Acasă » Iulian Talianu

Iulian Talianu

Poet. Născut la 29 iulie 1954, în Călăraşi. Şcoala primară şi secundară – comuna Radu Negru şi Călăraşi. Urmează liceul în oraşul natal. Absolvent al Facultăţii de Ziaristică. Ziarist, secretar de redacţie la „Tribuna Ialomiţei” (Slobozia) şi „Vremuri Noi” (Călăraşi). În 1991 scoate revista „Ora” şi ziarul  ”Dialog.” Din 1992 este patronul ziarului „Curierul” – publicaţie ce se difuzează în judeţele Călăraşi şi Ialomiţa. Acţionar şi colaborator al postului de radio „Blue jeans.” Corespondent al postului naţional de televiziune „Antena 1.”

Debutează în poezie în ziarul „Tribuna Ialomiţei” (1969).

Colaborează la: „Tribuna Ialomiţei”, „Tomis”, „Flota Patriei”, „Arcadia”, „Tribuna”, „Orizont”, „Luceafărul”, „Ramuri”, „Flacăra”, „Contemporanul”, „România liberă”, „Familia”, „SLAST”, „Amfiteatru”, ş.a., fiind remarcat în timp de: Ioanichie Olteanu, Nicolae Prelipceanu, Anghel Dumbrăveanu, Nicolae Ciobanu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, George Alboiu, Mircea Sântimbreanu, ş.a.

Laureat al Concursului Naţional de Poezie „Nicolae Labiş.”

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala „Dobrogea”, din anul 2000.

CĂRŢI PUBLICATE: „Sufletul meu într-o noapte” (Versuri, Bucureşti, Editura Ari Press, 1994, cu o prefaţă de Nichita Stănescu); „Cartuşe oarbe” (Versuri, Bucureşti, Editura Ari Press, 1995); „Epistole de la Poarta Albă” (Versuri, Călăraşi, Editura Curierul, 1996); „Contrabandă cu iluzii” (Versuri, Editura Ari Press, 1999); „Uimit va fi oraşul” (Versuri, Bucureşti, Editura Ari Press, 2000).

OPINII CRITICE :

„Am o reală bucurie ascultând poeziile lui Iulian Talianu. O reală bucurie pentru că el este altceva şi acest altceva dacă nu este profund definit, tendinţa este, cel puţin pentru cei care sunt îndrăgostiţi de poezie, clară. Adică mişcarea către o nouă generaţie care se formează în mai multe spirite tinere … Trebuie să le sprijinim cu mare deschidere, fără o falsă deschidere. Cu o mare deschidere … Câteva poezii ne-au surprins cu mare bucurie printr-o prospeţime a tânărului nostru coleg, Iulian Talianu. Mărturisesc că aproape l-am invidiat … Cel mai greu este să fii poet. Între un poet bun şi un poet genial distanţa este numai de o geană de copil. Îngrozitor de greu este să fii poet … În cazul poetului Iulian Talianu el este chiar poet …..” (Nichita Stănescu, „El este chiar poet”, în volumul „Contrabanda cu iluzii”, 1999).

„Poet pe cât de discret pe atât de răscolitor, obsedat de percutanţa cuvintelor – cartuşe şi mai ales de «ţinte» cu răbdare dar impecabil, cinegetic ochite, Iulian Talianu izbuteşte performanţa de a dărui cititorilor poeme-trofee. Fiecare text pe soclul, cu aura şi cu motivaţia unicităţii sale, toate cu punctele de pornire – indiferent de temă – într-o sensibilitate inconfundabilă, ieşită din comun. Poet format în constelaţia nichitiană, Iulian Talianu ştie că duşmanii cei mai redutabili ai poeziei pot fi poeţii înşişi, uriaşa armată de rezervă a veleitarilor, hrănindu-se impertinent între derizoriu şi redundanţă. Unul din cei mai lirici poeţi pe care îi putem citi astăzi, călărăşeanul Iulian Talianu, ni se recomandă şi în aceste volume «Sufletul meu într-o noapte» (1994) şi «Cartuşe oarbe» (1996) ca un orfevru ultra-avar şi selectiv, parcă ar lucra în fildeş. Un liric cu nervii tari ….” (Mircea Sântimbreanu, „Un liric cu nervii tari”, în volumul „Contrabanda cu iluzii”, 1999).

„Ieşirea lui Iulian Talianu printr-o carte în lumea literară e de bun augur. El nu e din categoria veşnicilor cenaclişti, sortiţi perisabilităţii. Nichita Stănescu, un om prea generos cu lauda poetică, de această dată a avut dreptate. Cartea lui este o certitudine pe spaţii mici, de nuanţă, şi o promisiune a unei opere. Încă de pe acum el există într-o tipologie stilistică a câmpiei, care are cenzura ei campestră, adică nu admite suprarealismul internaţional. În altă ordine de idei: pentru literaţii moldoveni era mai uşor, deoarece aveau spirite tutelare (Eminescu, Bacovia); ardelenii aveau spirite tutelare pe Coşbuc şi Octavian Goga. Oltenii au venit mai târziu, cu un Arghezi. Câmpia a întârziat un secol sau o jumătate de secol. Dar acum vine puternic din urmă (…) .” (George Alboiu, „O certitudine”, în volumul „Contrabanda cu iluzii”, 1999).

„Martor” la facerea poemului, Talianu imprimă discursului său meta-textual conotaţii ţinând de universul rustic (…)/ Faptul nu e deloc întâmplător şi nici ostentativ. Talianu încearcă să introducă elemente ale poeziei «optzeciste» (biografismul, cotidianul, derizoriul, autoironia) într-un decor mai puţin frecventat de colegii săi de generaţie sau, mai degrabă, de vârstă … Poetul din Călăraşi încearcă un soi de reabilitare, nu fără o undă de emoţie pe care nu vrea (sau nu poate) să şi-o reprime: «vine aprilie şi îţi trimit câteva rânduri / despre satul tău Moromete».” (Dan Silviu Boerescu, „Epistolele … lui Talianu”, în volumul „Contrabanda cu iluzii”, 1999).

„Convingătoare, avântată sinceritate! Poetul nu se sfieşte să ne facă părtaşi la bucuriile lui. Priveliştea câştigă în amploare prin turnarea ei în versuri lungi şi în perechi de versuri care închid câte o stare distinctă, câte o idee. «Arborii dau în floare/ Suferinţa lor mereu se cheamă primăvară.» «Cuvinte de primăvară», «Teiul», «Greiere», «Cer fulgerat» sunt mai mult decât simple pasteluri, natura este numai un pretext şi un cadru în care se realizează o mai profundă cunoaştere şi mărturisire de sine.” (Constanţa Buzea, „Avântată sinceritate!”, în volumul „Contrabanda cu iluzii”)