Ion Roşioru, premiat ca traducător 2012
Ion Roşioru, membru al Filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor din România, a fost premiat pentru volumul său de traduceri din Émile Verhaeren, intitulat Cele mai frumoase poezii, în cadrul proiectului Festivalul internațional de creație literară „Titel Constantinescu”, Ediția a V-a, 18 august 2012, Râmnicu Sărat. Proiectul aparține Asociației Renașterea Râmniceană, Președinte Constantin Marafet, şi s-a derulat cu sprijinul financiar al Consiliului local Râmnicu Sărat, al Asociației „Renașterea râmniceană” și al Editurii








