Curajul Cultural
A avea azi curajul de a demara un proiect cultural, ar putea echivala cu nesăbuinţa de a-i smulge unui terorist arma din mână. Un risc inutil, o nebunie. De ce nu ai fugi ca toată lumea, de ce te-ai amesteca în treaba organelor de ordine? Ca să te grozăveşti, ca să fii mai cu moţ decât toţi ceilalţi? Sau dimpotrivă, ca să mori cu el de gât respectând o sumă de principii care te caracterizează și fără de care nu ai mai putea să te privești în oglindă.
Nu e pe viață și pe moarte
Când trăieşti cu cuţitul la os, cu pielea pe băţ, cu amnezia zilei de mâine, devine normal să trimiţi Cultura pe pagina încă nescrisă a listei tale de priorităţi. Dar dacă nu trăim aşa, îi putem da şansa Cenuşăresei-Cultură, să devină
Regina balului? Putem măcar încerca. Are vreun rost? Da, are şi, cel puţin declarativ, toată lumea ştie de ce. Putem să o facem? De cele mai multe ori, cine vrea cu adevărat, ajunge să şi poată. Dar dacă se va abate asupra noastră o ploaie – ce ploaie!?, furtună, tornadă!! – de piedici? Vă aşteptaţi să spun că ne vom lupta ca leii-paraleii, ca… greco-romanii sau ca struţo-cămilele şi tot vom reuşi. Nuuu! Dacă ne vor potopi piedicile, ne vom opri şi ne vom întoarce acasă. Pentru că nu e pe viaţă şi pe moarte, nu e care pe care, nu este un domeniu în care să faci ceva cu forța. Însă, odată ajunşi acasă, va fi pe luat umbrela, pe ieşit iar în ploaie, furtună, uragan, ce-o fi şi pe inventat acea cale de sensibilizare a spiritelor dornice de hrană sufletească, totul întru acelaşi scop – acela de a pune Cultura pe lista lucrurilor şi acţiunilor care contează, a normalităţii de fapt.
Mai avem nevoie de cultură?
Totuși, putem agrava și mai mult răspunsul întrebării retorice din titlu.
„Mai avem nevoie de Cultură?”
Nu, deoarece Cultura nu ţine de sete. Ea nu ţine nici de foame. Putem să şi respirăm foarte bine fără ea. Nu ne aduce bani sau vreun alt folos material. Dacă ne gândim bine, chiar nu ne este vitală.
Ce este cultura?
De fapt, definiția Culturii este cu totul alta și doar simpla rostire a acesteia ne face să înțelegem, nu doar că nu putem trăi fără ea, ci și că nu ne putem permite să îi lăsăm pe alții să ne-o genereze.
Conform DEX, Cultura reprezintă totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și instituțiile necesare pentru comunicarea acestor valori.
Omniprezența culturală
Asta înseamnă că ne aflăm permanent într-o omniprezență culturală, că indiferent ce contribuție avem noi la acest proces, el se generează de la sine prin simpla existență umană. Iar dacă vrem să îi lăsăm pe alții, mai puțin talentați, să ne dea tonul, atunci vom fi nevoiți să acceptăm și valorile lor culturale, fie că este vorba de manele de prost gust, de telenovele lacrimogene fără conținut sau de alte exprimări grotești cu pretenții de evenimente senzaționale.
Să ne revizuim atitudinea!
Iată că m-am înșelat – de fapt, este pe viață și pe moarte, pe care pe care.
Cultura noastră, împotriva inculturii lor. Ne mai putem permite să fim indiferenți?
NU, deoarece miza nu este o simplă victorie de palmares, ci riscul de a ne „animaliza” după chipul și asemănarea celor foarte vocali în a-și răcni lipsa de conținut în tot ceea ce debitează cu pretenții de creație.
Responsabilitatea liderilor
Toată această pledoarie pro-Cultură nu se vrea nicidecum o etichetare, o separare a maselor umane în buni și răi, în culți și inculți, în ai noștri și ceilalți, ci doar își propune o conștientizare a stării de legitimă apărare în fața nonvalorilor de tot felul care ne inundă viața; și o face tot mai mult, dar nu pentru că acest curent este dintr-o dată mai puternic, alimentat de cine știe ce forțe oculte, ci pentru că adevărații oameni de cultură, acele persoane cu un nivel intelectual ridicat, posesori de cunoștințe variate și temeinice, fac pasul înapoi, uitându-și menirea de mentor, lăsându-și semenii dornici de creații valoroase, pradă tarabelor culturale de iarmaroc.
Concluzie
Deci, mai avem nevoie de Cultură? Fiecare om are propriile sale nevoi și nimeni nu îi poate impune nimic în această privință. Doar că, în lipsa valorilor și principiilor pe care Omenirea s-a străduit să le cizeleze de-a lungul mileniilor de existență pentru a le oferi tuturor generațiilor sale, acest om al prezentului riscă să devină un cocoloș de materie, obligat să trăiască prin nonvalorile unora împinși în față ca lideri de opinii culturale, nu neapărat de cineva anume, ci de neimplicarea celor care au obligația să fie reperele morale și culturale ale comunităților în care trăiesc.
Constantin Gornea
