Acasă » Veronica Stănei-Macoveanu

Veronica Stănei-Macoveanu

M-am nascut la data de 28 noiembrie 1947, in comuna Daeni, judetul Tulcea. Tatal preot, apoi protoereu la Constanta, mama invatatoare,  apoi desenatoare la IPAT Constanta. Bunicii negustori atat pe linie materna cat si paterna. Fiul meu, Julian Macoveanu scrie poezii,  a fost premiat la concursuri de poezie atat in Romania cat si in Suedia. Are un volum de versuri publicat „Atins de harazirea mortii” Editura Muntenia, Constanta 1993, si participa la mai multe antologii de poezie in limba suedeza : „Poesi on line´94”; „Poesi on line´97”; Poesi on line´98”; „När tankarna dansar”,2ooo ; ”Dagdroppar”, 2002 si „Ung poesi” Editura Svenska Dagbladet” 1993 in urma unui concurs pe tara a unui prestigios cotidian suedez.

Colaborari la reviste literare: Amfiteatru, Luceafarul, Tomis, La parole meteque etc. Carti publicate: „Magmatice flori suflete”(Versuri), Prefata Zoe Dumitrescu-Busulenga, Editura Eminescu 1970, Bucuresti;”Primavara cenusie” (Versuri), Editura Litera,1988,Bucuresti; „Sfera nelinistii”(Versuri),Editura Litera,1988, Bucuresti; „Acrobatii peste lacrima lumii”, Editura Muntenia,1993, Constanta si in franceza”Ames, fleures de lave” traducere Angela Croitoru-Ghelber,Prefata Marcel Ghelber.

Antologii impreuna cu scriitori suedezi:”När tankarna dansar”(Poezii),2000; „Slaget vid Rotebro”(Proza),2001;”Dagdroppar”(Poezii),2002;”Det går an-igen”(Proza),2003; „Möten-ordsatta bilder-„(proza),2006;”Sollentunabor-Välkända, okända, ökända” (Proza),2007; „Sollentuna skrönor” (Proza),2008;”Sagotuna” (Basme),2010. Toate antologiile au aparut la Editura Vudya Kitaban Forlag

Profesoara de limba spaniola si romana in Constanta. In 1990 am emigrat in Suedia. Acum sunt pensionara. Foarte scurt timp am fost corespondent extern din Stockholm pentru ziarul „Telegraf” din Constanta

Sunt membra a Uniunii Scriitorilor Suedezi din anul 1997.

Opere publicate :

„Magmatice flori suflete” (Versuri) Prefata de Zoe Dumitrescu-Busulenga, Editura Eminescu 1970, Bucuresti

„Primavara cenusie” (Versuri), Editura Litera,1983, Bucuresti

„Sfera nelinistii”(Versuri), Editura Litera, 1988, Bucuresti

„Acrobatii peste lacrima lumii, Editura Muntenia, 1993, Constanta

Traduceri : „ Ames, Fleures de lave” Poémes traduits par Angela Croitoru- Ghelber, La Vague a l`ame Editeur , 1988, Préface Marcel Ghelber

Antologii in imba romana:

„Fereastra dinspre mare” (Antologie de poezie contemporana) Editor revista Tomis, 1995

„ Insula alba”- Literatura contemporana la Dunarea de Jos-Editura Ex Ponto 2003

Antologii in limba suedeza: Am colaborat la opt antologii impreuna cu scriitori suedezi, pe care le-am enumerat intr-o rubrica anterioara toate editate la Vudya Kitaban Forlag

Antologii in limba suedeza: Am colaborat la opt antologii impreuna cu scriitori suedezi, pe care le-am enumerat intr-o rubrica anterioara toate editate la Vudya Kitaban Forlag

Referinţe critice

„Izvorate dintr-o sete neistovita, o sete enorma de cunoastere, de absorbire, de contopire cu lumea in toate ipostazele ei, strigatele ( caci nu le pot numi simplu, versuri ) tinerei poete au in ele o putere de elemente dezlantuite. Durere, durere din prea multa iubire, sfasiere din prea mare dorinta de unitate, asa se infatiseaza prima expresie lirica a Veronicai Stanei. Fara simulatie, caci asta se simte din suprafireasca tensiune a cuvantului, sufletul tanar traieste cu o rara forta starile conditiei umane. Este, fara nici un fel de indoiala, „punct in univers, punct arzand, punct vazand, punct, centru al meu, fara centru, desfiintat curgand”, fiind in explozii ale timpului, pentru clipa”singura clipa in care traiesc, clipa a nasterii, clipa dorita, clipa cand sunt cer, cand sunt apa, cand sunt pamant, cand sunt tot, clipa a mistuirii din nou in punct, nestiut, umil punct”. O traire de mutatii, autentica, de la neant la existenta, de la existenta la neant, ca ale unei pasari Phoenix nu poate fi etichetata, nici judecata critic. Nu pot spune decat ca ne aflam, probabil, confruntati cu o putere nebanuita de creatie poetica.”(Zoe Dumitrescu- Busulenga-Prefata la volumul „Magmatice flori suflete” Editura Eminescu, 1970 )

***

Stimata poetesa Veronica Stanei,

Am citit Poemul D-voastra intr-o suta de canturi si am dat peste multe pagini de poezie adevarata….Ceea ce ma bucura este sufletul adanc ce-l banui dincolo de randuri… Mai degraba este aici un lirism al cugetarii….As fi dornic sa va cunosc mai dinaproape si alte scrieri cu timpul; mi se pare ceva maret in Sufletul Dumneavoastra.”(22 dec. 1978 Fragment de scrisoare)(Cele 100 de poeme in proza nu s-au mai publicat niciodata.)

***

„ In volumul sau de debut, Veronica Stanei a vrut sa epuizeze miracolul existentei. De aceea a adoptat o sintaxa arhaica, amintind de „Cantarea cantarilor”si a ales cuvinte esentiale, rotunjite de vreme. In plus, autoarea a intuit ca e mai convingator sa inalti imnuri cu un hohot tanguitor, decat sa enunti exclamatii naive. (Alex. Stefanescu-Luceafarul 30 ian. 1971)

***

„Micile poeme (din volumul”Magmatice flori suflete” n.n.) impun o voce singulara, cantand iubirea dorita si pierduta. Usorul retorism, care i-ar putea fi imputat, nu artificializeaza, ci sporeste tensiunile unei existente dramatice… „Pentru tine brodez florile iarna si sangele meu de tot frumos se naste. Pentru tine inconjur casa mea de curat si pur si pentru tine fiecare celula a mea de rigoare se umple si atunci cand glasurile luminii isi insotesc corul ca din adancuri sa ma ridic, mai puternica si mai darza ca o lumina…”.( Pentru tine brodez florile iarna). Iubirea, apartinand conditiei umane, trebuie sa fie reciproca, altfel cuplu este nerealizabil in esenta. Iubirea unidimensionala este un chin… Neputinta realizarii perfectiunii prin iubire, abaterea intre dorinta si refuz duc la renuntare. Ramane amintirea neimplinirii ca un memento, al durerii si al esecului:” Unde e puterea ta, unde esti tu, durerea va curge ca lumina revarsata ca o zi” (Am fost auz sa aud). Aceasta durere va deveni in urmatorul volum, „Primavara cenusie”, Editura Litera1983, puiul de sarpe: Ca o planta bizara / expulzandu-si fructul / hranesc din daruirea mea / -necesara povara- / tarana si cerul/ incalzind la san / puiul de sarpe al timpului” ( Devastatoare devine ). Timpil curge ireversibil. Libertatea prin renuntare la iubire este pura aparenta, caci linistea fara iubire este iluzie. Sentimente rebele se ordoneaza treptat, caci infrangerea e recunoscuta: „ Si arsita de pretutindeni / batjocorindu-mi setea / si aducandu-mi in memorie /izvorul care a fost demult”. (Izbazitorul drum al intoarcerii ). (Nicolae Rotund- Tomis nr 2 Februarie 1985)

***

Veronica Stanei debuteaza in nr. 7 din 1968 al revistei Tomis cu poezia „Cantec”. Aceeasi revista o sustine cu fervoare si o publica la scurt timp ( nr.12 din 1968), cu un grupaj masiv de poeme, semnaland astfel existenta in spatiul pontic, a unei individualitati lirice feminine de o puritate si sinceritate lucida dintre cele mai convingatoare. ( Ovidiu Dunareanu, Dictionar de Scriitori Dobrogeni Contemporani, Tomis nr.6 1986 )

***

„Sentimentul ce strabate cartea („Sfera nelinistii”, Ed.Litera 1988 n.n. ), de la primul la ultimul vers, este cel nostalgic, ca o rasucire a capului peste umar, undeva mult in urma spre Spatiu si Timp in circumscrierea amintirii … „Si-as vrea o sfera ce se risipeste acum sa fiu/ Sa regasesc neantul dintre noi / Acelasi gust al sunetului-vesnicie / Acelasi gust al sunetului-efemer / Si sangele ce imi hraneste insingurate flori de suflet.” Influentata esential de sunetele pure ale poeziei blagiene, autoarea reuseste, prin repetate reveniri la sine, sa comunice o autentica stare de neliniste, intr-o continua asumare, prin intermediul demersului liric, a problematicii ce defineste gnoseologic circuitul firesc, cotidian. Este un dat al spiritelor deprinse cu meditatia de a structura astfel, mereu altfel mersul diurn al vietii, de a si-l asuma cu o inalta si tensionata responsabilitate.” Din rod in rod/ din greseala-n greseala, / din vina, in vina / din neiertat in neiertat / trece azi / nu sfidand, ci doar trece. / Anotimpurile iubirii sunt toate / anotimpurile lumii…” Viata si moartea, iubirea, motive deloc aleatorii nici pentru autoare – ancorari clasice revenind mereu fecund in atentia poetilor – capata aici reverberatii obsesive ce par a coplesi sensibilitatea poetei, dar, in mod neasteprat, ultimul vers al fiecarui poem, spus limpede, transforma totul intr-o expresie sintetica, usor receptabila, confesiva. Poate de aceea, la o prima lectura, poemele dau, prin continuarea discursului, impresia unei singure respiratii, ca intr-un monolog. Si totusi, registrul emotional aparent monocord ne poate justifica aceasta concluzie, insa o lectura mai atenta distinge cu usurinta delicate nuantari cromatice.” Mai presus de orice este adevarul /Totdeauna diminetile vor avea stranietatea / renasterii si noi le vom parasi / Totul este incarcat de roade, dar /nu culegem decat zmislirile noastre / Cuib de credinta langa gestul de inaltare / Iarta-ma pentru gustul de otrava al esuarii”. Tonul elegiac, consistenta emotiei, faptul ca poeta nu asteapta raspunsuri la propriile interogari lirice, ca si metaforele pline de sugestii fac din aceasta a treia carte de versuri scrisa de Veronica Stanei-Macoveanu o reusita. ( Gabriel Iuga, Luceafarul, 18 martie 1989 )

***

„Intreaga sa creatie poetica se afla sub incidenta culturii si sensibilitatii cu predispozitii meditative. Ultimul volum, „ Acrobatii peste lacrima lumii ” (1993), vadeste maturizarea poetei, contactul cu poezia nordica ( din 1990, autoarea s-a stabilit la Stockholm, in Suedia ) determinand-o printr-un fel de recul afectiv, spre un ton discret religios, probabil in dorul acelei materii lirice primare, atat de specifice poeziei romanesti. O persistenta aura de reflexivitate si interogatie ii inconjoara poemele de aici, intr-o incercare de autodefinire in „cursa cea lunga a zilei, peste cursa cea scurta a vietii”.

Supletea reflexivitatii, decizia expresiei poetice, laconismul metaforei denota un neindoios simt al limbii si o certa gravitate lirica.” (24 iunie 1996, Pasionaria Stoicescu- Ivanov)

***

De la germinatiile literare din „Magmatice flori , suflete” (1970), la reverberatiile maturizante in „Primavara cenusie” (1983), si de aici spre o (aproape ) orgolioasa geometrie a sentimentului, in „Sfera nelinistii” (1988), asa se prezinta traiectoria lirica a Veronicai Stanei-Macoveanu. Originalitatea poeziei sale ne pare a veni din modul in care placheaza o mereu alta expresie poetica pe un mereu acelasi registru tematic. Contrazicand posibilitatea unui impediment ad-hoc, aceasta constanta tematica se instituie in domeniul preferential interogativ, apt sa asigure nu numai o proliferare a cautarilor lirice, dar si o cadere in abis, prelungita cu o inaltare pe culme.”Si sunt o arcuire intre abis si culme”, isi defineste poeta tensiunea explorarilor initiate intr-un acelasi spatiu care, pentru a deveni vital, trebuie populat cu nelinisti. Dar nu este nelinistea singura accedere la o traire autentica; mai exista alaturi si inefabilul, „oxigen de fiecare zi, painea sufletului”. …Se simte in versuri nesovaiala condeiului. Confesiunea este brutala, agresiva in buna masura. Discursul liric arata, prin disimularea elipticului, o mare nerabdare si-si inventeaza cuvintele necesare. Este nerabdarea unei poezii de a cuprinde „sfera” redimensionata de la un text la altul ( geometrie spatiala construita prin – ca sa folosim un cuvant drag autoarei-„ reverberatii” ) si de a da un sens nelinistii proteice. Spirit nocturn, implinindu-se si esuind repetat in nopti de veghe bonaventuriene, pactul poetei este doar cu sine : ”Se reconstituie perpetuu sfiala-mi / ca o boala si reverenta-s toata / si lacrima e sange, incandescenta pata / de adevar”. Daca pactul cu sine este benefic autoarei, impactul cu realitatea care ii agreseaza spiritul, cu categoriile care se amesteca si se corup reciproc este cu mult mai mult – creator de univers poetic : ” Viscoleste minciuna- catifea de mucegai / Desigur iubeam totul hamesita de puritate / In causul noptii nu pot sa m-adun fugara / Dincolo de nelinistea zilei e tot neliniste / Nimeni nu este periferia lumii / Dar nimeni centrul ei / Monstrii junglei isi hranesc bucuria cu chinu-mi / In iubire sau neiubire nu te juca cu sufletele / Imi amintesc insemnele durerii surpand bolti”. Dincolo „de bine si rau”, dincolo de metafora cautata si comparatia absoluta, volumul Veronicai Stanei – Macoveanu reveleaza o poeta adevarata, prea putin luata in consideratie de critica. (Liliana Coman, Tomis, iulie 1989 )

***

Timpul este deopotriva elogiat si detestat ca ”zeu crunt al nepasarii si tacerii”, iar erosul, trait cu intensitate se defineste prin contradictii si este supus probei de foc a duratei. Fiinta poetei se lasa contopita de vitalitatea naturii, simbolizata printr-o stranie si trainica „primavara cenusie”.” Nu sunt decat o unduire / in marea lucrurilor”, ne declara poeta inaugurand ciclul autodefinirilor din care razbat nelinisti fertile si iradiante. In acest context capata contur „nevoia de celalalt”, nevoia acuta de daruire, precum si ideea ca in insasi fragilitatea fiintei umane stau frumusetea si maretia ei. Ciclul intitulat „Ora innoptata” cuprinde remarcabile poeme erotice din care echivocul nu lipseste, nici resemnarea simulata. Elementele spatiului marin au o prezenta discreta provenind uneori din imagini si metafore memorabile. Marea este mai ales un excelent pretext pentru contestarea intunericului ( simbol al noptii) in favoarea luminii si-a vietii, dar exista si exceptii : „ Verde abis al marii / straina mi-e chemarea ta / dezgolite cadavre / arunci dupa sarut / ademenire sumbra / a reflexelor nepotolite / in ora innoptata stiu ca nu vor exista nicicand / insula mea in larguri/ si casa ta din ape”. („ Vina mea- pulsul stelelor”). (Petru Valureanu, „Litotal”1984, Pagina de cultura )

***

Al treilea volum de versuri „Sfera nelinistii” este structurat din segmente lirice ce alcatuiesc, de fapt, un lung Poem confesiv si meditativ : „ Mi-e foame de ceasul inserarii si de gand ocrotit / Mi-e sufletul in cioburi tintuit / Ceasul uitarii astrale continuu / picura in infinit ”. Versurile sunt strabatute de o anume neliniste, anxietate, cauza acestora fiind variata. Inima poetei este un „animal bolnav de sublim”, viata insasi, cu numeroasele ei avataruri, ii produce crispari, sentimente contradictorii („ La margine de zi e existenta / ca un dar inveninat”), sensibilizand-o prin dezamagirile produse de aparentele lucrurilor. Spatiul anxietatii este sufletul insusi, poeta fiind o natura profund interiorizata ( „Sunt suspendata de o sfera de suflet”), iar substratul erotico-existential transpare, mai peste tot, ca in aceasta relevanta secventa :”Esti aerul pe care il respir uitandu-l / E atat de trist de frumos totul , Si totusi / sigura doar pe nesiguranta / la marginea fiintei, imi cladesc / precar echilibru”. Sententioasa uneori („ Nu trebuie sa sacrifici niciodata adevarul pentru frumusete. / Adevarul e obligatia dintai”), tentata de pretiozitati ( „chinga suferintei”, „jugul nesperantei”, „lupte adiacente”) si adevaruri comune, Veronica Stanei-Macoveanu stie sa se salveze de banal prin intensitatea trairilor sale, prin aspiratia spre puritate, marea ei daruire fata de sentiment, idee si real, fiind sugerata cu o sinceritate lucida, de aceasta frumoasa secventa :” Se reconstituie perpetuu sfiala-mi / ca o boala si reverenta-s toata / si lacrima e sange, incandescenta pata de adevar”. Veronica Stanei –Macoveanu este, incontestabil, o certitudine lirica dobrogeana si nu numai, plina inca de incertitudini din care, de fapt, isi extrage substanta si poemul : „ Si ma umple de spaime / aceasta puternica existenta ce navaleste/ spre mine parca arzandu-mi circuitele / in stupoarea alertei deveniri. Sau : „ Si din tine nasc fiinte –galaxii / matca rezonanta / Si doare locul din suflet, rana insertiei / intre inceput si sfarsit”. ( Petre Valureanu, Dobrogea noua- pagina culturala-, 18 martie 1989 )

Autocaracterizare

 

Vocatia mea a fost „ trairea”, a fi patrunsa de emotii, de sentimente, idei a caror instrument de fiintare a fost trupul si sufletul meu care au vibrat nu numai la evenimentele propriei vieti dar si a vietii altora si a Lumii in general. Un seismograf prea acut si prea grav, prea intens care ma ravasea sau bucura la dimensiuni extreme. Ca un rezultat secundar a aparut poezia mea, ca o transcriere mai mult sau mai putin reusita a starilor interioare. De aici rezulta partial si nonsalanta cu care am tratat publicarea lor sau prezenta mea in lumea literara. Esentialul era trairea, intelegerea, cunoasterea intrinseca a lucrurilor. Din adolescenta am fost preocupata de cosmogonii, existenta sau inexistenta lui Dumnezeu, ratiunea existentei noastre, justificarea ei, dar si misterul momentului mortii, al intrarii noastre in neant. Si toate aceste ganduri-stari nu le traiam la modul general, ci ca o prezenta permanenta, dominanta la care-mi era dublat cotidianul. Si de ce „neant”, pentru ca atunci era „moda” ateismului si eu eram partial aliniata, iar relatia mea cu Dumnezeu a fost incerta, contradictorie, uneori stranie reprosandu-i divinitatii in special incapacitatea noastra de a folosi „liberul arbitru” pentru binele celor de langa noi, al omenirii sau a innobilarii noastre personale si mai ales incapacitatea noastra de a evalua consecinte ultime ale actelor noastre. Stranie pentru ca a fost confundata uneori cu adresarea mea catre o fiinta iubita :” O, cum balsam cereau ranile mele, afunde si nesangerande, caci ai dat ca o pedeapsa suprema acea cruce pe care n-o duci” ( „ Cum am ravnit la perfectiunea ta”). Sau : „Ne lasi sub jocul influentelor / Cand ne ridicam sunt aripile albe ce ne-au inaltat / Cand cadem sunt aripi negre ce ne-au coborat / Suntem marionete cu certificat de „Liber arbitru” / Noi cu o intreaga lume de miraculos necunoscut / in inima noastra / suntem acum doar printi zdrentuiti” (Liber arbritu). Sau : „Uneori „a fi indragostit” se topeste in aer / ca un balon de spuma / Alteori ia calea complicata catre iubire /

Care cale alegi ? Care cale aleg? Legile mi le fac eu / Si dupa mine mi le face Dumnezeu” ( Uneori ). Sau : „Papusar sublim sau papusar chirurg / metamorfozezi oare prin durere si umilinta / eul nostru ? Il speli in iubire sau / il lasi sa se intineze fara speranta / pentru un timp, chinuit sub totusi cerul tau !” ( Papusar ). De aceea si notiuni ca eternitate, infinit, pur, revin atat de natural in simtirea si scrisul meu ca o consecinta a raportarii permanente la existenta, divinitate, sensul si cauza suferintei etc. „Desigur, Doamne, tu nu m-ai vrut nefericita / pe mine si pe noi toti / Atunci cum functioneaza legile tale? (Desigur). Sau : „ Dumnezeu nu se grabeste in nimic / daca tu nu te grabesti ! / Ajungi acum in Rai / sau doar pentru un minus infinit in Iad / Pana cand te sfintesti ai liberul arbitru” (Nu se grabeste). Sau : „ Arata-te, Doamne, si pacatosului! / Ce atata :-„Nu este vrednic !” / Iubirea ta n-ajunge pentru tot ? / Nu suplineste totul iubirea ta? / Inalta-l asa cu putina-i credinta, / cu putina-i iubire / Dar oare nu e sfant chiar si chinul neputintei lui?” ( Arata-te ). Sau : „ Ma culc in bratele lui Dumnezeu / Si-n bratele lui sa se culce toti / cei ce sufera in Divina Creatie / Mangaie-le ,Doamne, sufletul si trupul / Transforma-le lacrimile durerii in fericire” (Mangaie). Sau:”Si sunt poeme ce nu se pot scrie decat cu flacara si sange / Ce poem ai scris tu in inima ta ? / Atunci cand iubesc respir prin plaminii celuilalt / Dumnezeule, nu ma mai lasa la desfiintarea aceasta ! / Invata-ma cum sa exist si atunci !” (Respir).

Inspiratia a fost intotdeauna spontana, elaborari ulterioare au fost rare exceptii. Ceea ce constat recitindu-mi acum poeziile este reluarea aceeasi exprimari pentru retrairea acelorasi stari desi la distante mari in timp, dar si in general, refuzul cosmetizarii expresiei pentru evitarea repetarilor. Flacara trairilor a ars de multe ori la fel. Obsesia din tinerete si nu numai, a fost puritatea, perfectiunea si constiinta „inalta”, cerinte ce le simteam organice si care faceau ravagii in mine atunci cand le incalcam eu sau cei din jur pe care ii iubeam. Ma razvrateam atunci impotriva faptului ca exista in noi posibilitatea de a nu fi ceea ce simteam eu ca trebuie sa fie „Absolutul Fiintei”. Impotriva acestui demon al perfectiunii atasat egoului meu, m-a salvat continuu sansa mea de a trai empatic si o necesitate imperioasa, as zice eu, de a-i iubi si intelege pe oameni asa cum sunt, de empatia relativ la limitele noastre, empatie fata de suferinta noastra oarba, empatie fata de „pacate”; dar salvata si de respectul pentru statutul inalt de fiinta umana perceputa ca” sfanta” de cele mai multe ori in simtirea mea. Nevoia de-a iubi neconditionat pe toti si toate era subminata uneori de raul pe care mi-l faceau fisurile, hibele din oameni si din mine; „iubirea neconditionata” ramanand totdeauna credinta puternica, ratiunea care ma aducea la suprafata, care ma izbavea. „Noi , toti vinovatii nevinovati ai lumii / nu putem oare fi absolviti instantaneu / si-ntr-o imbratisare divina sa scapam de durere / aceasta „ cizelare” prin durere,”joaca ireala” / ce mutileaza sufletul nostru, trupul nostru, chipul nostru / intr-o oglinda in care / nici nu ne mai recunoastem” (Noi ). Sau : „Scalda-ne pe toti, Doamne, in Iubirea Ta / asa incat sa nu mai fim noi ci doar Iubirea / Un Univers doar de Iubire” ( Scalda-ne ). Sau :” Sa cer iertare ? / Sa cer iertare pentru ca-i iubesc? / Ca iubesc omenirea cea plina de pacate / cea plina de greseli, pe cei ce inconstient / si inversunat fac rau, cumplite razbunari / vendete traite in bucurie / Ura si invidia ce musteste de milenii, patand sufletul lor / desi ei n-o inteleg / pe ei ii iubesc / – Milenii traite in intuneric sub bolta soarelui- / Iubesc omenirea cu luminitele sfintilor, nevinovatilor copii / mici torte in noaptea adultilor / Iubesc omenirea cu gadele ce va plati / sangele vinovatului sau al nevinovatului” (Sa cer iertare ?). Uneori versurile sunt doar o „spunere” nuda, privata de metafore , doar trairea, si constatarea. Am sacrificat metafora de multe ori, facand concesie explicarii transante a ideei ca in poezia „ Sa cer iertare?” de exemplu. Ar spune criticii : -banalitati, pretiozitati, truisme-, este problema lor, a mea a fost doar trairea. Un alt motiv al refuzului „cosmetizarii” este ideea ca poezia este un document autentic de viata, o marturie care nu exclude forarea in fiinta noastra, gasirea expresiei adevarului nostru amprentat temporal, caci evoluam sau involuam spititual fluctuant de-a lungul existentei noastre efemere. Ar trebui asa cum imi doresc empatie, iertare si iubire pentru tot si toate s-o fac si pentru „Egoul”sensibil, fragil si veritabil ce este uneori in mine si transpare si in poezii si sa-l privesc ca pe un copil inconstient ce se lasa devastat de energii dureroase in loc sa aleaga polul luminii catre care a pendulat, de fapt, continuu. Dar alesesem deja din adolescenta, in naivitate si inocenta, sa nu uit de nefericirea lumii, ci s-o traiesc din solidaritate. Mi s-ar fi parut ca este o permisivitate altfel –adica sa aleg bucuria si fericirea mea- traita langa suferintele lor. Decizie care, de fapt, avea sa ma coste atat de scump. Dar nu cunosteam atunci legile scrise si nescrise ale lui Dumnezeu. Pentru ca mult timp in urma imi scriam unele ganduri-maxime transcriu cateva dintre ele: „ Ma doare orice umilinta care se aduce oricarei fiinte.” „De la minciuna, la lipsa de caracter, uneori nu este nici un pas.”

„Poezia nu este numai jurnalul sufletului, ea este si jurnalul sangelui.” „Este un privilegiu sa traiesti mult lovit de furtunile vietii. Esti un tezaur atunci de fapte, de rani, un sanctuar de „stire” a vietii.(6 mai 1987).” „Daca nu ai o bogatie intrinseca a sufletului, nimic nu te poate imbogatii – toata cultura si simtirea lumii vor trece peste tine, tu ramanand acelasi.” „Deciziile noastre ne restructureaza, ne transforma.” „Ciudat ca-n lumea noastra imperfecta, totul este format din uimitoare mici si mari perfectiuni.(20 feb.1999)”.

Lupta cu propriile mori de vant si cu ale altora, transpare in unele poezii. Alte teme precum timpul si iubirea in diferite ipostaze au un registru destul de amplu. „ Pasarea timpului ingenuncheaza acum langa mine / Ce este reversibil ? / Singura amintirea ce se zbate inca / in lacrima adormita / Si-mi vine sa evadez din viata / Dar tu spui ca penitenta nu-i zadarnica „( Pasarea timpului). Sau :„ Lasa timpul sa-si faca menirea / fara sa-l dojenesti. Pe fereastra lui / nu privi din afara la tine / ci uita-te inauntru ce comori ti-a adus ( Lasa timpul ).Sau: „Tu esti imbracat divin in frumusete / Zidul obscuritatii colcae in privirea lor / In cetatea micimii nu este loc / de un altfel de decor. Libertatea ingenunche / corsetul sfielii stranguleaza urma pasilor tai / Picatura de otrava se insinueaza si tu cauti / doar cuibul iubirii (Cuibul ). Sau: „Mainile tale se desprind de mine / te desprinzi intreg, sper in infinitul unei altfel de iubiri / Plonjezi in apele luminii, te inalti / Eu sunt aici pe pamant si doar privesc / dansul infloririi stelelor”( Plonjezi in lumina). Sau : „ O picatura in cadere din Cascada Angel am gasit / in buzunarul tau de la piept / Curcubeu viu, sau o lacrima de inger / pe un chip strain. ( Lacrima de inger ). Sau: „M-apropii de multele-templu in sfiala / si muntele templu esti tu / Deschide-ti portalul inimii / sa scalde in valuri lumina / ascunsa durere a inchisorii ( Templu ). Sau : „ Si esti un ghiocel grabit spre caldura / Ii este teama luminii sa te mangaie / O picatura de sange din sufletul meu / cade pe imacularea ta ( Picatura de sange ).

 

Opere publicate :

„Magmatice flori suflete” (Versuri) Prefata de Zoe Dumitrescu-Busulenga, Editura Eminescu 1970, Bucuresti

„Primavara cenusie” (Versuri), Editura Litera,1983, Bucuresti

„Sfera nelinistii”(Versuri), Editura Litera, 1988, Bucuresti

„Acrobatii peste lacrima lumii, Editura Muntenia, 1993, Constanta

Traduceri : „ Ames, Fleures de lave” Poémes traduits par Angela Croitoru- Ghelber, La Vague a l`ame Editeur , 1988, Préface Marcel Ghelber

Antologii in imba romana:

„Fereastra dinspre mare” (Antologie de poezie contemporana) Editor revista Tomis, 1995

„ Insula alba”- Literatura contemporana la Dunarea de Jos-Editura Ex Ponto 2003

Antologii in limba suedeza: Am colaborat la opt antologii impreuna cu scriitori suedezi, pe care le-am enumerat intr-o rubrica anterioara toate editate la Vudya Kitaban Forlag