Prozator, publicist. Născut la 30 iunie 1938 la Constanţa. Studii medii tehnice (1955); liceul teoretic (1958). Absolvent al Facultăţii de Limba şi Literatura Română – Universitatea Bucureşti (1965). Din 1967 lucrează în cadrul Bibliotecii Judeţene Constanţa – bibliograf, şef de serviciu –, iar din 1995 director de specialitate al acestei instituţii. Întreprinde prima cercetare sistematică privind circulaţia cărţii româneşti vechi în Dobrogea până la 1877. Iniţiază prestigioasa serie de manifestări culturale “Creatori la Pontul Euxin”. Din 1990 redactor al revistei “Biblion”.
Debutează publicistic în anul 1971, în revista “Tomis”, cu articolul “Nicolae Iorga şi Dobrogea”. Colaborează la : “Tomis”, “Dobrogea nouă”, “Litoral”, “Revista bibliotecilor”, “Realitatea românească”, “Cuget liber”, “Agora”, “Dosarele istoriei”, “Ex Ponto” ş.a.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala “Dobrogea”, din anul 1997.
CĂRŢI PUBLICATE:
- “Cartea românească în Dobrogea înainte de 1877″ (Constanţa, 1978, în colaborare cu Aurel Mocanu)
- “Litoralul românesc. Ghid sentimental”(Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1981)
- “Călători la Pontul Euxin” (Editura Sport-Turism, București, 1984)
- “Litoralul românesc la 1900″ (Constanţa, Editura Europolis, 1997, în colaborare cu Marian Moise)
- “Calea pescăruşilor” (Roman, Editura Ex Ponto, Constanța, 2002)
- Cartea şi lectura la Pontul Euxin” (monografie bibliologică, coordonator, Editura Ex Ponto, Constanța, 2006)
“(…) Constantin Cioroiu a intuit, la momentul oportun, că modalitatea optimă de a răspunde dorinţei de cunoaştere manifestată, deopotrivă de localnici şi de miile de oaspeţi ai litoralului faţă de faptele privitoare la meleagurile pontice o poate constitui o carte conţinând informaţii cu (încă) restrânsă circulaţie în rândurile publicului larg. (…) Rezultatul ? O carte, «Litoralul românesc. Ghid sentimental» cu aproape 200 de pagini, în care ineditul şi farmecul unor întâmplări din vechime se alătură strălucitoarelor perspective ce se deschid acestui dăruit pământ (…). Un volum în care din variate documente, cărţi şi publicaţii, citite de autor cu… sufletul sunt recompuse imagini din trecut…”. (Arcadie Strahilevici, “Dobrogea nouă”, 1981).
“Fiind, prin excelenţă un «laudator temporis acti», un paseist, C. Cioroiu manifestă mai puţină apetenţă pentru surprinderea clipei prezente, părând chiar apatic, absent în faţa evenimentelor zilei. El aşteaptă ca fiecare faptă să se istoricizeze, destinele umane să se contureze deplin şi chiar să se consume, pentru a le clasa, a le păstra, presate între filele ierbarului, insectarului său interior. Neîncrezător, sceptic în faţa judecăţii contemporanilor, pe care îi vede marcaţi de un excesiv subiectivism, el are încredere numai în cea a urmaşilor. Constantin Cioroiu are pasiunea restauratorului care reîntregeşte, din câteva cioburi disparate, o lume fascinantă, fundată în apele timpului”. (Ştefan Cucu, “Tomis”, 1984).
“În cele 270 de pagini ale volumului «Călători la Pontul Euxin», prind contururi segmente de viaţă ale unor timpuri revolute, momente evocatoare din existenţa zbuciumată a oamenilor pământului dobrogean, chipuri de personalităţi cunoscute, dar şi ale unor simpli locuitori – aşa cum apar ele în viziunea relaţiilor de călătorie, începând de la cele lăsate de scriitorii antici şi până la vizitatorii litoralului românesc din primele decenii ale veacului nostru (…). Sugestive pagini evocatoare, străbătute de o emoţionantă încărcătură sentimentală (…). Un text exemplar pentru intenţiile autorului, o demonstraţie izbutită de publicistică (…)”. (Stoica Lascu, “Contemporanul”, 1984).
“Anul de graţie 1900 devine, în prezenta carte («Litoralul românesc la 1900», n.n.) un fel de axis mundi («osie a lumii»), un moment de răscruce, când se produse în istoria omenirii, un veritabil salt spre «era tehnicii». Volumul ne oferă o anatomie a epocii, constituind o mică enciclopedie a vieţii cotidiene din urbea tomitană la sfârşitul secolului trecut şi începutul secolului nostru”. (Ştefan Cucu, “Prefaţă”, la volumul “Litoralul românesc la 1900″, 1997).
“(…) Pornind “a la recherche du temps perdu”, scriitorul tomitan îşi rememorează copilăria şi începutul adolescenţei trăite în anii de după al doilea război mondial. El ne dezvăluie, cu ingenuitate, lirism şi umor, lumea pestriţă a mahalalei, a “banlieue”-ului constănţean. Autorul pare un Nică al lui Ştefan a Petrei – în variantă citadină şi dobrogeană (…) Trebuie să precizăm însă faptul că această carte nu se încadrează în nici un caz în categoria “literaturii pentru copii”, deşi mulţi dintre eroi(actanţi) se află la acea “vârstă de aur”. Ochiul de copil este doar un “speculum”, o oglindă în care se reflectă problemele grave ale perioadei postbelice.”
(Ştefan Cucu, Tomis, iunie-august 2002)
