OMAGIUÎn memoria lui Alex Stefănescu
În timp ce coboram scările, m-am uitat la ceas. Mai erau două ore până la terminarea programului. Știam că în aceeași cladire se află și redacția SLAST de unde Alex Stefănescu îmi răspunsese, la una dintre scrierile trimise prin postă.
”Ce-ar fi să-l caut?” mi-am spus și am pornit pe holuri cu curaj.
Ca să nu mă pierd în marea clădire întrebam pe oricine întâlneam în cale:
– Unde este redacția SLAST? Dar biroul domnului Alex Stefănescu?
– Acolo, mi-a arătat ultimul întrebat.
În fața ușii începuseră să-mi tremure picioarele. Aveam emoții dar am deschis ușa și am spus:
– Buna ziua! Îl caut pe domnul Alex Stefănescu. (Habar nu aveam eu atunci cu cine urma să stau de vorbă) În birou erau doi bărbați. Unul statea la birou, celălalt tolănit în fotoliul masiv de lângă.
– El este, mi-a răspuns cel de la birou (Zăinescu aveam să aflu mai târziu.) făcând semn spre fotoliu.
– Da tinere, a spus cel din fotoliu aparent fără chef. Ia zi.
– Am venit de la Galați. Am cu mine trei nuvele. Am trimis și prin postă …
– Lasă-le pe masa de lângă dumneata. Ți-ai scris numele pe ele?
– Nu, am răspuns.
– De ce? m-a întrebat el mirat
– Nu am știut unde să-l scriu, am spus.
– Cum adică n-ai știut unde să-l scrii?
– Păi da, că…să scriu May Day de Costache Constantin mi se pare prea mult. Așa fac scriitorii consacrați. Să scriu titlul May Day, să se deruleze povestea si apoi să scriu la sfârsit, Costache Constantin mi se pare prea puțin. Așa se semnează scrisorile și… totuși… nuvelele astea nu sunt chiar niste scrisori.
L-am văzut zâmbind amuzat când s-a ridicat, s-a îndreptat de spate și mi-a spus:
– Bine atunci! Scie-ți numele pe manșetă.
Am întors foile și am scris numele , adresa și numărul de telefon.. Am lăsat lucrările pe masă și am dat să plec cand l-am auizit spunând.
– Ia stai puțin, tinere. Cum ai spus că te cheamă?
– Costache Constantin, am răspuns.
– Dumneata ești cel care mi-a trimis ”Stres”.
– Da, am răspuns
– Nu cred, mi-a zis el.
Era deja în picioare și venea spre mine.
– De ce? am întrebat cu jumătae de glas. Eram speriat neștiind la ce să mă aștept.
– Pentru că eu mi l-am imaginat pe cel care a scris „Stres” ca pe un lup de mare, cu barbă și cu multă experiență literară iar dumneata….
– Lup de mare nu știu dacă mă pot numi, am spus eu prinzând curaj, abia am câteva voiaje, barbă nu am iar experiență literară tocmai am spus ca nu am dar…„Stres” eu am scris-o!
Până se termin mă îndreptasem mândru de spate. Parcă și pieptul mi se umflase puțin.
– Să știi că „Stres” este o scriere extraordinară (așa spusese și Ilie Tănasache când m-a sfătuit să o trimit prin postă) și va apărea în revista de săptămana viitoare.
– Eu în trei zile plec în voiaj, am spus. N-o să fiu aici.
– Nu-i nimic, mi-a răspuns.
Cănd am ajuns la Galați nu-mi venea să cred ce trăisem. Cum îmi dăduse numărul de telefon l-am sunat și l-am rugat să-mi păstreze câteva reviste.
– Iți păstrez niscai exemplare, mi-a spus bucuros că-l sunasem.
Așa a aparut schita „Stres” însoțită de urmatorul comentariu al domnului Alex Stefănescu:
„Autorul schiței Stres este un tânar navigator. În momentul în care apar aceste rânduri se află undeva departe, pe una din mările lumii. Înainte de pleca în larg mi-a dat un telefon din Galati și m-a rugat ca – în cazul în care va debuta – să-i păstrez câteva exemplare din revistă. I le păstrez. Și aștept să îmi trimită în continuare proză scrisă în același stil energic, bărbatesc, care amintește de Jack London și alți lupi de mare ai literaturii.”
Ce întâmplare! Ce OM! Cum să nu-mi plângă sufletul la o astfel de pierdere?
Dumnezeu să te odihnească în pace, prietene!
Costache Constantin
