Acasă » Paul Sârbu

Paul Sârbu

Paul Sârbu

Paul Sârbu

Poet, prozator. Născut pe 25 iunie 1957 la Caracal. Absolvent al Liceului Pedagogic din Tulcea (1977). Învăţător în satul Letea, comuna C.A. Rosetti din Delta Dunării.

Debutează în „SLAST” (1988) cu povestirea „Gheboasa”, prezentat de Lucian Avramescu. În anul următor (1989), în aceeaşi revistă, debutează în poezie, prezentat de Mircea Iorgulescu.

Colaborează la: „Luceafărul”, „Literatorul”, „Tribuna”, „Orizont”, „O Tulce Literară”, „Cuget liber”, „Mioriţa Noastră” (S.U.A.).

Este prezent în antologiile de poezie: „Verticala curgere spre soare” (Slatina, 1993) şi „Fereastra dinspre mare” (Constanţa, 1995), iar – cu poeme şi povestiri – în revista „L’authénticiste” (nr. 5, febr. 1996), care apare la Brest (Franţa).

Laureat al concursurilor naţionale de poezie: „Ion Minulescu” (Slatina), „Panait Cerna (Tulcea) şi „Lucian Blaga” (Sebeş).

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala „Dobrogea”, din anul 1999.

Volume publicate

  • Poeme (Târgovişte, Editura Macarie, 1994)
  • Poeme alese (Târgovişte, Editura Macarie, 1996)
  • Povestiri din Delta Dunării (Bucureşti, Editura Eminescu, 1997)
  • Moartea în Deltă (Constanța, Editura Ex Ponto, 2002)
  • Samka (Norcross(SUA), Criterion Publishing, 2003)
  • Dincolo de lume (Constanța, Editura Ex Ponto, 2008)

Premii literare

  • Festivalul – concurs de poezie “Ion Minulescu” (Slatina, 1992)
  • Festivalul – concurs de poezie “Panait Cerna” (Tulcea, 1994)
  • Festivalul naţional de poezie „Lucian Blaga” (Sebeş, 1994)
  • Premiul pentru proză al Salonului naţional de carte “Ovidius” (2002)
  • Premiul Filialei “Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor pentru proz[ pe anul 2002
  • Premiul Asociaţiei Internaionale a Scriitorilor și Oamenilor de Arta Romani “Liter ArtXXI” pe anii 2002 – 2003

Referințe critice

„Paul Sârbu – sunteţi poet, poet adevărat, din rara specie a celor care, cum spunea cineva, «trăgându-şi realitatea pe piept ca o cămaşă», nu confundă totuşi poezia cu jurnalistica.” (Mircea Iorgulescu, „SLAST”, 1989).

„Paul Sârbu (…) practică o poezie expresionistă, cu metafore şocante, în stil de stenogramă, o estetică a ţipătului.” (Ovidiu Ghidirmic, „Cuvântul libertăţii”, 1994).

„Poezia lui Paul Sârbu impresionează şi convinge la prima lectură, numele lui adăugându-se, pentru mine, la nesfârşitul şir de poeţi extraordinari pe care i-am citit în manuscris începând din 1980 şi până azi …

Nu mă îndoiesc deloc în privinţa devenirii sale poetice, sunt dezgustat însă pentru faptul că şi după Revoluţie destinul poeţilor tineri români a rămas la fel de precar şi nimeni nu e dispus să investească bani şi energie pentru a arăta lumii că România este o ţară unică şi prin nenumăratele ei talente literare … Felicit iniţiativa Editurii Macarie de a publica volume de versui semnate de tineri poeţi.” (Cezar Ivănescu, Prefaţa volumului „Poeme”).

„Paul Sârbu scrie versuri şi proză marcate de un acut dramatism, într-o expresie mereu sfâşiată (şi uneori sfâşietoare ca un ţipăt în noapte), ce aminteşte pe alocuri de poezia lui A.E. Baconsky, urmând nu atât un program poetic şi anumite convenţii, ci încercând să iasă, prin poezie, din cotidianul care îi formează, totuşi, universul constitutiv. Zbuciumată şi gesticulantă, poezia lui Paul Sârbu ţine de ceea ce un critic a numit «estetica strigătului» pentru a defini una din cele mai productive orientări ale veacului nostru.” (Mircea Iorgulescu, „SLAST”, 1989).

„Debutul editorial al lui Paul Sârbu vădeşte un surprinzător echilibru al mijloacelor de expresie, o rostire sigură, lipsită de şovăielile începutului. (…)

Discursul său liric e adumbrit de o fină nuanţă, e lipsit de violenţe şi originalităţi căutate: Paul Sârbu este un poet modern care nu se desparte, ca atâţia alţii, în «luxul» metaforei conclusive, de sonurile unor Arghezi sau Nichita Stănescu.

Cartea sa este o divagaţie pe tema destinului poeziei, o scriere despre scris (…).” (Gheorghe Tomozei, Prefaţa la volumul „Poeme alese”).

.”.. am fost sincer impresionată de frumuseţea câtorva poeme, unele mai lungi, altele doar de câteva versuri, dar cu deosebire de acela care începe astfel: «În lungile, nesfârşitele nopţi de iarnă, în deltă sunt atâtea întrupări ale singurătăţii», poemul unei nesecate şi sfâşietoare nostalgii ….” (Constanţa Buzea, „România literară”, 1996).

„Paul Sârbu este poetul nostalgiilor şi al singurtăţilor hibernale ale Deltei, spaţiu îndepărtat de lume, propice introspecţiei şi biciuirii sufletului cu amintirile unui timp al fericirii. (…) Combustia amintirilor trebuie chivernisită până la «capătul zilelor», fiindcă «în nesfârşitele nopţi de iarnă / moartea umple clepsidrele tuturor viselor.»„ (Ion-Radu Zăgreanu, „Minerva”, 1997).

„Delta Dunării şi-a găsit unul din marii visători care ştiu să vorbească frumos. Care ştiu să scrie frumos. Îi dăruiesc lui Paul Sârbu un pocal cu vin din malul Brăilei. Mă simt  legat de el prin cuvinte, ape albastre, depărtări bizantine, adică închipuiri nepereche şi legănarea în legendă. Încă o carte prin care curge Dunărea spre nemurire.” (Fănuş Neagu, Prezentare pe coperta a patra  a volumului „Povestiri din Delta Dunării”).

„Nu cred că autorul acestei cărţi, tânărul învăţător Paul Sârbu, să poată fi convins vreodată că e un om norocos. Epistolele sale – adevăratăTristia, scrisă într-un Morse bătut în geamăt şi scrâşnet de dinţi – sunt o nesfârşită ieremiadă a iobăgirii sale în Deltă, cea de la marginea Pădurii şi Nisipurilor, a Tăcerii …

Din fericire nu scrisorile i se publică. După două plachete de versuri, truda acestui însingurat se întregeşte acum cu un mănunchi de proze absolut neconvenţionale. Kitsch-ul «mirificei Delte», văzută prin binoclul plezirismului, este devorat de vârcolacii sărăciei, singurătăţii şi nebuniei.

Norocul tânărului prozator este acela că în paginile cărţii sale bocitoare tace şi că deasupra scâncetului de surghiunit, un talent irepresibil îl ajută să îşi înalţe, pagină cu pagină, templul de salvare, OPERA.” (Mircea Sântimbreanu, Prezentare pe coperta a patra a volumului „Povestiri din Delta Dunării”).

„Povestirile învăţătorului din Letea răstoarnă această imagine de vis (a Deltei Dunării, n.n.). Sărăcia, mizeria, foamea, ura, patima, violul, cuţitu’ cutreierând intestinele duşmanului şi stuful arzând ineficient, dar înecăcios în sobele colibelor din chirpici şi ceamur – sunt «detaliile» ca – şi – neorealiste ale unei vieţi în care frumuseţea nu înfloreşte consolator ca o floare de lotus, ci provoacă la crimă. Personajele lui Paul Sârbu descriu traiectorii previzibile la nivelul larvar al supravieţuirii şi nu se pot elibera de tirania predestinării lor decât prin sacrificii care, adesea, se confundă cu suicidul.” (Dan Silviu Boerescu, „Curentul”, 1997).