Acasă » Tudor Cicu

Tudor Cicu

Născut la 5 aprilie 1952, sat Tătaru, comuna Comana, jud. Constanţa. A urmat „Liceul Energetic”, Constanţa şi este absolvent al Facultăţii de Energetică Bucureşti. A publicat versuri şi proză în: Tomis; Luceafărul; Ing; Opinia; Renaşterea culturală; Oglinda literară; Bucovina literară; Sud; Vitralii; Dunărea de jos; Helis; Pro Saeculum… Debut: cu povestire, în „Tomis” nr. 4 – 1972.

Membru USR, filiala Dobrogea , din 2009.

Debut literar cu volumul: „Cu marea în suflet”, poezii, 2005.

A mai publicat:

  • „Iarba de mare”, roman, 2006
  • „Călător prin Valea Plângerii”, povestiri, 2007
  • „La temelia cetăţii”, jurnal de lector, 2008
  • „Cântece la dairea”, poezii, 2008
  • „Asediul cuvintelor”, critică literară, 2010
  • „11 poeţi x 11 poeme”, antologie de autor, 2010
  • „Liviu Ioan Stoiciu – Poezia şi subteranele ei”, monografie eseu, 2011
  • „Geamantanul cu vise”, poezii, 2012
  • „Cu traista de basme prin lume”, povestiri, 2012

Premii şi diplome: Premiul I acordat de Liga scriitorilor din Vrancea, pentru „Liviu Ioan Stoiciu – Poezia şi subteranele ei”Premiul „Victor Frunză” la a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de creaţie literară „Titel Constantinescu” pentru volumul „Cu traista de basme prin lume”. Diplome de excelenţă din partea: Asociaţia culturală „Renaşterea Buzoiană”; Primăria şi Consiliul local Râmnicu Sărat; Primăria oraşului Hârşova etc…

Mai multe detalii pe blogul personal, http://tudorcicu.blogspot.ro/

Referinţe critice

„Cartea sa de debut (Cu marea în suflet) nu are nimic din şovăiala începătorilor. Este produsul unui poet format, care stăpâneşte perfect cerinţele canonului clasic. Un descendent credibil al romantismului eminescian”.

Marin Ifrim: „Scriitori buzoieni şi scriitori din ţară” Ed. Rafet, 2006  ( pag. 8).

„În poemele lui Tudor Cicu foşnesc rechinii mării de necuprins, scoicile au altă aureolă, iar vegetaţia luxuriantă bântuită de nisipul dintr-o clepsidră nevăzută e încărcată de mister la orice pas. Erosul e atât de primitiv în descrierea armoniei cuplului, încât totul devine până la urmă cântec sfâşietor”.

Dumitru Ion Dincă: „Scriitori buzoieni de azi” Ed. Rafet, 2007, ( pag. 41)

„Experimentul eseistic original la care te invită colocvial Tudor Cicu, aproape luxuriant în ramificaţii şi analize dar mereu agreabil, rafinat, doct fără scorţoşenie, documentat beton, reuşeşte să ducă la capăt cu succes un travaliu de 250 pagini pe măsura împricinatului, dezvoltat înadins parcă spre a te convinge (complet inutil altminteri) că poetul Singurătăţii colective cere mai mult decât o lectură critică pasageră prin exerciţii la bară fixă „în autobuzele 182 şi 282”. Eu unul am citit-o ca pe o poveste, şi deşi „poveştile înving moartea, sau cel puţin o amână” – de la D.R. Popescu citire – totuşi la urmă, nu ştiu de ce, poate tocmai pentru că a luat sfârşit, m-a întristat”.

 Emil Lungeanu: „Rădăcinile amare ale poeziei” rev. Literatorul – 2012

„Tudor Cicu, scriitor buzoian, dar având rădăcini în misterioasele şi fascinantele stepe ale Dobrogei, satul Tătaru com. Comana, şi corzile vibrânde ale sufletului, frământate de neostenitele valuri ale mării, după cum ne-o spun chiar volumul său de poezie Cu marea în suflet (2005) şi romanul Iarba de mare (2006) … Poezia de pe ultima pagină a volumului de poezie („Cu marea în suflet”) este o veritabilă „ars poetica”.

Titi Damian: „Pro Saeculum” (nr. 10-11, oct-nov,. 2007)

„Cu marea în suflet este o carte de poezie adevărată, o carte care sună ca un cântec, o carte în care – „poemul e o lacrimă ce arde” -. Doresc să nu-l supăr pe acest poet autentic cu afirmaţiile mele, doresc, dimpotrivă să afirm că a scris o carte, pe care cu greu cineva o poate alinia sau încadra în vreo direcţie a poeziei actuale”.

Aurel Anghel: „Poezia, un ţărm de vrajă”, „Opinia”,( 27-28 mai) 2006.

„Tudor Cicu e un prozator de mare vitalitate şi care ştie să pună în ecuaţii epice tensionate noţiuni ca destinul, norocul, solidaritatea, încrâncenarea omului în lupta cu răul şi cu asprimile naturii din stepa dobrogeană dintotdeauna”.

Ion Roşioru: „Tema catalizatoare a copilăriei”, Luceafărul, (nr.41/14 nov.) 2007.

„Poetul (Tudor Cicu) nu scapă prilejul să elogieze versul revelator, basmul nestins din vremea copilăriei, poemul, ficţiunea din descântecele mamei, relatările din război sau de la vânătoare ale bunicului sau ale prietenului ceferist al acestuia, textul lumii, cu predilecţie cel de sorginte rusească insistând pe motivul zăpezilor halucinante ale nesfârşitei stepe, proiecţiile astrale ale unor legende fascinante, marea traversată de corăbii îndrăzneţe aşteptate de sirene gată să-i vrăjească pe navigatorii care nu se vor mai întoarce, astfel, niciodată pe ţărmurile lor natale ş..a.m.d. Din păcate, lumea actuală nu mai crede în basme, iar gândirea mitică s-a degradat. Ceea ce nu înseamnă că poetul a renunţat la a pleda pentru întoarcerea la poveste şi la credinţa fără condiţionări meschin-raţionaliste în convenţiile ei prin excelenţă terapeutice. Înapoi, aşadar, la cultivarea misterului”.

 Ion Roşioru: „Un poet de excepţie al stepei dobrogene”, Agora, (nr.47 – sept) 2012.

„Tudor Cicu este un descriptivist care nicio clipă nu se uită pe sine, închizând în cărţile recomandate aspiraţiile artistice personale. Domnia sa scrie poezie, proză şi cronici de întâmpinare cu o tehnică a detaliului mai rar întâlnită. Caracteristica se accentuează în favoarea unei critici bizuite pe criteriul etic şi psihologic”.

Gheorghe Postelnicu: „Un nou jurnal de lector”, Pro Saeculum, (nr.7-8 oct-dec) 2010

„Nu de puţine ori criticul cedează locul poetului în tentativa de a surprinde, cu mijloace specifice, esenţa unui text. Alteori se mobilizează în jurul unor motive, fără să insiste prea mult, dar – indiferent de procedee – demersul critic al lui Tudor Cicu se termină, cel mai adesea, într-o notă admirativ-comprehensivă, tonică şi optimistă”.

 Mircea Dinutz: „Lectorul la a doua strigare”, Spaţii culturale, (nr.14) 2011

„Fidel memoriei sale afective, autorul aduce un elogiu liric stepei dobrogene şi mării, care l-au născut şi crescut. Recuzita e sinceră şi tipică acestui spaţiu geografic, în fond spaţiu sufletesc: ciulini rostogoliţi de vântoase, ciori dând roată, bărci tăinuite în răchită şi stuf, plase pescăreşti. Daireaua, instrument oriental folosit altădată în marcarea ritmului, aduce cu sine geamia, bairamul, sânii de gutuie ai iubitei tătăroaice, vecina bună de stepă şi mare, pentru care poetul îşi deapănă cântecele”.

Passionaria Stoicescu: „Între vetust şi modern” (cuvânt înainte, la vol. „Cântece la dairea”, 2008)