Poetă. Născută la 15 ianuarie 1932 în Vaslui. Şcoala primară şi Liceul „Mihail Kogălniceanu” le face în oraşul natal. Urmează Facultatea de artă dramatică, la Iaşi şi Bucureşti (1950-1951), fără să o termine. Şef de birou – presă, la Baia Mare, secretar literar al Ansamblului „Brâuleţul”; bibliotecară.
Debutează în 1951, în „Iaşul literar.” Colaborează la : „Iaşul literar”, „Luceafărul”, „Steaua”, „Tribuna”, „Contemporanul”, „Tânărul scriitor”, „România literară”, „Tomis” ş.a. Este cuprinsă cu versuri în: „Almanahul tinerilor scriitori” (1955) şi în Antologia „Fereastra dinspre mare” (Constanţa, Editor Revista „Tomis”, 1995).
PREMII LITERARE: Premiul I pe ţară pentru poezie – 1967; Premiul I pentru dramaturgie (1979); Premiul I pe ţară pentru cartea „O poveste din acvariu” (1987).
Membră al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala „Dobrogea”, din anul 1996.
CĂRŢI PUBLICATE: ”Joc de umbre” (Versuri, colecţia „Tomis”, Constanţa, 1968); „Transparentul copac” (Versuri, Bucureşti, Editura Eminescu, 1977); „Cărticica de la mare” (Versuri, Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1984); „O poveste din acvariu” (Versuri, Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1987); „Ce noroc pe capul meu” (Versuri, Constanţa, Editura Europolis, 1993); „Timpul dintre cuvinte” (Versuri, Constanţa, Editura Europolis, 1998); „Anul nou într-o poveste” (Poem pentru copii, Constanţa, Editura Ex Ponto, 1998); „Flash în ochi” (Epigrame, Constanţa, Editura Europolis, 1999, în colaborare cu graficianul Leonte Năstase).
OPINII CRITICE:
„Credinţa în poezie (a Sandei Ghinea n.n.), e una singură, gravă, deasupra anecdoticii, rece. «Joc de umbre», carte de versuri de început păstrând datele biografice fundamentale poate constitui o experienţă…” (Vasile Petre Fati, Tomis, 1968)
„Acurateţea desenului (în volumul «Transparentul copac» n.n.) şi discreta implicare afectivă în materia acestuia sunt elemente demne de subliniat. (…) Nu sunt de ignorat, dimpotrivă, nici însuşirile Sandei Ghinea de a produce un număr de gravuri lirice realmente izbutite, caracteristice prin epicitatea lor stilistică.” (Nicolae Ciobanu, Luceafărul, 1977)
„(«Cărticica de la mare», n.n.) cofigurează un spaţiu feeric în care elementele instrumentarului marin devin adevărate personaje (…). O tensiune luminoasă, ce îndeamnă la un surâs perpetuu, invadează majoritatea poeziilor. Versurile sunt structurate graţios, fără preţiozităţi, inutile şi greoaie, cu minuţie de artizan dedat filigaranului. (…) Alfabetul poetic al Sandei Ghinea denotă o supleţe naturală şi un simţ deosebit al metaforei, individuale sau de construcţie, mereu proaspete…” (Gabriel Rusu, Tomis, 1984)
„Există în tot ceea ce scrie Sanda Ghinea o predispoziţie pentru metaforele pline de sevă şi culoare şi un rafinament în şlefuirea lor, dându-le astfel mai multă densitate şi supleţe. Poemele primelor cărţi, în marea lor majoritate, sunt poeme de dragoste. (…) Încărcată de sensuri, cu rădăcinile trăgându-şi apa vie din straturile profunde ale folclorului de sorginte moldovenească, poezia pe care o scrie se impune ca un teritoriu liric, luminos şi insolit.” (Ovidiu Dunăreanu, Dobrogea nouă, 1985)
„Poeta ştie să se copilărească, să adopte modul ludic al existenţei transformând totul într-un admirabil joc ce antrenează şi elementele naturii (…). Prin această «Cărticică de la mare», Sanda Ghinea ne dovedeşte că şi-a descoperit adevărata vocaţie, de poetă a lumii micilor vieţuitoare, a universului copilăriei. Abundenta producţie epigramistică a poetei, risipită prin periodice sau difuzată pe cale orală în mediul cenacliştilor, dovedeşte faptul că lirismul ei este dublat de o puternică vână satirică, de ironie şi spirit caustic.” (Ştefan Cucu, Tomis, 1994)
„Muzicale elegii erotice, în care reflecţia de ordin moral se lansează cu naturaleţe în text, pot fi considerate cântecele fără cuvinte ale Sandei Ghinea («Transparentul copac», «Între două trenuri», «Ave Maria»). «Transparentul copac din mijlocul mării» nu-i cum s-ar crede la prima vedere, un paradis de răcoare şi umbră, ci un sorb lăuntric, înconjurat cu oase de ulm rătăcit, ca ostrovul anticei Circe.” (Dumitru Mureşan, Tomis, 1995)
„Noua carte („Timpul dintre cuvinte”, n.n.), cu titlu sartrian, este un demers liric introspectiv şi sugerează solitudinea poetului, nevoit ca între momentele exprimării creatoare să se închidă în timpul reflexiei (…). Preocupată continuu de supleţea discursului său liric, Sanda Ghinea lucrează cu migală de orfevrier la poemele sale (…) de aici tendinţa, spre esenţializare, spre brevilocvenţă…” (Constantin Cioroiu, Cuget liber, 1998)
„Metaforismul specific anilor ’60 poate fi uşor recunoscut în versurile Sandei Ghinea (în volumul „Timpul dintre cuvinte”, n.n.) Se asociază frecvent elementele universului afectiv cu elementele universului ştiinţific (cu predilecţie extrase din matematică, fizică, astronomie şi medicină). Mai curând decât poemele pur lirice, unde metafora este chemată să numească alegoric sentimentul iubirii (…), sunt izbutite textele de factură expresionistă, de multe ori arte poetice concise, laconice, notând o definiţie sau o comparaţie. Pe urmele expresioniştilor, poeta exploatează imaginile «naturaliste».” (Dumitru Mureşan, Tomis, 1999)
„Carnavalescul lumii naşte tragismul creaţiei, ludicul performează tragicul ca «stare» esenţială a poiesis-ului (…). Pe de altă parte, izomorfismul creaţiei – iubire / moarte – dezvoltă o întreagă metafizică, în poemele Sandei Ghinea. Erosul este închipuit drept moarte în text sau ca o cufundare în «celălalt»; moartea se relevă paradoxal în eros sau şochează prin carnavalul semnificaţiilor (…). Timpul iubirii este perceptibil printr-o anume palpabilitate, relevabilă în latura cognoscibilităţii spectrale prin privire, o privire înlăuntrul fiinţei (…). Visul este liantul dintre primul şi cel de al doilea ciclu al volumului (…). În continuitatea imagisticii poetice, marea se constituie ca topos al retragerii în sine, dar şi ca alter-ego al instanţei poetice (…)” (Andreea Haţieganu, Tomis, 1999)
„Sanda Ghinea face parte dintre aceia care mai cred în forţa versului şi în nobila menire a poveştii. De aceea, din când în când, dăruieşte copiilor (dar şi maturilor care n-au uitat de tot că nu s-au născut mari) bijuterii de virtuozitate lirică, create, aparent dintr-o trăsătură de condei cu uşurinţa celui care s-a născut cu metafora în sânge (ca în volumul «Anul nou într-o poveste», n.n.) Spun aparent, pentru că nu mi se pare deloc la îndemână să îmbini atât de firesc versul pur, vioi, cu subtila imagine simplă şi concreteţea magică, descinsă din poveste (…). Îţi trebuie, cred, o generozitate fundamentală şi un suflet de veşnic copil pentru a traduce atât de bine suava stare a inocenţei.” (Gabriela Inea, Tomis, 1999)
„Catrenele Sandei Ghinea (din volumul de epigrame «Flash în ochi», scos împreună cu caricaturistul Leonte Năstase n.n.) fac o bună impresie şi chiar escaladează sentimentul acut al perisabilităţii demersului epigramistic în sine.(…) Evadarea din ocazional, din evenimentul strict punctual, se soldează cu notaţii de rezistenţă (…).” (Ion Roşioru, Tomis, 1999)
