S-a născut în Tulcea, la 9 ianuarie 1942. Urmează cursurile primare şi liceale în cadrul actualului Colegiu Dobrogean Spiru Haret (1959). Licenţiat al Facultăţii de Geologie, secţia Mineralogie, a Universităţii din Bucureşti (1962-1967). A întocmit peste 20 de lucrări de specialitate (proiecte, documentată sinteze), proprii şi în colaborare, privind activitatea de cercetare geologică pentru evidenţierea şi punerea în exploatare a diverselor substanţe minerale utile, din arealul judeţului Tulcea.
În perioadă 1993-2006 funcţioneaza ca director al Centrului Judeţean de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare Tulcea. A debutat cu versuri în revista Steaua (nr. 9/1958). Îndrumă activitatea cenaclului literar Panait Cerna (1968-1978) şi sprijină organizarea şi desfăşurarea Concursului Naţional de Poezie şi Eseu Panait Cerna (1975-2006). Colaborează cu versuri şi publicistică în presa judeţeană şi centrală: Delta, Inedit-Press, Dobrogea Nouă, România Liberă, precum şi la revistele de cultură Steaua, Tomis, Tribuna, Amfiteatru, Argeş, Cronica, Targoviştea, Porto-Franco, Datini, Analele Tulcei, Steaua Dobrogei, Boema. A îngrijit editarea unor antologii din creaţia laureaţilor concursurilor naţionale de poezie Panait Cerna, corespunzător ediţiilor desfăşurate în anii 1976-1980,1994- 1999, 2000, 2001-2002, 2003-2005 precum şi a următoarelor culegeri de versuri: Orele Patriei, Bucureşti, 1972 (în colaborare); Pe trepte de timp, Bucureşti, 1974; Cununa de cântec, Tulcea, 1975; Inscripţii pe columne de eroi, Tulcea, 1975; Cântarea României, Tulcea, 1977; Aniversare, Bucureşti, 1978. Este prezent cu poezii în numeroase antologii editate pe plan regional şi naţional dintre care amintim: Miniaturi dobrogene, Constanţa, 1962; Epistole de pe malul mării, Bucureşti, 1963; Dialoguri de pe malul mării, Bucureşti, 1964, 2003; Nopţi şi zile în Deltă Dunării, Taberele literare Calica, 2003 şi Mila 23, 2004. A îngrijit apariţia editorială a următoarelor volume: Panait Cerna – 120 de ani de la naştere, Constanţa, 2001 şi Panait Cerna – 125 de ani de la naştere, Constanţa, 2006. De asemenea, în colecţia Basme tulcene. Arta povestitului în Dobrogea a îngrijit următoarele volume aparţinând cunoscutului folclorist tulcean Gheorghe C. Mihalcea: Fluierul de izbândă (2003), Fata de la izvorul limpede (2003), Văr-viteaz (2004), Voinic la trei castele (2004), Pasărea măiastră-albastră (2005). A semnat şi cu pseudonimele Mihai Teodo eseu şi Vladimir Alenjin. Pentru îngrijirea editorială a volumelor Carpe Diem şi Vox Juventutis, obţine premiul revistei Tomis şi al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor, ediţia a VI-a, 2000 şi premiul Salonului de carte Ovidius pentru valorificarea moştenirii literare dobrogene, 2006 pentru volumul Panait Cerna – 125 de ani de la naştere. Membru fondator al Asociaţiei Scriitorilor “Aegyssus” din judeţul Tulcea. Membru al Colegiului revistei „Ex Ponto“ (2005).
Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România din 2009.
Colaborări: Dicţionar de personalități dobrogene. Vol. I – 2004, Vol. II – 2005, Biblioteca Județeană Constanța, Biblioteca Universităţii Ovidius.
Volume publicate
- Tulcea (album, coautor, Bucureşti)
- Confesiuni (versuri, Tulcea, 1980)
- Insula albă (versuri şi proză, antologie de literatură contemporană dobrogeană, în colaborare cu Marian Dopcea, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2003)
- Semn (versuri, Editura Ex Ponto, Constanța, 2006)
- Identitate (versuri, Editura Ex Ponto, Constanța, 2008)
- Isaccea, pagini de monografie, vol. I (în colaborare cu Nicolae Rădulescu, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2008)
Premii literare
- Premiul revistei „Tomis“ şi al Filialei „Dobrogea“ a USR (2000)
- Premiul pentru poezie la Saloanele Naţionale de Carte „Ovidius“ (2002, 2003, 2006)
Referinţe critice
„…Poezia lui (Olimpiu Vladimirov), de obicei ordonată după rigori clasice, este inspirată de peisajul marin, danubian şi lacustru al acestor plaiuri (tulcene), de măreţia domoală a bătrânilor munţi sau de forţa şi exuberanţa tinerei Delte, ca fond cromatic şi muzical pentru reflecţiile sale (volumul „Confesiuni)”. (Ernesto Mihăilescu, 1980)
„Festivalul de Poezie şi Eseu „Panait Cerna” de la Tulcea este singura manifestare de acest gen iniţiată de trei decenii, anual, în Dobrogea. Valoarea lui remarcabilă este configurată de numele marilor scriitori care l-au onorat cu prezenţa, de tinerii poeţi şi eseişti premiaţi în cadrul său, de excelentele antologii tipărite, însumând creaţiile acestora, şi, nu în ultimul rând, de onestitatea, devotamentul şi priceperea celui care a vegheat ca acest „festival” să aibă continuitate, înălţime şi rezonanţă în plan naţional, neobositul amfitrion, poetul şi publicistul Olimpiu Vladimirov”. (Ovidiu Dunăreanu, 2003)
„Olimpiu Vladimirov e prin excelenţă un poet al stărilor sufleteşti inculcate de mare (volumul „Insula albă”) spre a se transforma în tot atâtea sărbători simboliste, cu nelinişti şi aşteptări provinciale, într-o molcomă şi împăcată curgere a timpului, importantă fiind doar bucuria de a exista: „Aerul urcă / mierea şi fumul verde din sălcii; / Lângă pleoapa mării /un sunet prelung / vindecă frigul pe alge uscate, / candoarea depărtării aşezând / stâlpii de sare / în oglinzile lungi ale toamnei” („Anotimp”).” (Ion Roșioru, 2004)
„Partea cea mai tentantă a cărţii („Semn”) este, pentru mine, aceea a poemelor „în dulcele stil clasic”, meşteşugită ca vers, iar ca spovedanie, dramatică. „Lista” poemelor cu siguranţă memorabile e consistentă: „Rămâne răutatea”, „Tăcerea”, „Pedeapsă”, „Chiar şi cu vorba”, „Pastel”, „Nici o vârstă”, „Scadenţe”, „Singurătatea”, ş.a. Temeiul reflexiv şi tentaţia metafizică constituie „mărcile” acestor poeme, cu rădăcini în buna noastră poezie interbelică. Li se alătură, şi faptul nu e deloc de neglijat, o capacitate rară de a gusta, cumpăni, combina, cuvinte vechi şi dulci („ca un fagure de miere?!”) cu altele, abia ieşite parcă din „vasul nou” în care ne destilăm trăirile, încercând să alegem ceea ce e menit să rămână (…) Rezultatul este remarcabil atât grafic, datorită „tehnicii”, cât şi autenticităţii lirice.
În Republica Poeziei (…) Olimpiu Vladimirov este un cetăţean de drept şi de demult”. (Marian Dopcea, 2006)
„Printre creatorii dobrogeni trebuie consemnat numele lui Olimpiu Vladimirov, victimă a propriei mărinimii, a unei uitări de sine… Poezia sa (din volumul „Semn”) consemnează o profundă nostalgie după ordine, armonie cosmică, umană, artistică. (…) Obligat să tacă, Olimpiu Vladimirov nu s-a revoltat, probabil nu a scris, în schimb a resimţit opresiunea cu o mare violenţă, împinsă uneori foarte departe. Nu se atinge tragicul în toată amploarea, nu se clamează prăbuşirea în absolut, dar poetul este pe o cale fastă, regală, spre marea poezie. Nu ştiu ce-a mai scris, habar n-am cât este de fragmentar ceea ce ne prezintă volumul său („Semn”), dar în conştiinţa lui Olimpiu Vladimirov şi în substanţa esenţială a poeziei sale bântuie furtunile unei arte autentice.” (Şerban Codrin, 2007)
„Volumul de versuri „Semn” al poetului neomodernist Olimpiu Vladimirov este cartea unui om din amiaza vieţii, conştient că a fost „pedepsit” cu harul de a zămisli frumuseţi, ca un meşter Manole modern, dar convins că vremea aşteptării calme a biruinţei – nesperată speranţă – trăieşte încă. Poetul tace în singurătate, rabdă adunatele umilinţe, negrele coşmaruri, cheamă umbrele iubirilor candide, furtunile iluziilor şi ale erorilor străfulgerate de luminile reflecţiei. Intelectualul calm, echilibrat, conştient de valorile proprii, poate filolog înnăscut dar şi filozof, adunând esenţe din trecerile vremii, percepe poezia ca punctul de sprijin al sinelui său, încrederea, neliniştea şi pavăza sa, revolta lui păgână împotriva extincţiei individuale „ce ni s-a dat” (Eminescu), odată cu viaţa. (…) Olimpiu Vladimirov adună cu minuţie, fir cu fir, pilitura de aur a poeziei, gata oricând de o îngrijorătoare risipire din palma vremii”.(Dumitru Stan, 2007)
„Consecvent esenţializării lirismului din perioada modernă a poeziei româneşti, Olimpiu Vladimirov cumpăneşte îndelung caratele cuvântului poetic, cultivă forma poemului concis, fără reziduuri verbale capabil să capteze în nucleul său iradiant, inexprimabilul „clipei”, „emoţia” pură, desprinsă adică de învelişul preţios al cuvintelor (în volumul „Semn”: „Arc”, „Nimic mai mult”, „Poem”, „Credinţa”, „Anotimp”, „Emoţie”, „Fata morgana”, „Marea”, ş.a.). (…) Poezia lui de maturitate este reprezentată în secţiunea de rezistenţă a cărţii („Semn”) de un ciclu de poeme unitar şi coerent, nu numai datorită rigorii prozodice a versului. Este vorba de o schimbare de atitudine, de intrarea într-o altă vârstă (etapă), care marchează evoluţia de la atitudinea lirică pur interioară a „vorbirii cantabile” către atitudinile „apostrofării şi enunţării lirice”, gradând obiectivarea lirismului. Eul liric se exprimă acum pe planul superior al conştiinţei morale. S-a întâmplat între timp, un salt, am spune, de la stadiul „estetic” la stadiul „etic” al personalităţii. Toate aceste poeme urmăresc dreapta „cumpănă” a echilibrului moral. Un ciclu, aşadar, de „moralităţi” din care nu lipsesc moralităţile erosului, pacea familială şi liniştea anotimpului hibernal.” (Dumitru Mureșan, 2007)
„…Prin poziţia sa (Olimpiu Vladimirov) se situează în galeria poeţilor culţi, cu o temeinică informaţie clasică, dar şi cu stăruitoare încercări de a anticipa viitorul. (…) În eternă comparaţie cu trecutul echilibrat, calm, aristotelic, prezentul îi oferă autorului volumului „Semn” prilejul de a polemiza cu destinul său sau cu întâmplarea, realizând imagini aproape apocaliptice. Inaderenţa la excesivele derapări ale societăţii din zilele noastre, absolut plauzibile în cazul lui, ca de altfel şi în cazul oricărui om de cultură, justifică tonul polemic, indignarea teoretică, premoniţiile existenţiale. (…) Poetul caută fiorul pur al emoţiei lirice în orice eră şi pe orice palier al cunoaşterii. Într-o perspectivă mai înaltă, se poate afirma că versurile sale, împresurate de noapte, de spaime acvatice şi de idoli ai cetăţii moderne, păstrează în taină o irepresibilă nostalgie a luminii”. (Viorel Dinescu, 2007)
„…Cele mai reuşite poeme (din volumul „Identitate”) sunt astfel de concetti bine arcuite pe un motiv unic („Fantezie”, „Sub tălpile”, „Terapie”, „Într-o lacrimă”, „Floarea soarelui”, „Preţul”, „Atunci”, „Constelaţie”, „Părere”, ş.a.) O fulgurantă a „esenţelor” distilate, am spune, fără bubuiturile de tunet bombastice ale poeţilor zgomotoşi. Lăsând cititorului savoarea şi surpriza de a descifra „metaforele” şi „pildele” (parabolele) poetului nostru, cităm încă un text semnificativ, în care O. Vladimirov, surprinzându-şi traseul poetic, găseşte o motivaţie a fragmentarismului poemelor sale în faptul că timpul, destinul şi lumea i-au îngăduit să fie, cu o sintagmă din Ungaretti, <omul nevoii>: O marcă personală, o identitate constantă în timp cu sine însuşi, conturează prin „fragment” întregul subiacent, autentic, al poeziei lui Olimpiu Vladimirov.” (Dumitru Mureșan, 2008)
„Poet talentat, cum numai la Dunărea de Jos se nasc, sunt convins că domnul Olimpiu Vladimirov e poet cu întindere pe veac.” (Fănuş Neagu, 2009)
„Poet din stirpea nobiliarilor sfioşi, cu lacrima crepusculară a cuvântului aleruit luminându-şi calea, Olimpiu Vladimirov împlineşte destinul poetic prin frumuseţea dureroasă, calmă şi aşezată a rostirii.” (Dumitru Cerna, 2009)
„Olimpiu Vladimirov este poet autentic, în măsură să susţină în creaţia sa un înalt grad de coerenţă a viziunii creatoare şi a intensităţii artistice. Ideile sale poetice sunt, în cea mai mare parte, exprimate concis, prin metafore revelatorii. Îndeosebi în poeziile scurte, cu tentă aforistică, imaginea devine concept şi conceptual imagine, existând, astfel, un echilibru excepţional între intelect şi sentiment. Împletirea între ramificaţiile semantice şi reverberaţiile lirice se armonizează într-un mod particular sub cupola unui cuceritor patos metafizic.” (Aurel Turcuș, 2009)
„Carte cu titlu simbolic („Identitate”), volumul lui Olimpiu Vladimirov reprezintă pur şi simplu, dincolo de orice etichetare s-au concluzie, ceea ce autorul şi-a dorit să fie: „risipa clipei răsplătind prea plină/iubirea şi trădarea în lumină.” (…) Poetul s-a metamorfozat în înţeleptul comunităţii, „învăţăturile” sale, ironice şi paradoxale, nu se adresează nimănui, ci probabil propriei nedumeriri de a exista în lume. Multe poeme scurte, fără apel la forme fixe, sunt pur şi simplu esenţializate, pentru că a avut deja timp să renunţe la text şi să păstreze „înţelesuri”.” (Şerban Codrin, 2009)
„Poezia lui Olimpiu Vladimirov este clară, fiindcă e mereu esenţială. Nu e nevoie de nicio „descifrare” (…) Olimpiu Vladimirov dă dovada unui mare şi onorabil orgoliu artistic deoarece nu găselniţele de import sau jongleriile verbale propuse de niscai mode efemere dau valoarea unei creaţii, ci limbajul esenţial, armonic şi purtător de mesaje profunde.” (Viorel Dinescu, 2009)
„Adesea poetul uzează de metafora-simbol pentru întregul poem, presărat şi el cu metafore contextuale. În poezia „Sunt zidul” simbolul e puternic, extrapolat pe sensuri existenţiale cu plasticizări de esenţe etice, vizând adesea o „ars poetica” (din volumul „Identitate”).” (Paul Sân-Petru, 2010)
