Stanciu Ioan

Ion-Stanciu

Ioan Florin Stanciu, membru al USR, filiala Dobrogea, este pseudonimul literar al profesorului Nelu Stanciu, născut la 6.09.1951, în com. Corbu, jud. Constanţa,cu domiciliul în Constanţa.

După studiile filologice, a debutat cu poezie, în revista Luceafărul
(1974) şi a fost colaborator statornic al revistei de cultură Tomis, după ce, mai întâi, fusese, pentru o vreme, redactorul asociat al revistei studenţeşti Ex Ponto, în varianta sa universitară, editată prin neobosita strădanie a marelui profesor şi scriitor Marin Mincu.


A debutat în volum cu romanul Apocriful necredinciosului Toma, editura Mayon, Bucureşti, 2008 (Premiul pentru roman, pe anul 2008, al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea.)
A mai publicat volumele Starea de Graţie (versuri), editura Ex Ponto, 2013, Praful şi pulberea (povestiri) Ex Ponto, 2013. A publicat în mai multe antologii şi volume colective, dar şi, periodic, în revistele Viaţa Românească, Scriptor, Dacia literară, Pro Saeculum. Argeş, Ateneu , Convorbiri literare, Scriptor, Conta, Quadrat, Lumina, Cronica ,Plumb, Ex Ponto etc. Desfacerea lumii, Opera omnia proză scurtă contemporană, editura TipoMoldova, 2014
Ultimul roman publicat este Cinema Orient, editura Junimea, 2016, premiul pentru proză al USR, filiala Dobrogea.
Volumul de proză scurtă Timpul posibil (Editura Junimea 2019) reuneşte o parte dintre prozele scurte publicate prin câteva prestigioase reviste literare din România.