Amelia Stanescu

melia Stanescu

Amelia Stănescu este poetă, membră a Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România din anul 2000.
S-a născut la 22 iunie 1974, la Constanța. Este cadru universitar, doctor în filologie.
Publică poezie, interviuri și portrete literare, traduceri (în special din limba italiană) în majoritatea revistelor de literatură din țară, dar și în străinătate. Grupaje de poeme sau volume traduse în germană, italiană, franceză, spaniolă, chineză, japoneză, maghiară.
Organizator de festivaluri de literatură (Primăvara Poeților / Printemps des Poètes), de evenimente literar-artistice, spectacole de poezie și muzică, lansări de carte, lecturi publice etc.
Fondator şi coordonator (alături de poeta Iulia Pană) al proiectului „Mecanici Poetice”, Asociația KULTurale.
A participat la festivaluri de literatură, lecturi publice, prezentări de carte în țară și în străinătate (Spania, Italia, Ungaria, Franța).
Debutează editorial în anul 1993, cu volumul de poezii „Căutători de cuvinte”, Editura Leda & Muntenia; prefață realizată de criticul literar Nicolae Rotund.
Urmează volumele:
„Doar mie mi-e frică”, poezie, Editura Leda & Muntenia, Constanta, 1999;
„Versuri/ Gedichte”, Editura Radu Bărbulescu, Munchen, 1999;
„Poeme/ Poemi”, Editura Ex-Ponto, Constanța, 2001;
„Exaltata juxta aquas”, poezie, Editura Ex-ponto, Constanța, 2004;
„Mecanica firii”, poezie, Editura Paralela 45, Pitești, 2005 – Premiul „Cartea de poezie a anului 2005”, acordat de Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România și „Premiul pentru Poezie” al Editurii Ex Ponto, (Constanţa, 2005);
„Couvertures de pluie/ Așternuturi de ploaie”, poezie, Editura Brumar, Timișoara, 2012 –
„Premiul pentru Poezie”, acordat de USR, Filiala Dobrogea;
„Metafora de urgență”, interviuri & portrete literare, Editura Zona Publishers, Iași, 2014;
„Babilon, premeditarea” (împreună cu poetul Petru M.Haș), poezie, Editura Zona Publishers, Iași, 2015;
„Culise și galanterii – Doors Club Style, portrete/ interviuri/ întâlniri/ testimoniale”, Editura Zona Publishers, Iași, 2018;
„Folk Fest Remember Costinești – Nevoia de normalitate”, Editura Zona Publishers, Iași, 2019 – carte-album despre festivalul organizat la Costinești (2017-2019).

Posted in