Drum printre cuvinte

Drum printre cuvinte
Dora Alina Romanescu
Dora Alina Romanescu

  Cine sunt eu?

Sunt o picătură de ploaie ce se rostogoleşte în timp, sunt un fulg de nea ce dansează în vreme, sunt aripa frântă a unui vânt necunoscut şi neînsemnat, sunt o pasăre fără cuib, sunt spuma unui val ce se sparge de o stâncă singuratică, sunt o frunză pe care vântul o suflă fără milă în sus şi apoi o lasă să cadă nepăsător la pământ.
Vreau să fiu un suflet, dar nu sunt nimic. Vreau să fiu văzută, dar orice fac rămân invizibilă, vreau să dăruiesc, chiar dacă nu primesc nimic, vreau să iubesc, deşi eu nu pot fi iubită. Alerg, dar nu ajung niciunde, ţip, dar nu mă aude nimeni, plâng, dar nu-mi vede nimeni lacrimile. Privesc cu iubire, primesc înapoi ură, dăruiesc zâmbete și drept răsplată sunt ignorată.Mă întreb cine sunt, de unde vin, de ce alerg, de ce râd sau de ce plâng, de ce iubesc, de ce dăruiesc, de ce mă zbucium, când de fapt nimănui nu-i pasă că exist.

Vreau să mă ascund, să dispar, să-mi caut rostul în locuri neştiute, dar o voce ce vine din neant, blândă, caldă îmi şopteşte dojenitoare: „Ţi-am dat viaţa, cel mai de preţ dar, nu te bucuri? Oricât ai fi de neînsemnată, preţuieşte-o, bucură-te de ea, că acest dar este unic, nu se mai repetă. De ce vrei să ştii cine eşti şi de unde vii? Ce-ţi pasă de nepăsarea celor care nu te văd, care nu-ţi primesc iubirea, care nu-ţi apreciază efortul? Îţi spun pentru ultima oară: rămâi un suflet, rămâi pe pământ, te condamn la viaţă. Până când?! Până într-o zi”…

  Rugă…

Privesc spre cer smerită şi rostesc o rugăciune de mulţumire pentru tot ce am primit în viaţa mea pământeană. Caut printre amintiri şi văd cu câtă grijă m-a ocrotit
Divinitatea, mi-a fost mereu alături şi la bine, şi la greu. M-a ţinut pe pământ, m-a lăsat să trăiesc, mi-a permis să fiu prietenă cu timpul.
Aş vrea ca cei din jurul meu să mă vadă aşa cum sunt, să nu mă judece pentru că mă bucur de împlinirile mele. Nu mă mândresc! Mândria este un păcat! Nu toţi cei ce mă cunosc ştiu că am răzbit cu greu pe drumul vieţii. Au venit peste mine furtuni care de multe ori m-au doborât la pământ, dar nu am spus „nu mai pot”, ci am strigat cu toată fiinţa mea: „Doamne, sunt aici, priveşte spre mine, Te rog, ajută-mă!” Nu numai că m-a ajutat, ba chiar mi-a dat o nouă şansă.

  Dorinţa de a fi văzută, dorinţa de a dărui…

În minte, în inimă am avut mereu dorinţa de a face lucruri bune, de a face bine pentru oamenii din jurul meu, am avut dorinţa de a mă face văzută, auzită, iubită, înţeleasă. O, vai, de câte ori am fost dezamăgită, rănită de vorbele aruncate sprem mine de oamenii în care am crezut, pe care i-am respectat şi, mai mult, i-am iubit.
Nu cuvintele m-au rănit, ci răutatea, întunecimea cu care au fost încărcate şi trimise spre mine. Ca să-mi fie bine, ca să nu sufăr, am încercat să-mi tăinuiesc durerea, nu am vorbit nimănui despre suferinţa din sufletul meu, am pus lacăt gurii mele, ca să nu vorbească cu nimeni despre tristeţea prezentă, de multe ori, pe chipul meu.

  Visam să intru pe tărâmul fermecat din lumea minunată a cuvintelor

Abia am trecut de anii tinereţii şi neliniştea îmi învăluia fiinţa. Simţeam că sunt neîmplinită, că mai am o misiune de îndeplinit pe acest pământ. Nu-mi găseam locul decât când mă aşezam la masă şi intram pe tărâmul fermecat din lumea miraculoasă a cuvintelor. Gândurile strigau, râdeau, se certau în mintea mea. O întrebare nerostită mă chinuia continuu: „Oare lumea cuvintelor este drumul ce mi-a fost hărăzit de Cer?”
Tainic, cu timiditate, dar cu un noian de gânduri pozitive, m-am lăsat cucerită de frumuseţea acestei lumi magice. Am înţeles că oricât de greu va fi drumul printre cuvinte, nu trebuie să mă dau bătută, nu trebuie să renunţ şi nici să mă opresc.

Înainte de a-mi face cunoscută taina care-mi ardea spiritul, am început să-mi selectez prietenii după suflet, nu după înfăţişare. M-am prezentat în faţa lor dezvăluindu-le cu timiditate dorinţa ce a pus stăpânire pe sufletul meu. Am vrut să mă vadă aşa cum sunt, să simtă „frământările” spiritului meu, să-i surprind cu un noian de cuvinte pe care le-am adunat în primul meu roman. Trebuia să-mi fac apariţia pe drumul cuvintelor cu sinceritate, curajoasă, cu dezinvoltură, chiar dacă nu am fost pe placul tuturor. În felul acesta am înţeles că prietenii adevăraţi nu trebuie
să-i cauţi, ţi se prezintă singuri în viaţă şi nu există întâlniri întâmplătoare – fiecare om care mi s-a alăturat pe drumul cuvintelor a fost un test, o pedeapsă sau un dar.
Am fost conştientă că este un drum pretenţios, că nu oricine îl poate străbate, că în afară de talent trebuie să ai înţelepciune, discernământ, răbdare, solidaritate şi că niciodată nu trebuie să uiţi cine eşti, unde-ţi este locul şi, mai mult, nu trebuie să-ţi atribui valoarea pe care nu o ai.

 Cu paşi mici, pe o cale lăturalnică, am intrat în lumea minunată a cuvintelor

Odată intrată în lumea cuvintelor, am făcut paşi mici, mi-am ales o cale lăturalnică, pentru a nu deranja şi ca nimeni să nu se împiedice de mine. Fiecare poieniţă cu flori pe care am întâlnit-o în cale mi-a înmiresmat sufletul, fiecare treaptă urcată, fie ea oricât de neînsemnată, mi-a dat speranţe, uneori avânt, îndemnându-
mă să-mi arăt fără teamă iubirea pentru oameni, să-mi promovez feminitatea şi iubirea nemărginită pentru Dumnezeu.
Am pornit pe drumul cuvintelor în anul 2002… Sunt 21 de ani de muncă, am scris şi publicat 23 de cărţi. În acest timp fiinţa mi-a fost învăluită în teamă, chipul inundat de lacrimi, sufletul încărcat de emoţii, am trăit în aceşti ani un noian de sentimente, de taine. Am scris cu mintea, dar şi cu sufletul, am trăit emoţiile eroilor mei, am călătorit cu ei prin lumea întreagă, mi-am împlinit prin ei multe dintre visele mele tainice, am învăţat împreună cu ei că doar cinstea, smerenia, înţelepciunea te fac om adevărat şi doar cu inima poţi să atingi Cerul.

 Scriu despre locuri şi oameni dragi, scriu poveşti din viaţă

Mi-am ales subiectele din viaţa de zi cu zi, în aproape toate romanele pe care le-am scris am pornit de la o întâmplare adevărată şi apoi am dezvoltat teme trăite de oamenii din vremurile prezente, am conturat personaje însetate de adevăr, de dreptate, de cinste şi omenie, dar în acelaşi timp am creionat oameni cu comportament de fiară, care se hrănesc cu puritatea, candoarea, omenia, frumuseţea sufletească a celor pe care reuşesc să-i ademenească în lumea lor vulgară, întunecată, agresivă.

Îmi iubesc şi respect cărţile

Nu mi-am propus să ating o ţintă înaltă mergând pe acest drum, singura dorinţă – şi cea mai arzătoare – a fost şi va fi, cât voi fi pământeană, legată doar de cărţile mele. Îmi doresc ca acestea să ajungă într-o manieră nedistorsionată la sufletul cititorilor, vreau să fiu obiectivă, pe cât îmi permite natura umană, în a prezenta realitatea necosmetizată. Sunt conştientă că acestea nu pot fi pe placul tuturor, dar, dacă unei persoane din zece i-a plăcut subiectul, acţiunea, a fost impresionată de personaje, pot să afirm, fără să greşesc, că munca mea nu a fost zadarnică.

Am mintea şi sufletul deschise spre oameni

Am fost binecuvântată să întâlnesc oameni minunaţi, înţelepţi, iubitori de carte, cu respect pentru cei ce trudesc în lumea magică a cuvintelor. Când am publicat primul roman, nu cunoşteam drumul pe care-l străbate o carte până ce ajunge în mâna cititorului. Multe dintre tainele unui scriitor le-am aflat de-a lungul anilor.

Mi-am conturat cu seriozitate conştiinţa scriitoricească

M-am convins că nu este important câte cărţi publici, este important subiectul şi mai ales mesajul scrierilor tale, cu care te prezinţi în faţa cititorului. Apoi, mi-am dat seama că pentru a fi scriitor, pe lângă harul cu care eşti binecuvântat, trebuie să ai conştiinţă scriitoricească, să fii responsabil, asumat, motivat şi mai ales să ai mintea
şi sufletul deschise spre oameni.
Ştiam că în scrierile mele s-au strecurat greşeli, aşa că, în anul care a trecut, am luat fiecare carte în parte, am recitit-o, am corectat ce era de corectat, am scos  pasajele nepotrivite şi am dat o formă nouă, corectă, fiecăreia. Spre sfârşitul anului, în luna decembrie, mi-am editat toate romanele într-o formă nouă, elegantă, atrăgătoare. Sunt nespus de bucuroasă!
Consider că toate cărţile mele sunt născute din mintea şi sufletul meu şi de aceea le-am scos într-o ediţie de colecţie, le-am îmbrăcat în haine luminoase, elegante, strălucitoare.

Mulţumiri….

Doresc din tot sufletul ca cititorii cărţilor mele să-mi simtă bucuria, mulţumirea sufletească, smerenia, să vadă bogăţia spirituală pe care o las cu iubire pentru lada de zestre a iubitorilor de frumos, a celor ce consideră cartea ca o hrană pentru minte şi suflet, un dar special pentru lada de zestre din comunitatea în care trăiesc şi, în calitate de scriitoare, împreună cu cărţile mele, facem o adâncă reverenţă în faţa neamului românesc din care facem parte.
Mulţumesc oamenilor frumoşi, luminoşi, pozitivi, care de-a lungul timpului mi-au fost alături! Mulțumesc oamenilor care mi-au citit cărţile!
Mulţumesc colegilor scriitori care şi-au lăsat deschisă uşa sufletului pentru a pătrunde şi eu în tainele cuvintelor scrise de ei, mulţumesc pentru că m-au primit alături de dânșii, mulţumesc pentru că aceşti oameni speciali mi-au întărit identitatea de „călătoare pe drumul cuvintelor”!
Mulţumesc, Doamne, pentru tot ce am creat prin Tine bun şi frumos, încercând, cu umilinţă, să aduc laudă Împărăţiei Tale divine!

Mangalia, 18 noiembrie 2023
Dora Alina Romanescu

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.