Acasă » Ana Ruse

Ana Ruse

Poetă, publicistă. Născută la 8 august 1939, în comuna Peri, jud. Mehedinţi. Studii liceale la Turnu Severin. Absolventă a Institutului de Învăţători şi a Facultăţii de Limba şi Literatura Română, Universitatea Bucureşti (1973). Profesoară la Constanţa.

Colaborează la: „Tomis”, „Amfiteatru”, „Orizont”, „Dynamis”, „Marina română”, „Marea noastră”, „Plai românesc” (Cernăuţi), „Mioriţa noastră” (New York), „Rencontres Européenes” (Franţa), „Datina”, „Amurg sentimental”, „Orfeu” ş.a.

Este cuprinsă cu poeme haiku în antologia „Culegătorii de rouă” (Colecţia revistei „Orfeu” din Tg. Mureş).

PREMII LITERARE: Premiul revistei „Steaua” (1984); Premiul „Poesis” (1984); Premiul „Mihu Dragomir” (1988).

Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala „Dobrogea”, din anul 1995.

CĂRŢI PUBLICATE: „Trecătoarea amiază” (Versuri, Bucureşti, Editura Litera, 1986); „Versuri mici din grupa mare” (Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1988); „1001 glume” (Constanţa, Editura Muntenia, 1991); „Cartea de vacanţă” (Galaţi, Editura Porto Franco, 1991); „Alice detectiv” (Constanţa, Editura Europolis, 1992); „Atâtea enigme” (Constanţa, Editura Europolis, 1993); „Peisaj sentimental” (Constanţa, Editura Europolis, 1994); „Italia – permanent miraj” (Constanţa, Editura Metafora, 1994); „Ţărmul iubirii” (Constanţa, Editura Fundaţiei Andrei Şaguna, 1994); „Slavă Domnului Iisus” (Constanţa, Editura Poligraf, 1994); „Vine vacanţa” (Constanţa, Editura Metafora, 1995); „Popasuri captivante” (Constanţa, Editura Metafora, 1995); „Irezistibile chemări” (Constanţa, Editura Metafora, 1996); „Joc de cuvinte” (Versuri, Editura Metafora, Constanţa, 1997); „Doamne, rămâi cu noi …” (Constanţa, Editura Metafora, 1997); „Prieteni de joacă” (Constanţa, Editura Metafora 1997); ”Alfabet cu poezii pentru cei mai isteţi copii” (Constanţa, Editura Europolis, 1998); „Tăceri interzise” (Haiku); „Vino cu mine!” (Constanţa, Editura Metafora, 1999); „Jocuri printre poezii” (Constanţa, Editura Europolis, 1999); „Bucurii pe portativ” (Constanţa, Editura Metafora, 1999, în colaborare cu Adrian Doxan); „Poveştile florilor” (Constanţa, Editura Dobrogea, 1999); „Mirajul călătoriei” (Constanţa, Editura Metafora, 1999); „Doamne, auzi-mi glasul” (Constanţa, Editura Metafora, 2000), „Slujitorii Domnului” (Constanţa, Editura Metafora, 2000),

OPINII CRITICE :

„Volumul de debut «Trecătoare amiază» propune o poezie (…) infuzată de un sentimentalism reţinut. Iubirea, amintirile, trandafirul, fluturii, florile cu nume exotice, vara, nemărginirile albastre ale mării cu toate elemnetele lor picturale – valul, nisipul plajelor, furtunile, pescăruşii – regretul, îndoiala, aflate sub semnul trecerii inexorabile a clipei, se constituie în tot atâtea motive lirice, care fac din această poezie una a unor dureri luminoase.” (Ovidiu Dunăreanu, „Tomis”, 1986).

.”.. autoarea a strâns în carte («Trecătoarea amiază» n.n.) poeme de scurtă întindere, care reuşesc să contureze universul lăuntric al unui poet cu un profil deja distinct …” (Arcadie Strahilevici, „Dobrogea nouă”, 1986).

”Povestirile Anei Ruse («Alice detectiv», n.n.) îşi fardează morala într-un suspans sui-generis, speculând tensiunea neprevăzută şi textura policieră.” (Eugen Vasiliu, „Cuget liber”, 1992).

”Cartea aceasta («Peisaj sentimental», n.n.) vibrează de bucuria călătorului, care, rememorând atâtea amintiri, ne adresează cu emoţie firească şi sinceră invitaţia de a ne cunoaşte ţara, cultura şi istoria.” (Olga Duţu, „Dynamis”, 1994).

„Volumul «Irezistibile chemări» continuă seria jurnalelor de călătorie cu care autoarea ne-a obişnuit deja (…) De-a lungul călătoriei popasurile (…) constituie pentru Ana Ruse o ocazie de a explora ţinuturi pline de farmec, de a vizita muzee, de a căuta urme ale trecerii românilor prin străinătate, ori de a se impresiona de vestigiile trecutului (…). Totul este descris cu mult umor; întâmplările, gesturile companionilor, locurile sunt observate în detaliu. Remarcabilă este şi plăcerea de a povesti cele văzute.” (Corina Apostoleanu, „Tomis”, 1997).

„Ana Ruse se înscrie, prin strădania sa, în sfera armoniei lirice inspirate de Dumnezeu. Poezia sa emană o credinţă puternică, dar mai ales multă iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Nota de optimism şi nădejde creştină oglindite în lucrarea de faţă creează o stare sufletească de excepţie. Te simţi mai aproape de Creatorul tuturor şi poţi comunica cu El printr-o autentică rugăciune a minţii şi a inimii.” (Nechita Runcan, Prefaţa la „Doamne, rămâi cu noi”).

„(În volumul de haiku «Tăceri interzise», n.n.) sculpturalul se integrează potenţator-organic peisajului natural, fie că-i vorba de monumentele brâncuşiene de la Tg. Jiu, fie de statuia lui Ovidiu de la Pontul Euxin. Simţul deosebit de acut al perceperii dureroase a scurgerii timpului e prezent în poeme în care absenţele se prezentifică aidoma nunţii în moartea mioritică (…). Sufletul poetei păstrează intactă candoarea  şi ingenuitatea copilului (…) Sunt şi numeroase momente haiku fixând clipa de calm existenţial asociat bucuriei (…).” (Ion Roşioru, „Tomis”, 1999).

„Cartea Anei Ruse («Tăceri interzise», n.n.) odată citită ne îndeamnă să aşezăm la răscruce de poezie crizanteme albe şi chimonouri ţesute cu fir de aur şi argint, fluturi şi păsări ce ne aduc nostalgia unor tărâmuri pe care poate nu le vom vedea niciodată, dar prin scrisul ei le simţim şi chiar le vedem atât de aproape.” (Ovidiu Leonte, „Marea noastră”, 1999).

„Locurile frumoase şi încărcate de istorie asupra cărora Ana Ruse îşi proiectează cu lirism atenţia, îi atrag pe călători ca o autentică «fată morgana», îi fascinează deopotrivă şi îi fac să se simtă ca în faţa unor adevărate miracole. Avem în rândurile ce urmează (…) o reuşită îmbinare între «însemnări de călătorie» şi  «reportajul literar».” (Petre George, Prefaţa la cartea „Mirajul călătoriei”).

„Autoarea (în cartea «Prieteni de joacă», n.n.) a reînvăţat – sau poate nu l-a uitat niciodată – limbajul celor mici prin care comunică  tainic cu natura (…) şi şi-a transpus întregul freamăt osmotic în sonuri capabile să instaureze, pur, un imperiu al lor regenerându-se pururi la un izvor fabulos. Morala poemelor, atâta câtă există, e intrinsecă textelor.” (Ion Roşioru, „Metafora”, 1998)

Poetă, publicistă. Născută la 8 august 1939, în comuna Peri, jud. Mehedinţi. Studii liceale la Turnu Severin. Absolventă a Institutului de Învăţători şi a Facultăţii de Limba şi Literatura Română, Universitatea Bucureşti (1973). Profesoară la Constanţa.

Colaborează la: „Tomis”, „Amfiteatru”, „Orizont”, „Dynamis”, „Marina română”, „Marea noastră”, „Plai românesc” (Cernăuţi), „Mioriţa noastră” (New York), „Rencontres Européenes” (Franţa), „Datina”, „Amurg sentimental”, „Orfeu” ş.a.

Este cuprinsă cu poeme haiku în antologia „Culegătorii de rouă” (Colecţia revistei „Orfeu” din Tg. Mureş).

PREMII LITERARE: Premiul revistei „Steaua” (1984); Premiul „Poesis” (1984); Premiul „Mihu Dragomir” (1988).

Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala „Dobrogea”, din anul 1995.

CĂRŢI PUBLICATE: „Trecătoarea amiază” (Versuri, Bucureşti, Editura Litera, 1986); „Versuri mici din grupa mare” (Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1988); „1001 glume” (Constanţa, Editura Muntenia, 1991); „Cartea de vacanţă” (Galaţi, Editura Porto Franco, 1991); „Alice detectiv” (Constanţa, Editura Europolis, 1992); „Atâtea enigme” (Constanţa, Editura Europolis, 1993); „Peisaj sentimental” (Constanţa, Editura Europolis, 1994); „Italia – permanent miraj” (Constanţa, Editura Metafora, 1994); „Ţărmul iubirii” (Constanţa, Editura Fundaţiei Andrei Şaguna, 1994); „Slavă Domnului Iisus” (Constanţa, Editura Poligraf, 1994); „Vine vacanţa” (Constanţa, Editura Metafora, 1995); „Popasuri captivante” (Constanţa, Editura Metafora, 1995); „Irezistibile chemări” (Constanţa, Editura Metafora, 1996); „Joc de cuvinte” (Versuri, Editura Metafora, Constanţa, 1997); „Doamne, rămâi cu noi …” (Constanţa, Editura Metafora, 1997); „Prieteni de joacă” (Constanţa, Editura Metafora 1997); ”Alfabet cu poezii pentru cei mai isteţi copii” (Constanţa, Editura Europolis, 1998); „Tăceri interzise” (Haiku); „Vino cu mine!” (Constanţa, Editura Metafora, 1999); „Jocuri printre poezii” (Constanţa, Editura Europolis, 1999); „Bucurii pe portativ” (Constanţa, Editura Metafora, 1999, în colaborare cu Adrian Doxan); „Poveştile florilor” (Constanţa, Editura Dobrogea, 1999); „Mirajul călătoriei” (Constanţa, Editura Metafora, 1999); „Doamne, auzi-mi glasul” (Constanţa, Editura Metafora, 2000), „Slujitorii Domnului” (Constanţa, Editura Metafora, 2000),

OPINII CRITICE :

„Volumul de debut «Trecătoare amiază» propune o poezie (…) infuzată de un sentimentalism reţinut. Iubirea, amintirile, trandafirul, fluturii, florile cu nume exotice, vara, nemărginirile albastre ale mării cu toate elemnetele lor picturale – valul, nisipul plajelor, furtunile, pescăruşii – regretul, îndoiala, aflate sub semnul trecerii inexorabile a clipei, se constituie în tot atâtea motive lirice, care fac din această poezie una a unor dureri luminoase.” (Ovidiu Dunăreanu, „Tomis”, 1986).

.”.. autoarea a strâns în carte («Trecătoarea amiază» n.n.) poeme de scurtă întindere, care reuşesc să contureze universul lăuntric al unui poet cu un profil deja distinct …” (Arcadie Strahilevici, „Dobrogea nouă”, 1986).

”Povestirile Anei Ruse («Alice detectiv», n.n.) îşi fardează morala într-un suspans sui-generis, speculând tensiunea neprevăzută şi textura policieră.” (Eugen Vasiliu, „Cuget liber”, 1992).

”Cartea aceasta («Peisaj sentimental», n.n.) vibrează de bucuria călătorului, care, rememorând atâtea amintiri, ne adresează cu emoţie firească şi sinceră invitaţia de a ne cunoaşte ţara, cultura şi istoria.” (Olga Duţu, „Dynamis”, 1994).

„Volumul «Irezistibile chemări» continuă seria jurnalelor de călătorie cu care autoarea ne-a obişnuit deja (…) De-a lungul călătoriei popasurile (…) constituie pentru Ana Ruse o ocazie de a explora ţinuturi pline de farmec, de a vizita muzee, de a căuta urme ale trecerii românilor prin străinătate, ori de a se impresiona de vestigiile trecutului (…). Totul este descris cu mult umor; întâmplările, gesturile companionilor, locurile sunt observate în detaliu. Remarcabilă este şi plăcerea de a povesti cele văzute.” (Corina Apostoleanu, „Tomis”, 1997).

„Ana Ruse se înscrie, prin strădania sa, în sfera armoniei lirice inspirate de Dumnezeu. Poezia sa emană o credinţă puternică, dar mai ales multă iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Nota de optimism şi nădejde creştină oglindite în lucrarea de faţă creează o stare sufletească de excepţie. Te simţi mai aproape de Creatorul tuturor şi poţi comunica cu El printr-o autentică rugăciune a minţii şi a inimii.” (Nechita Runcan, Prefaţa la „Doamne, rămâi cu noi”).

„(În volumul de haiku «Tăceri interzise», n.n.) sculpturalul se integrează potenţator-organic peisajului natural, fie că-i vorba de monumentele brâncuşiene de la Tg. Jiu, fie de statuia lui Ovidiu de la Pontul Euxin. Simţul deosebit de acut al perceperii dureroase a scurgerii timpului e prezent în poeme în care absenţele se prezentifică aidoma nunţii în moartea mioritică (…). Sufletul poetei păstrează intactă candoarea  şi ingenuitatea copilului (…) Sunt şi numeroase momente haiku fixând clipa de calm existenţial asociat bucuriei (…).” (Ion Roşioru, „Tomis”, 1999).

„Cartea Anei Ruse («Tăceri interzise», n.n.) odată citită ne îndeamnă să aşezăm la răscruce de poezie crizanteme albe şi chimonouri ţesute cu fir de aur şi argint, fluturi şi păsări ce ne aduc nostalgia unor tărâmuri pe care poate nu le vom vedea niciodată, dar prin scrisul ei le simţim şi chiar le vedem atât de aproape.” (Ovidiu Leonte, „Marea noastră”, 1999).

„Locurile frumoase şi încărcate de istorie asupra cărora Ana Ruse îşi proiectează cu lirism atenţia, îi atrag pe călători ca o autentică «fată morgana», îi fascinează deopotrivă şi îi fac să se simtă ca în faţa unor adevărate miracole. Avem în rândurile ce urmează (…) o reuşită îmbinare între «însemnări de călătorie» şi  «reportajul literar».” (Petre George, Prefaţa la cartea „Mirajul călătoriei”).

„Autoarea (în cartea «Prieteni de joacă», n.n.) a reînvăţat – sau poate nu l-a uitat niciodată – limbajul celor mici prin care comunică  tainic cu natura (…) şi şi-a transpus întregul freamăt osmotic în sonuri capabile să instaureze, pur, un imperiu al lor regenerându-se pururi la un izvor fabulos. Morala poemelor, atâta câtă există, e intrinsecă textelor.” (Ion Roşioru, „Metafora”, 1998).