Aurelia Lăpușan - USR-filiala Dobrogea

Aurelia Lăpușan. Poetă, prozatoare, publicistă. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română, Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teatrologie și filmologie la Universitatea” IL. Caragiale” București (1998). Funcţii ocupate: bibliograf, redactor, publicist comentator, redactor şef, director publicitate, şef departament, director, manager presă.

Activitate publicistică la ”Dobrogea Nouă” și apoi ”Cuget liber”. Între 2003 și 2006, director general al Trustului de presă ”Cuget liber”, Constanța. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Între 2007-2013 Directorul Biroului de presă și al Direcţiei editoriale, carte universitară şi relaţii publice din cadrul Universității „Ovidius” din Constanţa. Conferenţiar universitar titular, Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism. Redactor șef al revistei Datina a Centrului cultural județean Constanța ”Teodor Burada”, 2015 și în prezent.

Debutează în revista „Tomis”, 1966, un an mai târziu în revista „Universitas” a Facultăţii de Litere Bucureşti. Bogată activitate de cenaclu la Student Club Bucureşti. A publicat la „Luceafărul”, „Steaua”, „Săptămâna”, Suplimentul literar artistic al „Scânteii tineretului”, „Tomis”, „Litoral”, „Cuget liber”, „Marea Noastră”, ”Agora„.

Membră a Uniunii ziarişilor profesionişti din România, preşedinta Filialei Constanţa a Asociaţiei jurnalistelor din România, ARIADNA, vicepreședinta Asociației române de istorie a presei, membră în Societatea europeană pentru cultură Veneția-Italia.

Membră în colective editoriale: Revista română de Jurnalism şi comunicare, redactor şef al revistei Ovidianum până în 2012, Secretar general de redacţie al Revistei române de istorie a presei.

Cetăţean de onoare al municipiului Medgidia, Cetăţean de onoare al localităţii Techirghiol

Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala „Dobrogea”, din 1997.

Premii literare

Premiul internaţional de jurnalistică „I.N. Roman” – Viterbo – Italia, 1996
Premiul Filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor şi al revistei „Tomis” pentru activitate de monografist pe anul 1999
Premiul special la Salonul Naţional de Carte „Ovidius” pentru monografia „Drumul Pâinii în istoria Dobrogei” (coautor Ştefan Lăpuşan) editura “Dobrogea”, Constanţa, 2002
Premiul de excelenţă la Salonul Naţional de Carte „Ovidius” pentru monografia „Constanţa – file de album”, editura Dobrogea, 2004
Premiul pentru proză al Editurii Ex Ponto, 2005
Premiul de publicistică „Comandor Eugeniu Botez” acordat de Clubul amiralilor din România

Distincţii : Ordinul ziariştilor, clasa l

Domenii de cercetare – presă, istorie, teatrologie, sociologie

Volume publicate

„Spovedania unei femei” (Proză scurtă, Constanţa, Editura Europolis, 1995)
„Cernavodă 1995” (coautori Ştefan Lăpuşan, Tiberiu Birda, reportaje, Constanţa, Editura Mondograf, 1995)
„Chemarea dragostei”, (Versuri, Constanţa, Editura Muntenia, 1996)
„Medgidia – Carasu” (coautor Ştefan Lăpuşan, publicistică, Constanţa, Editura Muntenia, 1996)
„Constanţa – memoria oraşului, 1878 – 1940”, vol. 1 (coautor Ştefan Lăpuşan), publicistică, Constanţa, Editura Muntenia, 1997)
„Drumuri în istorie” (publicistică, coautor Ştefan Lăpuşan, Editura Mondograf, Constanţa, 1998)
„Techirghiol pentru Europa” (coautor Ştefan Lăpuşan, Editura Alma, Galaţi, 1999)
„Presă şi teatru în Dobrogea. Consideraţii despre receptarea estetică a actului teatral” (publicistică, Constanţa, Editura Mondograf, 2000)
„Drumul Pâinii în istoria Dobrogei” (coautor Ştefan Lăpuşan, prefaţă P.F.Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cuvânt înainte Dr. Corneliu Bucur, Editura Dobrogea, Constanţa, 2001)
„Curs de jurnalistică. Genurile presei” (University Press, Constanţa, 2002)
„ Maria” (proză, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2002)
„Navigaţia sub control. Din istoricul căpităniilor româneşti” (coautor Ştefan Lăpuşan, 2 volume, 2004, format electronic)
„Tehnici de redactare în presa scrisă” (coautor Raluca Petre, University Press, Constanţa, 2005)
Constanţa. File de album(coautori Ştefan Lăpuşan, Gheorghe Stănescu, Constanţa, Editura Dobrogea, 2005
„Reporter de serviciu” (postfaţă Cristina Tamaş, University Press Constanţa, 2006)
„Mamaia – file de album (1906-2006)” (coautori Ştefan Lăpuşan, Gheorghe Stănescu, Editura Dobrogea, Constanţa, 2006)
„Mangalia în paginile vremii” (coautor Ştefan Lăpuşan, prefaţă Manuela Cernat, Editura Dobrogea, Constanţa, 2007)
„La vama anilor” (Editura Dobrogea, Constanța, 2008)
„Lecţia de iubire. Corespondenţă cu scriitorul Pericle Martinescu” (Editura Ex Ponto, Constanța, 2008)
„Tahiti-perla misterioasă a Planetei albastre. Jurnalism în spaţiu internaţional. Interviu cu dr.Ioana Atger. Reportaje de călătorie” (Editura Dobrogea, Constanța, 2008)
„Valori ale culturii de masă în Dobrogea. Şcoala populară de artă” (coautor Ştefan Lăpuşan, Editura Dobrogea, Constanţa, 2009)
„Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius din Constanţa ” (coautor Victor Ciupină, Editura Dobrogea, Constanţa, Constanţa, 2011)
Mărturii la cald, 77 de interviuri. Editura Next Book, Constanţa, 2013
Techirghiol. Repere monografice, (coautor Ştefan Lăpuşan), Editura Ovidius University Press, 2013
O istorie a jurnalismului dobrogean, Constanţa, Editura Next Book, 2014
Coordonator regional de proiect pentru Istoria jurnalismului din România în date, Enciclopedie cronologică, coordonator Marian Petcu, editura Polirom, 2012

Referințe critice

„Marea şi pământul dobrogean, cu atmosfera şi climatul lor specific, ce iradiază un fluid incitant de senzualitate frenetică sau de aspiraţie spre aventură, formează sursa din care se alimentează laboratorul de creaţie al scriitoarei, născută şi crescută pe malul mării, într-un oraş portuar dezvoltat. Principala dramă a acestor povestiri este desigur Dragostea, cu toate avatarurile de ordin sentimental ale cuplurilor sudate prin afinităţi şi tandreţe sau dezafectate de saţietate şi decepţii. Tumultul trăirilor interioare, foamea de iubire, de la poezia stadiului emoţional, până la voluptatea carnală sunt prezentate în linii delicate dar nu mai puţin sugestive prin detalii./…/ Stilul, el însuşi sprinten, neelaborat, de o feciorelnică prospeţime, cucereşte prin naturaleţe şi spontaneitate. Imagini şi metafore ingenioase, limbajul bine aplicat, cu nuanţări şi terminologii adecvate – din viaţa marinărească îndeosebi – conferă scriitoarei girul unei vocaţii deplin stăpână pe instrumentele sale de lucru.” (Pericle Martinescu, Cuvânt de întâmpinare, Spovedania unei femei, 1995)

„Versurile pe care le scrie – şi din care publică rar – sunt evanescente şi misterioase, încărcate de foşnirea mătăsoasă a mărilor cu sare. Imagini fulgurante se succed imprevizibil şi lasă în urma lor câte ceva din toate acestea. Modul de a scrie al Aureliei Lăpuşan nu seamănă cu al nimănui. Şi totuşi, cât de bine seamănă cu modul de a scrie al tuturor poeţilor adevăraţi.” (Alex. Ştefănescu, Suplimentul literar artistic al Scânteii tineretului, 1989)

„Aceste poeme sunt unitare stilistic, evanescente şi misterioase, exprimă o melancolie difuză, indefinibilă şi o dorinţă de ceva îndepărtat, luminos, abia presimţit.” (Alex. Ştefănescu – prezentare la Editura Albatros pentru susţinerea volumului de debut, manuscris)

„Lirica Aureliei Lăpuşan are tonalitatea unor descântece exorcizate de dragoste, de dor sau de durere, a unor fulguraţii cu sunet de magie blândă, unde limbajul devine incoerent, abscons, dar ataşant prin asociaţii ideatice emotive sau semantice imprevizibile, incifrate, parametaforice, ori pur şi simplu şocante pentru logica obişnuită. O poezie ce desfide regulile clasice ale genului, arborând o structură artistică potrivită cu stilul, gustul şi viziunea omului de astăzi, al sfârşitului de veac şi mileniu.” (Pericle Martinescu, Chemarea dragostei, 1996)

„Atât proza, cât mai ales «Chemarea …» atestă eliberarea autoarei din ancora (ştim noi cât de ruginită) a gazetăriei, pe care puţini salahori ai acestei profesii o izbutesc. În proze se întrevede deja respiraţia alergătorului de cursă lungă, dornic să legumească naraţiunea, chiar dacă ciulinii verbiajului ziaristic mai tăvălugesc orizontul ficţionar şi mai râde, pe ici pe colo, lirismul excesiv de Fata Morgana (cum se întâmplă până şi în «Spovedania …», poveste de bună vibraţie psihologică). «Frica» este, de acum, decadentă, scrisă dintr-o respiraţie, ca o naştere, sare singură din propria-i placentă. Şi mai clare mi se par rostirile lirice (chiar dacă eu mai mârâi la … postmodernisme): în ciuda eclectismului fortuit (piese despărţite de mari distanţe de timp) şi a absenţei unei «tonalităţi» unificatoare, «Chemarea …» se impune ca structură poetică (prin «ziceri»: Noi, La despărţire, De dragoste IV etc.).” (Simion Pop, corespondență).

„Să te încumeţi să scrii în timpurile noastre alerte o monografie este cel puţin o întreprindere temerară. Ceea ce Aurelia Lăpuşan şi Ştefan Lăpuşan au desăvârşit întocmind volumul «Techirghiol pentru Europa» merită toată atenţia.(…) Ce se poate spune, aşadar, despre această lucrare? Mai întâi, dimensiunea ei impresionantă de aproape 500 de pagini, de o densitate ieşită din comun şi ilustrată de o iconografie remarcabilă de hărţi, facsimile, reproduceri de fotografii care evocă ultima sută de ani de viaţă a Techirghiolului şi litoralului./…/ De la aceste începuturi, autorii dezvoltă o fabuloasă galerie de portrete ce animă secvenţe de viaţă şi istorie într-o lucrare caleidoscopică de neuitat.” (Dr. Sebastian Nicolau – Viaţa medicală, 2000)

„Apărut în condiţii grafice desebite, bogat ilustrat, cu peste 200 de fotografii, volumul «Constanţa – memoria oraşului», o veritabilă monografie a vechiului dar mereu tânărului şi tumultuosului oraş Constanţa, este în acelaşi timp o incursiune sentimentală în timp şi spaţiu.” (Gelu Culicea – Tomis, 1998)

„Cunoscând-o pe Aurelia Lăpuşean ca pe o fiinţă realistă şi de frumoasă distincţie pragmatică, mărturisesc faptul că, la început, m-au surprins orgoliile ei poetice. M-au derutat mai bine zis adică, m-au pus în faţa surprizei unei feţe nevăzute a lunii. Venea poezia aceasta de maturitate din ecourile unei timidităţi adolescentine ? Era rezultatul nevoii în plus de exprimare a unei experienţe târzii ? … Şi iată superba transfigurare : reporterul împătimit în savoarea faptelor diverse descoperă că îi e mai puternic filonul liric. Şi păşeşte cu pietate înspre frumosul poeziei.” (Corneliu Leu, Spovedania unei femei – postfaţă).

„Volumul «Spovedania unei femei» a surprins un univers feminin care are autenticitate şi vibraţie. «Chemarea dragostei» este tot o confesiune, dar cu mijloacele poeziei. Un suflet sensibil, peregrin pe ţărmul euxin, îşi converteşte trăirile în imagini poetice care-şi află întocmai cuvântul şi metafora. Compoziţia este întotdeauna într-o gradaţie al cărei punct culminant e tocmai finalul. Descrierea e îmbinată cu meditaţia, cu monologul interior liric, autoarea dovedind şi aici un exerciţiu îndelung în domeniul scrisului, disponibilităţi remarcabile de creaţie.” (Ion Topolog, recomandare pentru primirea în Uniunea Scriitorilor)

„Cele mai frumoase pagini din volum («Spovedania unei femei», n.n.) sunt dedicate Erosului. Ritualul iubirii se desfăşoară mai ales pe fundalul marin dar şi în spaţiul silvestru. Există în cartea Aureliei Lăpuşan o puternică infuzie de lirism, multe fragmente au aspect de poeme în versuri. /…/ Există şi scene de o puternică senzualitate, tandreţea, gingăşia se îmbină cu frenezia erotică, cu vitalitatea debordantă. Autoarea descrie aceste scene cu naturaleţe, fără falsă pudoare, îndrăgostiţii descoperindu-şi cu uimire şi cu voluptate trupurile dornice de îngemănare.” (Ştefan Cucu, Tomis, 1995)

„După mai bine de două decenii dedicate gazetăriei, Aurelia Lăpuşan debutează cu volumul de proză «Spovedania unei femei», la editura Europolis din Constanţa. Dobrogeancă get beget, autoarea priveşte cu sensibiitate dar nu cu naivitate contemplativă peisajul marin, fundal al celor mai multe dintre povestirile sale. Aproape nimic nu pare imaginat, iar rigoarea impusă de datele realităţii conferă scriiturii o anumită asprime. Unele texte sunt de-a dreptul reportaje rescrise.” (Simona Hodoş, România liberă, 1996)

„Universul fabulos ce există în spaţiul dintre Dunăre şi Mare, mentalităţi şi deprinderi privite de aproape, cu îngăduinţă aş zice, destine dramatice, majoritatea exemplare, constituie filoane viguroase ale prozei Aureliei Lăpuşan. Elementele autobiografice pe care le-am intuit uneori sunt asimilate osmotic în naraţiune, constituind doar puncte de referinţă în derularea acţiunii.” (Horia Deliu, Ecran magazin, 1995)

„Cartea Aureliei Lăpuşan («Spovedania unei femei», n.n.), un debut ce-şi aşteaptă confirmarea, este un şir de confesiuni dramatice într-un discurs narativ pigmentat cu lirism şi alimentat de o reală pasiune pentru scris.” (Alexandru Tion, Transilvania Express, 1995)

„O poezie discretă, fixând în crochiuri caligrafiate cu acurateţe şi sinceritate lirică intensa clipă de graţie ţâşnind fie dinspre trecut-pasăre a amintirii încărcate de căinţa gestului de tandreţe amânată sau a unui gând nerostit la momentul respectiv (De dragoste I şi II), fie tupilându-se platonic sub streaşina aşteptării unui strop de fericire şi de împăcare cu sine şi cu un univers care poate oricând deveni ostil fiinţei, scrie Aurelia Lăpuşean în «Chemarea dragostei», placheta apărută la Editura Muntenia din Constanţa în 1995. E vizibilă în fiecare text strădania poetei de a-l sustrage pe cititor obsesiei scurgerii timpului, scop în care-l face să zăbovească asupra oazelor de calm solar şi de bucurie a rodirii mirabilei seminţe.” (Ion Roşioru, Tomis, 1996)

„Povestioarele din Maria constituie adevărate mărturisiri – mărturii, din care cititorul – luând contact cu ele – se cutremură de o infinită simţire şi har al alegerii cuvintelor celor mai potrivite. Mă gândesc mai ales la „Spovedania unei femei” în care am reîntâlnit mult d’annunzianism(les beaux esprits se rencontrent) şi nu-i deloc întâmplător, ceea ce demonstrează un adevăr incontestabil, şi tot atât de uimitor, dar şi firesc. În cele două romane ale scriitorului italian, decedat în 1937, te vei regăsi, cel puţin în stil, îndeosebi în cele două romane,”Inocentul” şi „Focul”, traduse în română. M-a impresionat deosebit povestirea „La Giurgău” – de o tragică realitate de neiertat. Prefaţa lui Pericle Martinescu este minunată, ea ar trebui publicată a parte. Îmi permit să te sfătuiesc să scrii în continuare, fiindcă ai har din abundenţă, şi mai ales sfinte rădăcini din care te poţi înfrupta ”fără saţ”. (Prof.univ.dr.George Lăzărescu,1998, corespondență).

Lectura culegerii „Maria” este una agreabilă şi profitabilă, se scurge lent, fără sincope, te obligă să reflectezi asupra celor citite, te interesează şi te captivează făcând concomitent ceea ce se solicita odată( şi artei şi învăţământului): informare şi formare. Poate că asemenea atitudini şi tipărituri vor începe să contrabalanseze atâtea tendinţe formale sau extravagante din multele creaţii actuale,care se străduiesc să facă din artă şi cultură nişte anexe jalnice ale aşa-zisului loisir, sau să le maculeze în exprimări subculturale de import.”(Costache Tudor, Agora, ll,nr.7, sept.2002).

„I-am admirat întotdeauna largul orizont intelectual, mobilitatea culturală şi capacitatea de a transmite celor cu care intră în dialog un tonic sentiment de încredere în valorile esenţiale ale existenţei. Apreciată ziaristă, a ştiut să-şi câştige rapid încrederea cititorilor, contribuind benefic prin neobositul ei condei la sprijinirea fenomenului cultural naţional. Stau mărturie cele peste 6000 de articole, îndeosebi reportaje, dar şi interviuri, anchete, cronici teatrale, muzicale, literare, etc publicate în presa naţională şi locală. În anii din urmă, am avut privilegiul să descopăr că Aurelia Lăpuşan este şi o talentată scriitoare. Volumele de beletristică Spovedania unei femei (Editura Europolis, Constanţa, 1955) şi Chemarea Dragostei (Editura Muntenia, Constanţa, 1996) recomandă o romancieră de mare sensibilitate. Aurelia Lăpuşan s-a consacrat unei munci pe care nu mă sfiesc să o numesc titanică (deoarece în paralel îşi continuă activitatea de gazetar) : publicarea unor extraordinar de utile monografii, pe domenii, ale Dobrogei. Cele zece volume de istorie culturală locală se constituie într-un mic tezaur cultural. Demersul său intelectual, de restituire a unor preţioase adevăruri istorice, şi culturale, al unor cutume, al unor personalităţi pe nedrept acoperite de vinovată uitare şi tăcere, este cu atât mai salutar în epoca noastră, mult prea grăbită şi superficială, când aproape nimeni nu mai are răbdare să se cufunde în arhive pentru a recupera informaţii care, în absenţa acestui generos şi, să nu temem de cuvinte, patriotic efort, riscă să se piardă pentru totdeauna. ( Prof. Dr. Manuela Cernat).

„Extrem de scrupuloasă în documentare, în redactare ca şi în editare, câteva dintre volumele pe care le-a publicat pot fi catalogate ca având statut bibliofilic. Ceea ce impresionează înainte de toate este această îndârjire de a reconstitui o parte din istoria Dobrogei, în special sub raport cultural. Dar incursiunile în domeniul economic, industrial, maritim, portuar, social etc probează, prin anumite abilităţi, calitatea jurnalistului universal, adică a jurnalistului de calitate. Scriitura sa jurnalistică e caracterizată de claritate şi precizie, de o bună structurare care face informaţia exactă şi exact receptată, de un limbaj proaspăt şi plăcut, cu urmări eficiente la nivelul lectorului. Construcţia textului dovedeşte o bună pregătire de specialitate, dar şi intuiţie şi experienţă, putere de analiză şi sinteză. Activitatea documentaristă nu este una conjuncturală ci, am putea spune, o constantă, o preocupare evidentă de-a lungul câtorva decenii. Aurelia Lăpuşan dovedeşte că are ştiinţa de a nu se cantona în provincial, deşi provincia are enorm de câştigat de pe urma demersului de documentare şi analiză, plasând fenomenul cultural al acestui topos în acela mai larg, naţional, concretizându-se în acest fel una dintre motivaţiile gestului recuperator: ”Îmi place să consider acest demers jurnalistic de la un cap la altul ca spaţiu al unor fericite întâlniri de spirit, demonstraţia existenţei unei autentice vieţi culturale cu nimic mai prejos decât oriunde în altă parte”. Calităţile jurnalismului practicat de doamna dr. Aurelia Lăpuşan sunt evidente la nivelul mai multor tipuri de presă, fie că este de informare generală, fie că este de tip magazin ori presă feminină, fie că este de tip pur teoretic sau confesiv, cum este cazul, să spunem, în volumul Presă şi teatru în Dobrogea, Ed. Mondograf, 2000. Atentă la noile achiziţii în domeniul jurnalisticii, receptivă la modalităţile recente de a stabili o relaţie durabilă între jurnalist şi cititor, ea valorifică efortul teoretic într-un discurs care pe multe dintre laturile sale ca model al comunicării prin presa scrisă. Apariţiile editoriale centrate pe mai multe direcţii au, în nu puţine cazuri, caracter exhaustiv, devenind, în acest fel, instrument de lucru pentru viitorii jurnalişti- şi nu numai. Cărţile reconstituie, prin acribia cercetării şi forţa reconsiderării unor aspecte, prin analiza probă şi puterea sintezei atmosfera mediatică a unui timp, modelul cultural al vremii, personalizarea unui spaţiu rămas o perioadă îndelungată în afara celui naţional”.(Prof.univ.dr. Nicolae Rotund, critic literar).

Cartea semnată Aurelia Lăpuşan care m-a impresionat cel mai mult? Cea scrisă în straniul arhipelag din Pacific: Tahiti – misterioasa perlă a Planetei albastre: Jurnalism în spaţiu internaţional : Interviu cu dr. Ioana Atger (Reportaje de călătorie). O carte extraordinară, uimitoare, scrisă în priză directă – ceea ce înseamnă că trebuie să ştii să scrii ca să-ţi iasă aşa ceva! O carte care ar putea deveni scenariu de film, dacă s-ar găsi un regizor dispus să facă un film…( Georgeta Adam, 65 de scrisori, Editura University Press, 2013).

Aurelia Lăpuşan – un nom représentatif de la culture roumaine. En tant que Secrétaire général de la Société Européenne de Culture, Venise, j’ai eu l’occasion de connaître Mme Aurelia Lapusan, Dr. ès Lettres, lors du Congrès “La culture et les cultures en Europe et au-delà”, réalisé à travers le Centre Roumain de la SEC , en collaboration avec l’Académie Roumaine, à Bucarest et à Neptun. J’ai pu constater que son rôle dans l’équipe qui a assuré l’organisation de cet événement culturel important a été decisif pour le déroulement de la seconde partie du Congrès, celle qui nous a amenés à découvrir les richesses culturelles des rives de la Mer Noire et surout l’intéressante réalité interculturelle de la Dobroudja.

Ecrivain et journaliste, Rédacteur en Chef du prestigieux quotidien roumain, “Cuget Liber” de Constanta, puis Directeur général du Groupe de Presse “Cuget Liber”, historien de la culture roumaine et spécialiste de l’histoire de la Dobroudja, auteur de nombreux volumes, membre de nombreux organismes nationaux, Aurelia Lapusan apparaît comme un nom représentatif de la culture roumaine, une voix ayant de l’autorité professionnelle et morale. Pédagogue par vocation et par générosite d’âme, elle a construit avec intelligence et esprit d’initiative la nouvelle Chaire de Journalisme de l’Université Ovide de Constanta, où elle a su rassembler, au bénéfice des étudiants, d’éminentes personnalités de la culture – telles que Manuela Cernat et Titus Vîjeu, qui sont aussi nos collègues, en tant que membres de la SEC.

Nous apprécions à juste titre son activite culturelle et artistique, témoignage intrinsèque en faveur de l’intégration de la Roumanie au sein de la famille européenne .Dr. Michelle Campagnolo Bouvier, Secrétaire général international de la Société Européenne de Culture.

„Poetă şi prozatoare, publicistă, Aurelia Lăpuşan s-a angajat în ultimii ani în scrierea unor lucrări monografice de mare interes, consacrate celor mai importante localităţi din Dobrogea (Constanţa, Medgidia, Cernavoda etc.) şi activităţilor specifice zonei (navigaţia, cultivarea şi valorificarea grâului etc.). Şi l-a asociat în această întreprindere pe propriul ei soţ, istoricul Ştefan Lăpuşan, şi a colaborat, de la caz la caz, şi cu alţi cercetători ai spaţiului dobrogean ca Gheorghe Stănescu sau Tiberiu Birda.
Munca de acest fel trece de obicei neobservată, deşi este indiscutabil importantă, nu numai în plan cultural, ci şi moral. Ea contribuie la formarea unor oameni întregi, care ştiu cine sunt, din ce fel de societate fac parte, ce precursori au etc. Numai pisica trăieşte instalată exclusiv în prezent. Oamenii cuprind în raza conştiinţei lor, în afară de prezent, şi trecutul şi viitorul (dacă, bineînţeles, nu se lasă animalizaţi de epicureismul vulgar şi de cinismul lipsit de spirit pe care le practică în momentul de faţă o mare parte din societatea românească). Pe de altă parte, monografiile fiecărei localităţi (visul de altădată al lui Dimitrie Gusti), ilustrează (şi generează) un fenomen de descentralizare culturală, foarte vizibil în Europa de Vest, dar încă timid în România. Recent, (dr.) Aurelia Lăpuşan şi (dr.) Ştefan Lăpuşan, au publicat şi lansat o admirabilă monografie, Mangalia în paginile vremii. Puţine oraşe din România au în prezent o asemenea carte de vizită. Lucrarea se bazează pe o documentaţie imensă. Subsolul fiecărei pagini este plin până la refuz de trimiteri bibliografice. Au fost consultate cărţi de istorie româneşti şi străine, reviste de specialitate, scrisori păstrate ca amintire de diverşi localnici, colecţii de ziare de la începuturile presei şi până azi. Nu lipsesc nici elemente de istorie orală (autorii au explicat, la lansare, cu câtă pasiune unii locuitori vârstnici ai oraşului le-au oferit sprijinul, evocând momente istorice trăite de ei înşişi).
Aurelia şi Ştefan Lăpuşan şi-au petrecut ani la rând în biblioteci şi arhive pentru a reconstitui trecutul Mangaliei, cel mai vechi oraş din România (înfiinţat probabil la începutul secolului IV î.e.n., cu numele Callatis, de colonişti greci veniţi din Heraclea Pontica, o colonie a Megarei). Citatele reproduse de ei din presa de altădată şi din documentele găsite în arhive, comentariile succinte, remarcabile prin rigoare, dar şi prin nerv publicistic, sunt completate de o ilustraţie bogată şi sugestivă: fotografii (unele foarte vechi, de negăsit în altă parte), desene, cărţi poştale, facsimile etc.Lucrarea poate fi considerată, în egală măsură, un tratat de istorie, o ediţie specială a unei reviste vivante, un album şi o poveste (a unui oraş fabulos). /…/
Autorii monografiei evocă mai multe momente ale prezenţei la Mangalia a lui Nicolae Iorga, ca şi a altor personalităţi ale culturii noastre. La rândul ei, Manuela Cernat, în prefaţă, povesteşte ce se întâmpla în oraş imediat după cel de-al doilea război mondial: “Paradoxal, în plină sovietizare, departe de capitală, uitată la graniţă, Mangalia încă respira şi trăia în ritmul de dinainte de război. În prea scurtul răgaz de până la strângerea şurubului, aici se regrupase rapid şi crema artistică alungată din Balcic. Fraţii Radu Tudoran şi Geo Bogza, pictoriţele Marcela şi Florica Cordescu, romancierii Cezar Petrescu şi Iosif Igiroşianu, actorii Grigore Vasiliu Birlic şi Radu Beligan, regizorii Sică Alexandrescu şi Marietta Sadova, dizeurul Manole Stroici, epigramistul Păstorel Teodoreanu şi o puzderie de femei frumoase şi extrem de elegante dădeau strălucire ceasurilor de plimbare pe faleză.”
Cu alte cuvinte, departe de a fi doar un oraş de pe malul mării, Mangalia este şi un capitol din istoria culturii române, fapt de care, din fericire, este conştient şi actualul primar al Mangaliei, Zanfir Iorguş (atât de îndrăgit de localnici încât ar putea fi supranumit “cel mai iubit dintre pământeni”). Zanfir Iorguş şi echipa sa au susţinut cu convingere realizarea şi publicarea monografiei. Ar fi bine dacă exemplul Aureliei şi al lui Ştefan Lăpuşan i-ar contamina şi pe alţi intelectuali, din alte zone ale ţării. Ei există pretutindeni, aşa cum există şi arhive, şi colecţii de ziare, şi fotografii vechi. Mai trebuie entuziasm.”(Alex. Ştefănescu, România literară, nr. 29/2007)