Angelo Mitchievici s-a născut pe data de 5 noiembrie 1972 în orașul Drăgășani, județul Vâlcea, este profesor universitar abilitat în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea “Ovidius” din Constanţa, unde ţine cursuri de literatură comparată.
În anul 2008 a obţinut doctoratul în Filologie cu distincţia Summa cum laude la Universitatea din Bucureşti, sub conducerea prof.univ.dr.Sorin Alexandrescu, cu teza “Decadenţă şi decadentism în contextul modernităţii româneşti (sfârşitul secolului XIX, prima jumătate a secolului XX)”.
Angelo Mitchievici este autor al volumelor: Farmecul vieților distruse. Câteva reflecții despre ratare (Humanitas, 2022), Comunism inc. Istorii despre o lume care a fost (coautor: Ioan Stanomir) (Humanitas, 2016), Caragiale după Caragiale. Arcanele intepretării: exagerări, deformări, excese (Cartea Românească, 2014), Cultura faliei şi modernitatea românească. O introducere şi câteva lecturi (Institutul European, 2013), Filmele care ne-au schimbat viaţa (Eikon, 2013) Umbrele paradisului. Scriitori români şi francezi în Uniunea Sovietică (Humanitas, 2011), Simbolism şi decadentism în Arta 1900 (Institutul European, 2011), Decadenţă şi decadentism în contextul modernităţii româneşti şi europene (Curtea Veche, 2011), Teodoreanu reloaded (Coautor Ioan Stanomir) (Art, 2011), Cinema (volum de povestiri) (Polirom, 2009), Mateiu I. Caragiale – fizionomii decadente, (ICR, 2007) și coautor a numeroase volume printre care În
căutarea comunismului pierdut, (Paralela 45, 2001), O lume dispărută. Patru istorii personale urmare de un dialog cu Horia-Roman Patapievici (Polirom, 2004) trilogia Explorări în comunismul românesc (Polirom, 2004, 2005, 2008), Anatomia resentimentului (Editura Curtea Veche, 2010) etc.
Angelo Mitchievici este cronicarul de film al revistei România literară și colaborează la cele mai importante reviste culturale românești: Dilema Veche, Steaua, Idei în dialog, Observator cultural, Timpul, Convorbiri literare, Film, 22, Orizont, etc.
Angelo Mitchievici este președintele Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România din 2013, Manager al Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța din 2021, membru UCIN (Uniunea Cineaștilor din România), membru FIPRESCI (The International Federation of Film Critics), membru RAAS (Romanian Association for American Studies), membru al ALGCR (Asociația de literatură generală și comparată din România), membru Pen Club România. În 2010 – 2012 a fost directorul departamentului de ”Ideologie și cultură” în cadrul IICCMER (Institutul de investigație a crimelor comunismului și memoria exilului românesc) și din octombrie 2017- mai 2021 a fost membru în Consiliul de Administrație a SRR
(Societatea Română de Radiodifuziune). Actualmente este directorul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța, directorul Clasei Confucius la Universitatea Ovidius din Constanța.
Angelo Mitchievici este, de asemenea, coautorul volumului de memorii O lume dispărută.
Patru istorii personale urmate de un dialog cu Horia-Roman Patapievici (Polirom, 2004), alături de Paul Cernat, Ion Manolescu și Ioan Stanomir, autorul unui volum de povestiri,
Cinema (Polirom, 2009).