eului ulcerat, flagelat de biciul necruţător al prezentului, al cotidianului (…) Sorin Roşca aduce în poezia românească de azi miresmele, strălucirile şi miturile fabuloase ale ţinutului dintre Dunăre şi Mare.” (Ştefan Cucu, Luceafărul, 2000)

„Citită cu atenţie, şi făcând abstracţie de versurile care sugerează simple mulţumiri lumeşti, descoperi cum poeziile volumului «Sezonul indiferenţei» suscită nebănuite frumuseţi. Imaginea poeziei în poemele lui Sorin Roşca are atributele „transcedentalului care coboară” blagian. Universul e un tot al reveriei, atunci când se confundă cu sinele poetului, iar când nu, e nesfârşitul indiferenţei astrale…” (Dan Perşa, Tomis, 2000)

„Dându-i-se harul poeziei, Sorin Roşca «negustor de clipe rare», conform unei proprii expresii, face din «lumeasca, păcătoasa apucătură a scrisului» o rafinată artă şi volumul «Sezonul indiferenţei» dovedeşte aceasta cu prisosinţă.” (Corina Apostoleanu, Tomis, 2000).